Romania Curată

Suntem campioni mondiali la defrişat. Un ONG vrea record mondial pentru România şi la plantat

Un ONG din România vrea să doboare recordul mondial de arbori plantaţi în răstimpul a 24 de ore. Acţiunea Asociaţiei Creştem România Împreună ar urma să aibă loc în 2018, cu ocazia a 100 de ani de la Marea Unire.

Până atunci, asociaţia lansează, în 26 martie 2016, proiectul “Plantează în România”, ce va avea loc în 11 județe şi care se doreşte cea mai amplă acţiune de înverzire din ţară. Persoane de toate vârstele sunt invitate să participe, ca voluntari, la împădurirea în șantiere forestiere, plantări urbane și împărțirea de puieți în corturi special amenajate pentru cetățenii ce doresc să-i planteze într-un alt spațiu verde. Plantări de arbori se vor face și în 300 de școli din România; în curţile acestora se vor planta puieţi, împreună cu elevii.

„Lansăm campania în contextul în care țara noastră se situează sub medie ca procent de suprafață împădurită, având doar 27,3% din suprafață acoperită de păduri, față de 32,4% media europeană. Ne clasăm astfel pe locul 13 în Europa și pe locul 10 în ceea ce privește suprafața de pădure raportată la numărul de locuitori – 0,30 ha/locuitor, primele poziții fiind ocupate de ţările nordice (Finlanda, Suedia şi Norvegia)”, se precizează într-un comunicat de presă.

Asociaţia menţionează că șantierele se află doar în fond forestier, terenurile aparținând statului român, iar puieții achiziționați sunt specii pur românești.

„Vă invităm, așadar, alături de noi. Fie ca voluntari, susținători sau donatori. Pentru detalii despre județele în care facem plantări în primăvara aceasta, despre organizare sau parteneri/voluntari, ne găsiți pe www.planteazainromania.ro sau pe pagina de Facebook Plantează în România„, se mai arată în comunicat.

Partenerii Asociației Creștem România Împreună în proiectul „Plantează în România” sunt Ministerul Mediului, Garda de Mediu Brașov, Prefectura Brașov, Prefectura Covasna, Facultatea de Silvicultură și exploatări forestiere Brașov și Mitropolia Ardealului. De asemenea, proiectul este susţinut de zeci de ONG-uri şi instituții ale statului, mii de voluntari, sute de donatori, companii, ocoale silvice și școli. Între aceștia menționăm: Asociația Agora for Life (organizatori), Asociația Grupul de Intervenție Civică (organizatori), Asociația Aport (parteneri), Asociația Tinerii din Ziua de Azi (parteneri), Asociația Edelvais (parteneri), Asociația Universitaria (Parteneri), Casa de cultură a studenților (parteneri), Asociația Iașiașa (parteneri), Asociația Comunitară Nouă ne pasă (parteneri), New Environmentalist (parteneri), Organizația Națională Cercetașii României – Grupul Orizont Brasov (parteneri), Asociația pentru promovarea și dezvoltarea Țării Făgărașului (parteneri); Grup România (partener media).

De asemenea, între colaboratorii asociaţiei se află Ocolul Silvic Snagov, Ocolul Silvic Pădurile Șincii – Șercaia, Regia publică locală a Pădurilor Săcele, Ocolul Silvic Aiud, Ocolul Silvic Zărnești și Ocolul Silvic Codrii Verzi Pitești, Direcția silvică Iași. Primăriile partenere sunt: Snagov, Covasna, Aiud, Mioveni, Săcele, Drăguș, Victoria, Voila, Ticuș, Caransebeș, Ilieni, Zagon, Valea Crișului, Brad, Petrova, Sângiorgiu de Mureș, Satu-Mare și Alexandru Vlahuță.

Companiile care și-au manifestat interesul în a sponsoriza acțiunea cu puieți sau financiar sunt: Technowood (puieți), Periland Silva (puieți), W3 Development, SC Elmas SRL, Tomasi Group, Tramar SA (transport).


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Suntem campioni mondiali la defrişat. Un ONG vrea record mondial pentru România şi la plantat

  1. marian

    Primul lucru trebuie oprit masacrul asupra padurilor si abia apoi inceputa o campanie de impadurire altfel e inutil demersul, nu o sa beneficieze decat Holzindustrie care o sa aiba in viitor materie prima de procesare. De ce nu luptam mai bine pentru interzicerea exportului de masa lemnoasa sub orice fel de forma in afara de mobila?!

    Reply
  2. Laura

    Complet de acord!
    Si trebuie sa crestem Romania si la educatie,morala,cei 7 ani de acasa,si NU FURATI!!! CA DE LA AI VOSTRI FURATI!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *