Antonia Pup

Teze, lucrări de control, pedagogie falimentară și reformism la kilogram

Mai dăm sau nu teze? întreabă Ministerul Educației, și noi pe el. Indiferent de care este răspunsul la această întrebare, cel optim pentru viitorul școlii românești (care are toate șansele să-și trântească toate achizițiile ca la domino) nu trebuie generat în urma unei negocieri cu părinții sau elevi. Da, am zis-o, chiar în campania electorală fiind, când știu că se consumă populism pe pâine.

8 din 10 elevi nu vor să dea teze, hai Anisie, eliberează-i! Ușurează și mai mult educația românească, ciuntește programa, lasă planurile-cadru în aer. Ce mai lipsește din această rețetă magică pentru sistemul educațional în care mediocritatea și deprofesionalizarea sunt valori de bază? O lopată de pământ și un sughiț când ne uităm că alții de lângă noi nu mai știu pe unde să introducă mai mult STEM (n.r. știință, tehnologie, inovare și matematică), mai multă inovare în școli, mai multă informatică.

Negocierea termenilor în care se organizează evaluarea sumativă creează un precedent periculos, precedent care anulează până și rațiunea de a fi a evaluării.

Am să o numesc teză, dar la fel de bine o putem numi lucrare scrisă semestrială sau testare standardizată. Jocul ministerului „să dăm denumiri noi la metehne vechi” denotă disperarea ministrului Anisie de a nu face suficiente voturi cât să intre la Senat și nimic mai mult. Pentru ceea ce pledez eu, însă, în această analiză, la fel cum am pledat și pentru organizarea Bacalaureatului în pandemie, este o evaluare onestă, care să cântărească semnificativ la media elevului (25%), pentru care orice elev să învețe temeinic, cu cartea și creionul pe masă, respectiv cu mâna pe mouse și laptop, respectiv rugându-te ca părinții să îți împrumute telefonul mobil, că tabletele de la Guvern nu au ajuns nici până acum.

Evaluarea sumativă sau certificativă constituie o estimare globală, de bilanț, a rezultatelor acumulate în perioade lungi, corespunzătoare în general semestrelor școlare, pentru a oglindi arhitectura programei școlare divizată în conținuturi.

Reușita oricărui program de instruire, la orice nivel, depinde, într-o măsură semnificativă, de modul în care acesta se proiectează în mintea elevului, pe o perioadă lungă de timp, deci nu doar pentru acele 10 minute din semestru cât este scos la tablă. Un rezultat slab la o teză poate semnaliza faptul că elevul nu s-a pregătit suficient, însă un rezultat mai degrabă nesatisfăcător al unei clase întregi denotă o strategie falimentară a proiectului pedagogic. În acest caz, Ph. Perrenoud afirmă faptul că nereușita pune în evidența imaginea unui învățământ neperformant.

Îi este teamă ministrului Anisie de o astfel de imagine, chiar înainte de o rundă de alegeri la care este și candidat, sau este dumneaei mai degrabă conștientă că inspectorii școlari generali au fost mai degrabă ocupați și ei cu campania electorală în loc să se asigure că directorii impun sancțiuni pentru profesorii care pur și simplu refuză să-și îndeplinească misiunea?

Evaluarea formativă (de etapă) și cea sumativă (care ar trebui privită în oglindă cu cea inițială, rezultând un bilanț atât pentru elev, cât și pentru profesor) trebuie privite într-o relație de simbioză și complementaritate pentru a asigura sustenabilitatea învățării. Fără un bilanț care să radiografieze nivelul achizițiilor sub formă de cunoștințe ale elevului, procesul pedagogic s-ar transforma într-o eternă joacă de-a școala.

Prin definiția evaluării formative putem deduce că aceasta responsabilizează elevul să învețe temeinic, să își organizeze un propriu plan de învățare, să își seteze obiective: azi învâț lecția aia, mâine o recapitulez pe cealaltă. Nu cumva chiar prin aceste lucrări scrise semestriale antrenăm beneficiarii procesului educațional să fie autonomi în raport cu propriul parcurs (o lozincă pe care o tot cântăm prin strategii și discursuri de ani de zile)? Desigur că nu este ușor și că ministerul, girând politica lui mai prost și mai puțin, devine avocatul „apărării bunăstării elevilor”, pentru că prinde și nu se decontează electoral (un proces educațional falimentar își vede rezultatele în ani de zile, nu în săptămâni, cât mai avem până la alegeri), ar prefera ca elevii să fie evaluați prin referate copiate de pe Wikipedia, că-n școala românească nu se vorbește despre plagiat. Dar este necesar și este onest, pentru că în ultimele 5 luni de cursuri școlare am funcționat într-un sistem educațional cu parametri noi, fără standarde de calitate.

E timpul decontului, e timpul să vedem ce merge și ce nu, iar dacă asta vine la pachet cu o palmă pe obrazul celor care compun sistemul (minister, directori, profesori, părinți, elevi), atunci nu ați prefera să o primim acum, mai devreme și nu mai târziu?

Cine are tupeul să vândă acum gogoașa putrezită a reformismului evaluării peste noapte dă dovadă de naivitate sau rea credință, punct. Profesorii nu se vor schimba peste noapte, paradigma evaluării nu se va schimba peste noapte, în plină precampanie electorală, așa că eu militez pentru a lucra cu ce avem, în aceste săptămâni. Cu un sistem de evaluare care putea fi mai bun, dar nu este, dar care are o logică (complementaritatea evaluare inițială-formativă-sumativă) și este mai onest decât toate basmele pe care le auzim din gura decidenților.

Avem nevoie de o evaluare onestă, pentru că nicio schimbare în bine în sistemul de învățământ nu va putea fi construită pe o fundație de nisip. Avem nevoie de un fond moral puternic și imbatabil pentru educație mai mult decât avem nevoie de strategii extraplanetare și discursuri patriotarde.

În managementul oricărui proiect, pedagogic sau nu, după prioritizarea nevoilor grupului-țintă și implrmentarea graduală ne așteaptă faza de monitorizare (reprezentată de mecanismele de evaluare formativă, de feedback permanent la clasă, cu rol de orientare a învățării, care se întâmplă, dar nu prea) și faza de evaluare, rolul celei din urmă fiind măsurarea cantitativă și calitativă a rezultatelor procesului ținând cont de obiectivele inițiale.

De ce fugim de teze? Nu cumva pentru că ne e frică să nu dea hemoragia unui sistem educațional falimentar, nu cumva pentru că suntem conștienți că n-avem lideri în sistemul ăsta, care să-și asume decizii ferme și oneste, dar au timp să umble după cai verzi pe pereți? Nu cumva pentru că am tranzacționa și hainele de pe noi doar ca să ne asigurăm că nu suntem noi totuși cea mai proastă și autosuficientă populație de pe mapamond, că economia noastră nu va da chix din cauza acestui sistem educațional care ne minte de ani de zile cât suntem de olimpici? Nu mai vreau educație cu smiorcăială.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Teze, lucrări de control, pedagogie falimentară și reformism la kilogram

  1. marius

    ce anume vreti ca nu se intelege absolut nimic.
    vreti teze drastice acum?!!!!
    pai jumatete dintre elevi au pierdut complet un an de scoala… solutia este ca programa de clasa a 12-a sa fie scoasa complet iar tot sistemul sa fie decalat cu un an in privinta materiei

    programa scolara era supra aglomerata cu un sistem absolut imbecil de memorare a unor cretinisme complet inutile… ca doar asa scotea si mafia manualelor un ban cinstit complicind si supradimensionind programa

    „scoala” online este un FIASCO, in realitate 80% dintre copiii de generala nu mai fac nimic…

    deci fiti un pic mai clara in propriile ginduri

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *