Romania Curată

Tudorel Toader, atac la guvernarea Ponta (VIDEO)

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat, vineri, la o conferință pe tema rolului dintre putere şi opoziție, că cele două forţe trebuie să aibă un „comportament loial” normelor constituționale în exercitarea instrumentelor de care dispun, dând ca exemplu negativ o OUG emisă de Guvernul Ponta în 2012, care a fost denunțată la acea vreme ca fiind un abuz, informează news.ro.

„Opoziţia, puterea, şi autorităţile, şi cetăţenii trebuie să dea dovadă de ceea ce se numeşte loialitate faţă de valorile constituţionale”, a spus ministrul, la Palatul Cotroceni, în cadrul conferinţei internaţionale organizată de Administraţia Prezidenţială şi Consiliul Europei.

El a exemplificat nevoia acestei „loialităţi”, oferind – fără să nominalizeze – ca exemplu acţiuni ale Guvernului din trecut.

„Când CCR a declarat o ordonanţă neconstituţională azi, iar puterea a adoptat o ordonanţă cu absolut acelaşi conţinut ieri după-amiază, ca în felul acesta să perpetueze soluţia legislativă care urma să fie declarată neconstituţională”, a afirmat ministrul.

El s-a referit astfel la OUG 38/2012, emisă de Guvernul Ponta, prin care Curtea Constituţională nu mai putea să se pronunţe asupra hotărârilor Parlamentului. OUG a fost emisă după ce o lege identică a fost contestată la CCR de către PDL, în perioada în care USL pregătea suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Ambele proiecte au fost declarate neconstituţionale de CCR, judecătorii motivând la acea vreme că Executivul a avut un comportament „abuziv”.

„Dincolo de arhitectura statului de drept din Constituţie este necesară această comună obligaţie, nevoie de loialitate faţă de valorile constituţionale. (…) Numai astfel opoziţia îşi poate îndeplini rolul acela, de gardian al Constituţiei, (…) pentru menţinerea majorităţii în limitele constituţionale”, a mai spus Tudorel Toader.

Vezi video cu declarația ministrului Justiției:


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *