Cu leul nostru se întâmplă ceva straniu. Moneda se apreciază, dar dobânzile în loc să scadă, cresc. Inevitabilul s-a produs, principalele bănci de la noi au crescut dobânzile creditelor în lei. Nu neapărat dobânzile afișate în vitrină, dar dacă în locul acesteia îți crește un commission de nu-știu-ce, efectul este același – ratele sunt mai mari. Cel puțin la creditele ipotecare, dobânzile la lei sunt din nou mult mai dezavantajoase decât la cele în valută. Iar credite în valută nu prea mai au mulți.
Vă spuneam mai prin toamnă că așa vor proceda bancherii anticipând creșterea comisioanelor din cauza pierderilor uriașe pe care aceștia le-au raportat în 2012. A fost pur și simplu cel mai prost an din istoria recent a bancherilor din România iar asta nu avea cum să nu se vadă. De ce au crescut costurile numai pentru creditele în lei? Păi leul se caută. Ați observat probabil și scăderea euro. Ei bine euro se vinde pentru că de lei este nevoie. Ministerul de Finanțe trage acum fără grețuri bani din piață, iar pe bancheri nici nu îi mai interesează foarte tare creditatul economiei sau al cetățenilor. Statul este cel mai bun client, cel mai lacom și, evident, cel mai profitabil. Partea proastă este că o creștere de dobânzi reprezintă în acest moment un semnal fals de îmbunătățire a activității de creditare. Economia reală nu pare a beneficia prea mult de ea și oricum a-i lua-o când cea mai mică dobândă la un credit ipotecar este de două ori mai mare decât inflația, ceva rămâne putred în Danemarca.
Adica isi “scot” pierderile alea uriasele exact pe spinarea celor care au ramas in joc si inca mai sunt in stare sa-si plateasca ratele. Inca…