Adrian Popescu

Studenții din Iași solicită publicarea tuturor tezelor de doctorat și introducerea de pedepse pentru fraudele academice

Liga Studenților (LS IAȘI) solicită Ministerului Educației Naționale publicarea tuturor tezelor de doctorat, nu doar a celor depuse în format electronic începând din 2016, precum și transmiterea unei adrese către toate universitățile prin care să se clarifice faptul că prin acest demers nu se încalcă prevederile Regulamentul European de Protecție a Datelor (REPD/GDPR) și nu se aduce nicio vătămare vieții private a deținătorilor titlurilor de doctor. Totodată, organizația solicită incriminarea comercializării de lucrări științifice, introducerea unor sancțiuni administrative pentru instituțiile care „pierd” sau „fac pierdute” lucrări de doctorat și înăsprirea regimului penal pentru sustragerea sau distrugerea lor.

De la intrarea în vigoare a Legii Educației Naționale nr. 1/2011, prin art. 168 alin. (9), s-a statutat faptul că tezele de doctorat sunt documente publice și că se redactează și în format digital, urmând a fi publicate după susținere pe un site administrat de Ministerul Educației Naționale.  Regulamentul European de Protecție a Datelor (REPD/GDPR) prevede foarte clar faptul că prelucrarea datelor personale (numele candidatului la titlul de doctor) poate fi realizată fără consimțământul persoanei în situația în care există o obligație legală a operatorului (universitatea și ministerul) și dacă prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul.

Caracterul public al tezei de doctorat este o veche cutumă academică, candidatul fiind obligat să depună un exemplar al tezei la biblioteca universității sau a facultății și să susțină teza în public. Publicitatea tezei a fost doar întărită de Legea nr. 1/2011, aceasta fiind prezentă în legislație inclusiv în prevederile vechii legi a educației nr. 84/1995 prin art. 73 alin. (5).

Din punct de vedere juridic, toate tezele de doctorat au caracterul de document public, producând efecte de interes public, deci toate pot fi publicate pe platforma ministerului. Tezele care nu au fost depuse în format digital pot fi scanate și trecute prin sisteme de recunoaștere optică a caracterelor (OCR), de care cel puțin bibliotecile central universitare deja dispun și care deja sunt utilizate pentru digitizarea colecțiilor de periodice.

Dezinformarea Ministerului, cu dedicație pentru „băieții deștepți” cu legături în serviciile de informații

Adresa transmisă de Ministerul Educației Naționale către universități care a scandalizat opinia publică prin susținerea nepublicării tezelor în lipsa acordului deținătorului titlului de doctor nu a fost semnată de ministrul Monica Anisie, ci de secretarul de stat pentru învățământ superior, Gigel Paraschiv, fost secretar de stat sub miniștrii Liviu Pop, Cîmpeanu, Curaj. El este omul Ecaterinei Andronescu, membru în conducerea școlii doctorale a Academiei Naționale de Informații a SRI și în celebra Academie de Științe ale Securității Naționale (ASSN), patronată de Gabriel Oprea, George Maior și Remus Pricopie.

Din informațiile noastre, rolul adresei trimisă de Paraschiv este în primul rând protejarea tuturor deținătorilor de titlu de doctor care au legături cu serviciile secrete și forțele de ordine din universitățile militare, iar secundar toate rețelele de plagiatori care căpușează sistemul de învățământ superior românesc, ca urmare a anchetelor realizate de jurnaliști de investigație în ultimii ani și a sesizărilor înaintate către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) care au zguduit  rețelele de putere conectate politic sau la comunitatea de informații.

În urma publicării tuturor tezelor de doctorat, ar putea începe o curățenie generală în toate instituțiile de învățământ superior, în special, și în toate instituțiile publice, în general, iar persoanele care au obținut titlul de doctor în mod fraudulos ar fi demise din funcție, sporurile de salarii obținute ar trebui returnate, iar unele școli doctorale ar fi desființate. Demersul lui Gigel Paraschiv vizează exact prevenirea acestui moment zero atât de necesar României pentru eliminarea imposturii academice.

Pedepse pentru pierderea, sustragerea sau distrugerea tezelor de doctorat

Liga Studenților (LS IAȘI) solicită introducerea prin intermediul unui ordin de ministru a unor sancțiuni administrative (amenzi de cel puțin 10.000 lei) pentru instituțiile de învățământ superior care „pierd” sau „fac pierdute” teze de doctorat, precum și modificarea legislației penale, astfel încât acestora să li se ofere o protecție specială.

La art. 229 din Codul Penal, care incriminează furtul calificat, ar urma să se adauge o nouă literă, i), la alin. (3), prin care tezele de doctorat și depozitul legal al bibliotecilor să devină astfel bunuri protejate, iar la art. 253, care incriminează distrugerea, să se includă în prevederile alin. (3) și tezele de doctorat. Totodată, trebuie eliminată condiția depunerii plângerii prealabile a persoanei vătămate pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Comercializarea tezelor este interzisă, dar nu este sancționată

Deși art. 143 alin. (5) din Legea Educației interzice „comercializarea de lucrări științifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat.”, nu există nicio sancțiune în legislația în vigoare.

De aceea, Liga Studenților (LS IAȘI) propune incriminarea comercializării sau cumpărării de lucrări științifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat, precum și pedepsirea faptei cu înschisoare de la 6 luni la 3 ani, similar infracțiunilor de fals. Astfel, ar intra sub incidența legii penale nu doar vânzarea unor astfel de lucrări, dar și cumpărarea lor cu scopul de a frauda examenele de finalizare a studiilor.

„Plagiatul este cancerul endemic al învățământului superior românesc, iar la fel cum corupția și furtul sunt incriminate, ar trebui și furtul intelectual să fie incriminat corespunzător. Plagiatul ruinează cultura națională și atentează la securitatea raporturilor juridice în sistemul de educație, în sistemul de sănătate, în sistemul de apărare și ordine publică și în orice loc în care sunt prezente persoane care dețin în mod fraudulos un titlu de doctor, un titlu academic sau unul profesional, iar în final atentează la siguranța națională. Tezele de doctorat ar trebui să fie puncte de reper în cercetarea științifică, obținute în urma unei activități de studiu și cercetare îndelungată, nu compilații din alte lucrări. Publicarea tezelor de doctorat, precum și introducerea în legislație a unor pedepse aspre pentru faptele asociate fraudării, sustragerii, distrugerii și comercializării lor este este un prim pas esențial spre întărirea, recredibilizarea și securizarea sistemului educațional românesc.” a declarat Diana-Alexandra Cristea, președinte Liga Studenților (LS IAȘI). 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Studenții din Iași solicită publicarea tuturor tezelor de doctorat și introducerea de pedepse pentru fraudele academice

  1. Rom

    Plagiarismul nu este cancerul „endemic” al învățământului superior românesc. Să nu ne flatăm: se copiază în draci în toate „țările în curs de dezvoltare”. Nici impostura nu este – și ea s-a universalizat (și nu de-acum). Cred că ideea că trebuie făcut curat ca lucrurile să fie (unii zic „iar” cu referire la o vreme care n-a existat) OK, să ne recredibilizăm, să securizăm (nu v-a ajuns securistizarea :))) ?) etc. este autoconsolarea luzărilor: Nu suntem acolo sus, între învingători, pentru că avem o problemă. O eliminăm și revenim în top.
    Dincolo de reguli, cercetarea și învățământul superior din Vest (și nu din tot Vestul!) înseamnă bani și tradiție. Universitățile lor nu sunt niște locuri în care să se înzorzoneze șmecherii, ci au fost și sunt părți organice ale societății: de-aia sunt și de-aia funcționează, pentru c-au făcut-o câteva secole bune. Nu au fost făcute „după modelul” altor universități, din bonjurism și din românism ardelenesc (vezi cazul Universității Daciei Superioare!).
    Măsurile jandarmeriste în lumea ultra-dinamică, în care centrifuga disrupției se accelerează nu rezolvă mare lucru, plus că ele sunt respinse la noi de corpul legislativ și de corpul administrativ ca o grefă mult prea străină (am impresia că, ceea ce e mai grav, sunt respinse majoritar și de corpul social). Mă miră că doar cei tineri cer astfel de măsuri (simple și care nu necesită mari investiții). De ce nu le cere Academia Română, de ce nu le cer oameni din partide, consilierii prezidențiali, sindicatele din învățământ, asociațiile de breaslă științifică, e de mirare. La fel cum de mirare este ca unii doctoranzii și conducători de doctorat să aleagă subiecte de teză care implică secretul militar sau de stat, știut fiind că teza este o contribuție științifică cu caracter PUBLIC. Dacă au teze ce nu pot fi puse la dispoziția publicului (în biblioteci reale sau virtuale), atunci publicul nici nu le poate recunoaște titlul de doctor. Pe baza a ce a devenit X doctor? E secret. Să-și ia doctoratul cu o teză PUBLICĂ, apoi să se dedice cercetării sub pecetea secretului pe subiecte diverse. Să fii motan cu clopoței, să fie și silențioși și să prinzi și mai mulți șoareci decât ceilalți motani sunt lucruri care fac parte dintre posibilitățile „care nu se poate”. Mai apoi, de ce nu se uită la ceea ce se întâmplă la alții, în UE sau în restul lumii civilizate? Ce mare putere militară sau de altă natură a devenit România de ne trebuie servicii secrete doctorale și științifice? Cred că cel mai mare secret pe care-l apără sunt propriile lor salarii, iar un secret și mai greu de aflat sunt propriile lor venituri. Restul e cacealma. Wc-ul (din punct de vedere moral, etic, politic) în care trăim este, între altele și în mare parte, și ilustrarea eficienței muncii lor.

    Atâta încrâncenare și atâta dezbatere dintr-o parte și atâta liniște și ignorare a subiectului dintr-alta. Universitățile cu senatele și consiliile lor, sindicatele din învățământ (foarte guralive în marginea unor futile subiecte mondene și televizate), oamenii care sunt aleși sau numiți să imagineze soluții, să le propună și să le aplice ce fac? Așteaptă ca studenții să rezolve problema tezelor. Bravos, națiune, halal să-ți fie! La trecutu-ți mare, viitor pe măsură! Nu-ți trebuie teză de doctorat în domeniul istorie ca să ajungi la concluzia existenței unei puternice colrelații prin directă proporționalitate între prezent și viitor; ar fi, însă excitantă intelectual abordarea doctorală și științifică a colapsului societății românești și a statului român cu instituții care-i sunt mai mult sunt ilustrări ale acestui colaps decât piloni.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *