Romania Curată

România are șase universități de 4 stele, potrivit clasamentului Coaliției pentru Universități Curate

Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș se află pe primul loc, cu patru stele, în clasamentul întocmit de Coaliția pentru Universități Curate, în Raportul integrității universitare din România, realizat de SAR. Pe următoarele locuri, tot cu patru stele, se află Universitatea clujeană Babeș-Bolyai, Universitatea București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș și Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca.

În categoria universităților de trei stele se află Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea Maritimă din Constanța, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia, Academia Tehnică Militară din București, Universitatea din Craiova, Universitatea din Oradea, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, ASE București și Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași.

Ultimul loc este ocupat de Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, fără nicio stea.

Raportul integral, AICI.

La alcătuirea clasamentului final au fost însumate notele, de la 1 la 10, la cinci criterii: transparență, corectitudine academică, calitatea guvernanței, corectitudinea financiară și meritocrația. Analiza a cuprins și un criteriu de antidiscriminare. Universitățile cu patru stele sunt cele cu medii între 7 și 8, iar cele cu zero stele au avut medii sub 4.

Foarte interesant este clasamentul citărilor, ușor diferit de cel general, care măsoară media citărilor îndrumătorilor de doctorat din fiecare universitate. Aici, pe prima poziție se află universitățile Alexandru Ioan Cuza din Iași, cu 394 și Babeș-Bolyai, cu 357, iar pe ultimele poziții se află Universitatea Maritimă din Constanța și Universitatea Aurel Vlaicu din Arad.

„Universitățile fără nici o stea sunt problematice pentru integritatea academică și administrativă. Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) ar trebui să reflecteze la desființarea sau reforma lor radicală. Universitățile cu o singură stea nu ar trebui să aibă școli doctorale. Acestora ar trebui să li se acorde o perioadă de grație în care să își rezolve problemele sub tutela unei alte instituții”, se arată în raport.

„Universitățile de două stele ar trebui să își construiască singure – au destulă capacitate – programe de creștere a integrității și calității. Studenții, sindicatele, comunitățile în care funcționează trebuie să ceară și să sprijine acest proces. Universitățile de trei stele au potențial, deși DNA ne-a surprins în ultimele zile cu o vizită la una dintre ele sub acuzația de vânzare de diplome. Ele trebuie să își elimine punctele slabe și să emuleze strategiile universităților mai bine plasate”, se mai recomandă în document.

„Universitățile de patru stele sunt cele mai bune în contextul românesc, dar nu au cinci stele, deci sunt sub ce ar fi putut realiza chiar cu cel mai favorabil benchmark. Dintre ele, Universitatea din Târgu Mureș este dezavantajată de faptul că se află în concurență cu universități de cercetare, când de fapt nu este una în adevăratul sens al cuvântului și ar fi poate mai înțelept ca acest lucru să fie explicit. Toate celelalte universități au și probleme de integritate, dar și capacitatea de a progresa. Diplomele acestor universități ar trebui să primească un plus de încredere la capitolul integritate și competență pe piața muncii”.

clasament-universitati

scor-final

 

 

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “România are șase universități de 4 stele, potrivit clasamentului Coaliției pentru Universități Curate

  1. Vasile

    La criteriul privind transparența, șase universitați au zero în timp ce trei universități au 100%. Universitățile care au zero pierd din start 25% din punctaj și sunt trase foarte mult în jos în clasament. Puteți să prezentați detaliat grilele de punctaj care au condus la aceste valori? Mă uit pe site-ul acestor șase universitați (UPT, UPG, SNSPA, UEMR, UNEFS, USM) și văd că apar informațiile definite în articol: declarații de avere, anunțuri de achiziții, concursuri pentru posturile vacante, regulamente specifice, etc.. Nepublicarea acestor informații ar însemna încălcarea legii. S-a realizat o evaluare obiectivă la acest criteriu?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *