Bolnavii României sunt puşi puşi adesea să aleagă între a
muri şi a-şi da puţinul venit pe medicamente – plătite deja prin contribuţia
lor la asigurările sociale.
Această lipsă de simţire faţă de o anomalie trebuie să
înceteze.
În urmă cu 6 ani am încercat să trag un semnal de alarmă,
convingând membrii Parlamentului de la acea vreme să includă în legea sănătăţii
un truism – dreptul pacienţilor de a li se rambursa costul medicamentelor pe
care sunt obligaţi să le cumpere deşi ar trebui să le primească gratuit. A fost departe de mine ideea
creării unui mecanism de rambursare, în fapt dorind ca managerii spitalelor să
se îngrijească, ÎNAINTE DE TOATE, de existenţa medicamentelor – fără de care
menirea spitalului ca unitate curativă este abandonată aprioric. Spitalul nu
este nici hotel, un azil, nici instituţia a cărei menire să fie asigurarea
salariilor personalului medical. Spitalul trebuie să trateze, iar fără
medicamente clădirea respectivă îşi pierde raţiunea de a exista, are în batălia
cu boala tot atâta utilitate ca o puşcă fără gloanţe pentru un infanterist.
Managerii de spital au
înţeles să se apere faţă de infamul drept la care m-am referit, devenit lege,
şi au înţeles (unii) să pună pacienţii să semneze la internare o declaraţie
prin care se obliga să nu solicite rambursarea cheltuielilor dacă medicul le
recomandă medicamente care nu sunt eliberate de farmacia spitalului. La început
medicii au prescris reţete pe formulare neoficiale, apoi pe şerveţele, iar în
cele din urmă, pentru a înlătura orice posibilă dovadă, au apelat la soluţia
dictării, literă cu literă, a numelor medicamentelor pe care bolnavii trebuie
să şi le procure, uneori de la farmacia de la poarta spitalului (o altă
tâlhărie) dacă doresc să supravieţuiască. Culmea, spitalul primeşte integral
suma pentru internarea respectivă – ca şi cum ar fi furnizat necesarele
medicamente – fiind plătit pe bază de cazuri externate – nu pe baza
tratamentelor efectiv acordate.
Anomalia abjectă a
lipsei unor medicamente care pot salva vieţi în timpul spitalizarii a devenit
cutumiara, fiind acceptată, fără perdea, de întreaga administraţie. Cu
doar o săptămână în urmă, unul din personajele cele mai apreciate din
administraţia sanitară – fostul ministru, actualmente prim secretar de stat –
doctorul Raed Arafat, declara, neîndoielnic fără să îşi dea seama de aberaţia
spuselor sale: “Spitalele strategice, mari, care sunt 53 la număr, au
fost identificate de noi şi vor avea o finanţare mai bună decât au avut până
acum. Spitalului care a primit subvenţia şi despre care aflăm că a trimis un
pacient să cumpere orice din oraş i se va tăia subvenţia imediat”. Zău?!
Doar acestea 53? Restul de 350 au binecuvântarea ministerială de a perpetua
aberaţia?
Bandajarea unei răni prea grave pentru un plasture atat de mic
Zilnic se petrec
astfel de drame neştiute, în care bolnavii şocaţi de aflarea unui diagnostic
care le ameninţă nemilos viaţa, sunt îngroziți că nu au de unde să plătească
mii de lei pe medicamente la care credeau, în mod justificat, că au dreptul.
Astăzi asistam la un
nou scandal. Autorităţile s-au ferit să arate de ce s-a repetat episodul
inexistentei medicamentelor citostatice ieftine – la câteva luni practic de la
încercarea de a stinge un episod similar din cursul anului trecut.
S-a invocat
dezinteresul distribuitorilor de a importa medicamente ieftine pentru că fac un
profit prea mic. S-a invocat lipsa de lichidităţi a Unifarm fără ca cineva să
verifice dacă împrumutul dat anul trecut, aproape în condiţii similare şi-a
atins destinaţia. (Un reporter mai tenace ar fi aflat că banii împrumutaţi
Unifarmului, deşi puţini, nu au fost folosiţi fiind în parte returnaţi aşa cum
au fost primiţi!).
Lucrurile trebuie
spuse pe nume. Unifarm, fiind o societate comercială săracă – reactivată de
nevoie – nu are cum să cumpere de urgenta medicamente cu banii jos si sa le
vândă pe datorie. Spitalele care doresc să cumpere medicamentele ieftine de la
Unifarm trebuie să le plătească, la rindul lor practic tot pe loc. În acelaşi
timp, la sfârşitul anului trecut spitalele au fost puse chiar de guvernul
României în imposibilitate de a mai face achiziţii – o ordonanţă de urgenţă
interzicând unităţilor publice cu datorii să mai facă achiziţii. O masura
justificata daca nu ar fi fost aplicata fara a evalua mai intii starea de fapt si
consecintele. Ori spitalele aveau datorii, unele dintre ele chiar la
distribuitorii care au livrat numai medicamentele care costă zeci de mii de
euro pe lună pentru un pacient – refuzând să se îngrijească şi de medicamentele
ieftine din schemele de tratament. Există şi unele argumente comerciale,
malefice: în absenţa medicamentelor ieftine – unele spitale au apelat la
soluţia unor tratamente de ultima generaţie – furnizate cu o generozitate
interesată, pe veresie, de către aceiaşi distribuitori de medicamente. Vorba
aceia: “Daca nu aveti piine neagra de ce nu mincati cozonac?!”
Zarva mediatică
provocată de două paciente bolnave de cancer, dispuse să-şi strige revolta, dar
şi sensibilitatea unui prim ministru încă tânăr, dornic de a convinge pe
toată lumea că vrea şi mai ales ca poate să se îngrijească de soarta aceste
ţări, a făcut să se pregătească o nouă bandajare a unei răni prea grave pentru
un plasture mic de 800.000 euro (suma este infimă daca o raportam la cele aprox
3000 de milioane de euro, cât cheltuie romanii pe medicamente). Incercarea de a
asigura disponibilitatea medicamentelor la societatea comercială Unifarm este o
măsură insuficientă, un paleativ menit sa ocoleasca, inca o data solutiile
eficiente!
Rezultatele controalelor, ascunse de ochii opiniei publice
În cursul anului
trecut – Ministrul Vasile Cepoi a dispus un control inopinat având drept obiect
tocmai căutarea discordantelor dintre medicamentele înscrise în foile de
observaţie şi medicamentele eliberate efectiv din farmaciile spitalelor. Exista
suspiciunea ca in unele cazuri medicamentele achizitionate de pacienti ajung sa
fie scoase din farmacia spitalului si revindute pe sub mina sau destinate
exportului paralel. Dovezile lipsesc cu desavirsire, iar hotul neprins este
negustor cinstit! Controlul s-a efectuat în toate spitalele mari din ţară. Este
meritul Guvernului Ponta de a fi abordat cu curaj acest subiect însă, în
condiţiile perioadei preelectorale, concluziile acestuia au fost ignorate, iar
identificarea soluţiilor a fost amânată. De altfel, ca un făcut, probabil
dintr-o pură coincidenţă, la scurt timp după finalizarea controlului,
ministrul a fost nevoit să-şi dea demisia în urma reîncălzirii de către ANI a
unui subiect de notorietate din anul 2011, privind o posibilă incompatibilitate
şi aparent rezolvata pe vremea cind persoana vizata era secretar de stat in
guvernul Boc! Unele prefecturi au înţeles însă să publice raportul pe
site-urile proprii – majoritatea însă au fost ascunse în sertare. Un astfel de
raport publicat se găseşte pe site-ul Prefecturii Vâlcea (deşi nu exista un
link către el) dar, fiind indexat de Google, poate fi consultat aici .
Iată doar un extras
din acest material ignorat: “Pentru realizarea acestui obiectiv am
verificat, în mod aleatoriu, un număr de 162 FOCG din 20 de secţii ale
spitalului, pentru lunile februarie şi octombrie 2011 şi martie 2012, împreună
cu condicile de medicamente aferente. În urma acestei verificări s-a constatat
că nu există concordanţă totală între prescripţiile medicale din FOCG –
uri şi eliberarea medicamentelor din farmacia spitalului conform
condicilor de medicamente, în majoritatea cazurilor fiind eliberate din
farmacia spitalului mult mai puţine medicamente decât cele prescrise în FOCG,
în unele cazuri, chiar, neeliberandu-se niciun medicament. În
aceste situaţii, în FOCG se consemnează, în unele cazuri, faptul că
medicamentele neeliberate din farmacia spitalului sunt personale. Există, de
asemenea, şi situaţia în care, ştiindu-se ca din farmacia spitalului lipsesc
anumite medicamente acestea, deşi sunt prescrise în FOCG, nu se mai scriu în
condica de medicamente.”
Propuneri pentru stoparea crizei
Drept urmare, solicit
Ministrului Sănătăţii, domnului Eugen Nicolaescu şi primului ministru Victor
Ponta:
–
includerea în Ordonanţa de urgenţă care va fi emisă miercuri – obligaţia ca
spitalele să îşi adopte şi să îşi afişeze pe site-ul propriu – lista
de medicamente de spital de care trebuie să dispună în permanenţă; o
astfel de obligaţie există pentru toate spitalele din întreaga lume
(formularies), cu excepţia ţării noastre, tocmai pentru a lăsa libertatea
managerilor de a “negocia” cumpărarea unor medicamente scumpe – necesare în
cazuri extreme – în detrimentul unor medicamente ieftine – necesare unui număr
mult mai mare de pacienţi.
–
includerea prevederii conform căreia managerul care nu dispune de
medicamentele incluse în lista de medicamente de spital sa
fie eliberat din funcţie în cazul în care o astfel de situaţie este
reclamata de un pacient si confirmata; absenţa medicamentelor
reprezintă dovada cea mai clară a eşecului actului managerial. Nu îmi pasă dacă
managerul este rudă primarului sau membrul partidului aflat la putere. Poziţia
sa de apropiat al potentaţilor vremii trebuie folosită pentru a asigura buna
funcţionare a unităţii sanitare respective nu pentru a o spolia de resursele şi
aşa insuficiente. Dacă autorităţile locale sau centrale doresc să-l ţină în
funcţie – să-l ajute, preocupindu-se împreună pentru a nu ajunge să fie obligaţi
de lege să-l demită!
– introducerea
evaluării economice pe scară largă a medicamentelor inclusiv la
elaborarea listei medicamentelor obligatorii din spital. HTA (health technology
assesment – evaluarea tehnologiilor medicale) – este regulă în TOATE ţările
comunităţii Europene cu excepţia României. Farmacoeconomia (subramură a HTA)
este o ştiinţă ajunsă la maturitate – care evaluează cost-eficacitatea tuturor
medicamentelor şi stabileşte măsura în care o societate îşi poate permite sau
nu să cumpere medicamente eficace şi scumpe. Temându-se că va rebui regindita
achizitia unora din medicamente pe care nici ţările cele mai bogate nu îşi
permit să le achiziţioneze fără limite, autorităţile romane fug de această
evaluare ca “dracu de tămâie”! Unul din motivele pentru care lista de
medicamente compensate nu a mai fost actualizata de 6 ani este tocmai faptul că
autorităţile nu au găsit încă o cale prin care să deschidă larg poarta
medicamentelor scumpe fără a face şi evaluarea cost-eficacităţii şi a impactului
lor bugetar!
– oferirea
spre dezbatere publică a concluziilor raportului întocmit în urma controlului
dispus de către Ministerul Sănătăţii şi modificarea prin ordin a aplicării
prevederilor legii privind rambursarea cheltuielilor nejustificate pe timpul
internării. În prezent pacienţii ar trebui să obţină mai întâi
aprobarea şefului de secţie şi a managerului de spital pentru a putea solicita
aplicarea dreptului sau de a-şi recupera banii de pe medicamentele recomandate
de medicul de salon – ceea ce anulează de facto prevederile legii!
Articol preluat de pe
blogul Dr Sorin Paveliu, expert in politici de sanatate al SAR de aici.
UPDATE:
Aceste solutii au fost transmise oficial de SAR, astazi, luni, 28 ianuarie, primului ministru Victor Ponta si ministrului Sanatatii Eugen Nicolaescu cu recomandarea de a se tine cont si de aceste propuneri in cadrul sedintei de miercuri a Guvernului cand va fi analizata si problema descrisa mai sus.
