Romania Curată

Surse Agerpres: Fiul lui Dan Adamescu, care se ascundea la Londra, a fost capturat

UPDATE. Potrivit News.ro, Alexander Adamescu ar fi fost prins când participa la o întâlnire la care a fost prezentat ca cetăţean german, iar discuţiile erau despre “abuzurile autorităţilor române pe seama mandatelor de arestare preventivă”.

Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, pe numele căruia fusese emis în lipsă un mandat de arestare, a fost identificat luni seară, la Londra, iar în prezent se află în custodia poliției londoneze, spun surse citate de Agerpres.

În luna martie, procurorii DNA au înaintat Tribunalului București propunerea de arestare în lipsă a omului de afaceri Bogdan Alexander Adamescu, acuzat de două infracțiuni de dare de mită.

Potrivit DNA, în cursul lunilor iunie și decembrie 2013, Bogdan Alexander Adamescu, împreună cu tatăl său, a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București — Secția VII Civilă pentru ca în schimb aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Dan Adamescu.

„Până în prezent, procurorii anticorupție au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezenta inculpatului în fața organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor față de el și în final sustragerea de la urmărirea penală. (…) La data de 25 martie 2016, procurorii au înaintat Tribunalului București referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatului Adamescu Bogdan Alexander, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executarea a mandatului de arestare preventivă”, informa DNA.

Potrivit sursei citate, respectivul dosar s-a constituit ca urmare a disjungerii dintr-o cauză penală în care au fost trimiși în judecată patru judecători din cadrul Tribunalului București — Secția a VII-a civilă, în legătură cu pretinderea și primirea unor sume de bani și bunuri în schimbul favorizării unor interese de afaceri, mai scrie Agerpres.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *