Adrian Popescu

Sesizare ANI pentru fals in declaratiiPrefectul de Bihor, Gavrila Ghinea, a "uitat" sa declare mai multe contracte primite de la stat

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în vederea cercetării prefectului judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, deoarece nu a menţionat în declaraţiile de avere şi interese mai multe contracte semnate cu instituţii ale statului de o firmă de construcţii unde este acţionar majoritar.
Prefectul este acţionar majoritar la SC Construcţii Bihor SA, unde soţia sa este administrator.

El nu a menţionat în declaraţiile de avere şi de interese, completate şi depuse în perioada 2010 – 2011, două contracte în valoare totală de 17.547.597 lei încheiate de SC Construcţii Bihor SA cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor.

Nu a trecut valorile reale ale contractelor

De asemenea, prefectul a trecut în declaraţia de interese, depusă pe 2 noiembrie 2010, o valoare mai mică cu 450.000 lei a unui contract încheiat între Centrul de Sănătate „Valea lui Mihai” şi SC Construcţii Bihor SA. Valoarea reală a contractului de proiectare şi execuţie lucrări a fost de 2.700.000 lei.

Deşi, conform evidenţelor fiscale, în perioada 2009 – 2010, prefectul Gavrilă Ghilea a obţinut din dividende venituri în sumă totală de 752.144 lei, el a menţionat în declaraţiile de avere, depuse în 2010 şi 2011, un cuantum total de 2.001.011 lei.
Potrivit declaratiei sale de avere, prefectul detine actiuni la trei societati comerciale: SC Constructii Bihor SA (59%), SC Oviserga Prest SRL (80%) si Carolina Const SRL (80%).

Are in proprietate patru terenuri intravilan, ce insumeaza peste 4.000 mp, doua case si doua apartamente.

In 2010, prefectul de Bihor a avut un salariu de 80.000 lei, plus 13.000 lei dividende de la SC Constructii Bihor SA si 1,2 milioane lei de la Oviserga Prest SRL, in vreme ce sotia sa a castigat 65.000 lei, fiind administrator la doua dintre societatile detinute de Gavrila Ghilea.

Prefectul care traieste din contracte cu statul

Compania SC Constructii Bihor a incheiat in perioada 2007-2010 mai multe contracte cu primarii din judetul Bihor: Techea, Tileagd, Osorhei, Sanmartin, Sacadat, Lunca, Rieni, Megesti, Paleu, Salard, pentru modernizare de strazi, canalizare si alimentare cu apa, cu o valoare cumulata de 28 milioane lei.

Alte contracte au fost semnate cu Inspectoratul de Politie Bihor (2007, construire sediu arhiva, 8 milioane lei), ANL Bucuresti (2007, 2,8 milioane euro), Scoala Generala din Buntesti (1,8 milioane lei), Compania Nationala de Investitii (2009, construire sala de sport in comuna Petrileni, 2,8 milioane lei), Centrul de Sanatate Valea lui Mihai (2010, valoare 2,2 milioane lei), Unitatea Militara 02444 Sibiu (2010, construire pavilion multi functional, 6,8 milioane lei), Asociatia de Dezvoltare Intracomunitara Tamaseu-Rosiori (2010, modernizare strazi si infiintare centru ingrijire batrani, 20 de milioane lei), ANL (2010, construire locuinte in orasul Marghita, 17 milioane lei), Directia Judeteana de Sport si Tineret Bihor (2010, anvelopare cladire).
Interesant este ca SC Constructii Bihor a semnat in iulie 2009 cu Primaria comunei Sanmartin doua contracte pentru modernizare strazi cu o valoare de 4,7 milioane lei, la cateva luni dupa ce Gavrila Ghilea fusese inspector achizitii publice in cadrul acelei primarii.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Sesizare ANI pentru fals in declaratiiPrefectul de Bihor, Gavrila Ghinea, a "uitat" sa declare mai multe contracte primite de la stat

  1. baronul

    nu o sa pateasca nimic. se va duce la procurori si o sa le spuna ca a uitat pur si simplu sa treaca contractele. Alta este discutia. Cum poate un prefect sa primeasca contracte de la primariile din judetul unde el actioneaza?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *