Romania Curată

Societatea civilă critică tergiversarea procesului de reforma a sistemului de integritate din R. Moldova

Iniţiativa Civică pentru Integritate în Serviciul Public (ICISP) îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că Guvernul demisionar al Republicii Moldova nu a aprobat la ultima sa şedinţă proiectele de legi privind reformarea sistemului naţional de integritate (proiectul de Lege cu privire la declararea averii şi intereselor personale, proiectul de Lege cu privire la Centrul Naţional de Integritate şi proiectul de Lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative).

Acest pachet de legi prevede eficientizarea activității CNI și a mecanismului de declarare a averii și intereselor înalților demnitari în calitate de acțiuni fundamentale pentru lupta cu corupția la nivel înalt și pentru prevenirea și combaterea îmbogățirii nejustificate. Necesitatea adoptării acestui pachet de legi reiese din existența unor lacune evidente în legislație la capitolul declarării și verificării averii și intereselor persoanelor care exercită funcții publice sau de demnitate publică, dar și din eficiența redusă demonstrată de mecanismele existente în prezent.

ICISP atrage atenţia asupra faptului că pachetul de legi a fost elaborat cu asistenţa organizaţiilor internaţionale şi cu implicarea unor experţi notorii din R. Moldova şi din străinătate, venind cu completări relevante decurgând din cele mai bune practici internaționale de combatere a îmbogățirii nejustificate în rândul persoanelor cu funcții publice.

Aprobarea de către Guvern a acestor documente reprezintă una din condiţiile prevăzute în Acordul de finanţare dintre Guvernul R.Moldova şi Uniunea Europeană (UE) privind Programul de suport al reformei justiţiei, semnat la Bruxelles la 14 iunie 2013, și sunt prevăzute atât de Strategia de reformare a sectorului justiției 2011-2016, cât și de Strategia Națională Anticorupție 2014-2015.

ICISP consideră că invocarea de către miniștrii Partidului Democrat din Moldova a lipsei consensului politic în Parlament pentru neaprobarea acestei inițiative indică asupra faptului că actuala guvernare mimează lupta cu corupţia, și nu își dorește eficientizarea CNI și a mecanismului de control al averii și intereselor.

Tergiversarea adoptării acestor documente de importanţă primordială afectează credibilitatea ţării pe plan internaţional şi contravine propriului program de guvernare al Alianţei Politice pentru Moldova Europeană. Această decizie a cabinetului de miniştri descurajează eforturile de combatere a corupției și poate duce la o eventuală suspendare a suportului bugetar acordat R.Moldova de către UE. În consecinţă, această situație poate avea repercusiuni grave asupra dezvoltării democratice a ţării noastre.

ICISP cere Alianţei de guvernare şi viitorului Guvern să revină, în regim de urgenţă, la examinarea acestor proiecte de legi şi să le includă în agenda şedinţelor viitoare ale Parlamentului Republicii Moldova.

Membrii Iniţiativei Civice pentru Integritate în Serviciul Public:

Programul Buna Guvernare al Fundaţiei Soros Moldova (FSM)

Asociaţia Presei Independente (API)

Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC)

Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT)

Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIN)

Portalul www.moldovacurata.md

Declaraţia a fost semnată şi de Transparency Internaţional Moldova

(Lista rămâne deschisă pentru toate organizațiile care vor să semneze această declaraţie)


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *