Lucian Davidescu

Secretul putregaiului din stat e bine ascuns, în văzul lumii, într-o sală de sport din Lehliu-Gară

Dacă se apuca vreun doctor să „facă chetă” pentru cei care vor să facă vaccin peste rând, îl sălta DNA cu șapte dube. Normal până la un punct (adică mai puțin ultimele șase dube), corupția îi privează pe cetățeni de drepturi, fără ea și sinonimele ei „ajungem departe” etc. etc.

Însă când pentru fiecare centru de vaccinare oficial există alte trei pentru privilegiați, ciubucul cerut cândva de medic devine o nimica toată: măcar era mai democratic… știa toată lumea cât, cui, unde.

Când statul se apucă să facă proceduri discrete și cu vagă aparență de legalitate dar care să permită săritul peste rând departe de ochii „prostimii”, n-are cine să mai vină cu dubele – răspunderea este, în mod firesc, politică. Bine, până una-alta nu este, că nu a catadicsit nimeni să strice măcar o demisie, dar… să depășim momentul.

Problema este că orice fel de răspundere politică poate să apară abia în momentul în care faptele sunt cunoscute, or aici șobolănia fusese croită cu destul talent cât să nu se prindă nimeni. A fost nevoie să se încaiere grupările din sistem, să se arate cu degetul – „ba tu ești mai securist ca mine!” – ca să aflăm și noi câte ceva.

Nu există până una-alta prin arhitectura statului român vreo direcție anti-corupție instituțională. Una care să nu salte neapărat miniștri și medici cu duba, dar să-i oblige să publice toate informațiile cu care lucrează, și când nu vor, nu doar când le convine.

Chiar și atunci când sunt compromise baze secrete de operațiuni cum e sala de sport din Lehliu-Gară – disponibilă de o lună pe Youtube pentru toți spionii amici sau inamici.

Așa că poate pasul următor pentru ca să „ajungem departe” ar trebui să fie o lege a Datelor Deschise și o direcție care să se ocupe de aplicarea ei, cu un singur principiu călăuzitor: tot ce produce statul circulă doar public, pe internet. Ce nu e acolo nu e în vigoare, ce circulă pe alte căi se sancționează cu amendă.

Într-un an ajungem cu bugetul pe excedent.

În doi ani o să fie obligați angajații de la stat să dea iar șpagă pentru privilegii, cât să nu mai șomeze nici procurorii DNA.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Secretul putregaiului din stat e bine ascuns, în văzul lumii, într-o sală de sport din Lehliu-Gară

  1. Adrian

    Datele deschise existau, de pildă privind imobile, acum patruzeci de ani (cum existau și codurile de la 1800 și mai dinainte). Dac-am reveni la situația aceea și s-ar extinde aplicarea, Ani n-ar mai avea de lucru, funcționarii (incl demnitarii) nu și-ar mai pierde timpul anual | n-ar mai fi tracasați de diverși cu numărarea y bani | cenți din contul z etc. Ar fi situația normală, ca să cităm un înalt demnitar. În schimb, avem fesenism. Și lamentări, cum e și acest comentariu.

    Reply
  2. Vlad Slăvoiu

    Din tabelul publicat de „Recorder”, reiese că s-au vaccinat cu încălcarea regulilor Strategiei 852 de „privilegiați” și 1734 de „prostovani” – pare, deci, că „structur’le” au fost mai cinstite decât „prostovanii”.

    E adevărat și că e vorba doar de 2586 din cei aproximativ 7000 de oameni care s-au vaccinat înainte să aibă posibilitatea, astfel că se poate ca, la un calcul final, raportul să se schimbe. Deocamdată însă…

    De asemenea: la momentul actual, nu cred că e corect să vorbim de „privilegiați” și „prostime”, deoarece toți cei cărora li s-a dat posibilitatea să se vaccineze în primele două etape sunt „privilegiați” – deși adevărul e că, decât așa privilegiu (cel puțin cât îi privește pe unii dintre ei), mai bine lipsă.

    Mai departe: când un ministru contrasemnează o lărgire de sferă prin care se adaugă noi vulnerabili „împreună cu” însoțitorii lor și cei care domiciliază cu vulnerabilii, cum poate să fie foarte supărat că și-au vaccinat „privilegiații” soțiile? Are o idee și nu e de acord cu ea – sau cum?

    Cât despre lărgirea sferei de persoane luate în calcul de etapa a doua, e foarte sexy când plângi de grija „vulnerabililor” în timp ce umfli cu pompa categoria „esențialilor”…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *