Nagy Zsolt, fostul ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei a fost condamnat marti de Inalta Curte de Casatie si Justitie la trei ani si sase luni de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei, pentru savarsirea infractiunii de neglijenta în serviciu, in dosarul “Posta Romana”. In schimb, fostul ministru liberal al Justitiei, Tudor Chiuariu, a fost achitat pentru abuz în serviciu.
In acelasi dosar, Mihai Toader, fostul directorul general al Companiei Nationale Posta Româna (CNPR), a fost condamnat la sase ani de inchisoare cu executare, Andrei Marinescu, directorul executiv al Directiei de Dezvoltare Strategica al CNPR, a fost condamnat la cinci ani si jumatate de închisoare, iar pe Emanoil Lepadatu, directorul economic executiv al CNPR, la cinci ani de detentie. Ioan Folfa, administratorul societatii Topcadex 99, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendarea executarii pedepsei.
Decizia instantei nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.
Potrivit anchetatorilor, în perioada anilor 2005 – 2007, printr-un sir de acte nelegale, reprezentantii Postei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publica a Statului Român în proprietatea privata a SC IMOPOST DEVELOPEMENTS SA, demers în care au fost implicati si doi membri ai Guvernului României prin emiterea unui act normativ cu scopul de a “clarifica” situatia juridica a terenului si a favoriza astfel SC IMOPOST DEVELOPMENTS SA. În aceasta modalitate, statul român a fost prejudiciat cu suma de 8.619.787 euro.
Potrivit DNA, SC IMOPOST DEVELOPEMENTS SA s-a constituit la data de 26 iulie 2005, fiind creata ca un parteneriat între CN Posta Româna SA, SC PROCEMA SA, SC COMNORD SA si doua persoane fizice. Scopul constituirii SC IMOPOST DEVELOPMENTS SA este demolarea de catre societate a cladirilor existente pe terenul din Bucuresti, Calea Victoriei 133-135 si edificarea unui imobil cu functiuni multiple. La data de 19 iulie 2005, conducerea Postei Române a aprobat ca imobilul din Calea Victoriei 133-135 sa fie adus de CN Posta Româna S.A. ca aport în natura la capitalul social al societatii nou înfiintate.
În tot acest demers s-a urmarit favorizarea concernului SC PROCEMA SA – SC COMNORD SA astfel ca, la nivelul anului 2005, sprijinul acordat concernului s-a realizat concomitent pe doua planuri: ignorarea faptului ca imobilul din Calea Victoriei este bun proprietate publica a statului si subevaluarea acestuia, precizeaza DNA.
Astfel, cu ocazia aportarii imobilului la SC IMOPOST SA, inculpatii Toader Dan Mihai, Lepadatu Emanoil si Marinescu Andrei, în calitate de director general, director economic executiv si, respectiv, director al Directiei de Dezvoltare Strategica, au subevaluat imobilul din Calea Victoriei 133-135, stabilind cu intentie o valoare diminuata fata de valoarea comerciala reala a imobilului.
Trecerea efectiva a imobilului din patrimoniul Postei Române în cel al IMOPOST trebuia însotita de o evaluare a terenului astfel ca firma inculpatului Folfa Ioan, SC TOPCADEX 99 SRL, a întocmit un Raport de evaluare a acestui teren, datat 21 iulie 2005, prin care a fost stabilita o valoarea imobiliara mult mai mica decât cea reala, diferenta rezultata din subevaluare fiind de 3.652.244 euro. Având în vedere faptul ca acest raport de evaluare trebuia întocmit de catre un expert judiciar, iar Folfa Ioan nu avea aceasta calitate, acesta a modificat raportul, a semnat în fals în locul unui expert din cadrul firmei sale si a aplicat stampila acestuia de expert judiciar. Atât Folfa Ioan cât si expertul avusesera anterior colaborari cu SC PROCEMA SA si SC COMNORD SA iar inculpatul Lepadatu Emanoil, în calitatea sa de presedinte al comisiei de selectie a ofertelor pentru serviciile de evaluare, s-a asigurat ca SC TOPCADEX 99 SRL va realiza evaluarea terenului, pentru ca imobilul sa fie evaluat de o firma apropiata consortiului si girând practic subevaluarea imobilului.
Având în vedere ca exista un litigiu pe rolul Curtii de Apel cu privire la dreptul de proprietate al Postei Române asupra terenului, respectiv ca facea parte din categoria bunurilor proprietate publica ale statului si deci nu putea fi înstrainat, inculpatul Nagy Zsolt, în calitatea sa de ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, a initiat si a avizat proiectul unei hotarâri de guvern prin care sa se clarifice acest aspect. Acest minister coordona activitatea Postei Române în virtutea faptului ca, pâna în anul 2006, statul român, prin Ministerul Comunicatiilor si Tehnologia Informatiei, era actionar unic al CNPR, iar din anul 2006, actionar majoritar.
Zsolt Nagy a întocmit nota de fundamentare si proiectul HG 377/2007 pentru modificarea Hotarârii Guvernului nr.550/1996 privind transmiterea unui imobil, situat în municipiul Bucuresti, în administrarea Companiei Nationale “Posta Româna” – SA. Prin aceasta Hotarâre de Guvern s-a stabilit ca “imobilul care face obiectul acestui act nu avea destinatie publica si nu era afectat uzului sau interesului public” si se elimina cuvântul “publica” din HG 550/1996. Practic, Zsolt Nagy a initiat o de hotarâre de guvern cu caracter retroactiv asupra dreptului de proprietate a imobilului din Calea Victoriei nr.133-135, în vederea promovarii intereselor private ale consortiului format din SC PROCEMA SA si SC COMNORD SA.
“La scurt timp, omologul sau din cadrul Ministerului Justitiei, inculpatul Chiuariu Tudor Alexandru a avizat acest proiect de hotarâre de guvern cu ignorarea opiniei specialistilor din subordine care sustinusera ca acest demers este ilegal”, arata DNA.
Cei doi ministri de resort au avizat acest proiect în regim de urgenta, cu eludarea prevederilor legale ce reglementau procedura de avizare a actelor normative si a prevederilor legale care stabileau ca trecerea unui imobil din proprietate publica în proprietatea privata a statului se putea face numai printr-o hotarâre care sa prevada expres acest lucru, sustine DNA.
Cu toate acestea, în 25 aprilie 2007, Guvernul României a adoptat HG 377/2007 prin care s-a consfintit definitiv trecerea bunului în domeniul privat al statului. Prin aceasta SC IMOPOST DEVELOPMENTS SA a obtinut un avantaj patrimonial constând în dreptul de proprietate asupra imobilului din Calea Victoriei, nr.133-135 si, în mod indirect, Consortiul SC PROCEMA SA – SC COMNORD SA a obtinut beneficiile rezultate în urma subevaluarii imobilului cu ocazia aducerii ca aport la capitalul social al SC IMOPOST DEVELOPMENTS SA.
Prejudiciul cauzat statului român prin înstrainarea în mod ilegal a imobilului proprietate publica a statului român din Calea Victoriei nr.133-135 este în valoare de 8.619.787 de euro, reprezentând valoarea de piata a terenului. Prejudiciul s-a raportat la valoarea terenului liber de constructii din care s-a scazut costul demolarii cladirii, întrucât cladirile existente pe teren au fost demolate de catre SC IMOPOST SA.
Oare,DNA a facut recurs?nu aparte in articolul d-voastra.Grav este ca acest “neica nimeni”ptr.mehedinteni…candideaza in …supraponderabilitatea lui Duicu.
Titlul este un pic inexact, inteleg eu. Nu a scapat de acuzatii ci a scapat de pedeaspa cu inchisoarea cu executare. Sau si de acuzatii ?