Romania Curată

Scrie comisiei pentru industrii a deputatilor parerea ta despre Legea exproprierii nationale

Comisia pentru industrii şi servicii a
Camerei Deputa
ților a reluat seria
dezbaterilor privind modificarea Legii Minelor nr. 85/ 2003. În centrul discu
țiilor se află propunerea legislativă inițiată de senatorii Toni Greblă (PSD) şi Ion
Ruşeţ (PDL) în 2009 ale cărei prevederi încalcă mai multe drepturi ale cetă
țenilor, inclusiv pe cel la proprietate.
Campania Salva
ți Roșia Montană a transmis presei un comunicat
prin care condamnă acest proiect de lege, care dacă s-ar adopta, ar facilita
aprobarea proiectelor miniere
și ar
stabili pentru industria minieră derogări de la legisla
ția în vigoare.

Schimbările
legislative amintite pun în pericol stabilitatea economică
ș i socială a României, favorizând marile
corpora
ț ii străine cărora
le-ar permite să exproprieze casele
ș i terenurile
cetă
ț enilor români. Această strategie
derivă din pura voin
ț ă politică a
Guvernului
ș i vizează pe termen
mediu
ș i lung începerea de noi proiecte
minere bazate pe tehnologia cu cianuri. Strategia de favorizare a companiilor
miniere este confirmată
ș i de iniț ierea de către premierul Victor Ponta a
unui nou proiect pentru modificarea şi completarea Legii minelor în luna mai
anul curent.

Cea mai
primejdioasă prevedere a noului proiect de lege este substituirea autorităţilor statului român cu companii private ce de
țin licenţe de exploatare în România. Potrivit
art. 102, orice investitor privat care obţine o licenţă de exploatare are dreptul
să exproprieze de bună voie proprietăţile vizate, iar „plata despăgubirilor
pentru imobilele ce urmează a fi expropriate se face de titularul de licenţă
direct titularilor drepturilor reale, în numerar sau prin consemnarea sumelor
într-un cont bancar la dispoziţia acestora.” Astfel, compania poate plăti suma
ce i se pare de cuviin
ț ă ș i devine automat proprietarul unui teren
sau a unei locuin
ț e. Persoana
expropriată poate ulterior să se adreseze justi
ț iei ș i să se judece cu
compania în ceea ce prive
ș te suma, nu
privind dreptul de proprietate. Cum nicio institu
ț ie nu ar reglementa sau aviza exproprierea, aceasta s-ar
face în baza Legii Minelor.

„Asistăm la o situaț ie fără precedent
după 89. Parlamentul pregăteste o lege specială pentru aprobarea cu orice pre
ț a mineritului cu cianuri. Se ignoră
dreptul la proprietate, premeditând aruncarea în stradă a cetă
ț enilor ce rămân fără case, fără afaceri,
fără terenuri. Oamenii ar fi la mila companiilor ce poate le dau sau poate nu
le dau un pre
ț corect pe proprietăț i. Dacă strategia de lansare economică a ț ării noastre înseamnă proiecte precum cel
de la Ro
ș ia Montană,
constatat ilegal de instan
ț ele de
judecată
ș i care nu poate
începe deoarece oamenii de acolo nu vor să plece, atunci economia României
trebuie gestionată de politicieni mai competen
ț i”, a declarat Dan Mercea, Preș edinte al Centrului Independent pentru Dezvoltarea
Resurselor de Mediu.

Proiectul de lege vizează distrugerea patrimoniului cultural,
căci proiectelor miniere se acordă un statut special ce nu necesită avizul
Ministerului Culturii pentru demolarea monumentelor istorice.
Contrar
legisla
ț iei de prezervare a
patrimoniului, Legea Minelor ar permite demararea proiectelor miniere în lipsa
certificatelor de descărcare de sarcină arheologică sau cu descărcarea „pe
fragmente” a siturilor arheologice. Consecin
ț a ar fi mutilarea ireversibilă a unor valori de patrimoniu
unice în lume cum sunt cele de la Ro
ș ia Montană.

Toate sentinț ele judecătoreș ti ce
împiedică în acest moment avansarea proiectului minier sunt „rezolvate” în mod
miraculos de acest proiect legislativ. Este
ș i cazul autorizării lucrărilor de construcţie astfel încât
avizele obţinute în baza unui certificat de urbanism expirat sau invalid să
rămână valabile. În decursul ultimilor ani, instan
ț ele de judecată au anulat irevocabil nu mai puț in de două certificare de urbanism care fac
imposibilă avizarea proiectului minier Ro
ș ia Montană.

„Noul Guvern ș i Parlamentul ce îl susț ine sunt la fel ca regimul lui Băsescu. Toț i se comportă de ca ș i cum ar fi angajaț i la
canadieni. Singura diferen
ț ă dintre
Ponta
ș i Băsescu e că cel din urmă a venit
la Ro
ș ia Montană, la noi acasă, ș i ne-a făcut <bolș evici>. Ponta, fără măcar să vină la Roș ia Montană, pregăteș te o lege care să ne arunce în stradă. Avem un singur mesaj
pentru Ponta
ș i pentru toț i parlamentarii care vor vota legea exproprierii: îi
asteptăm să vină cu Armata să ne scoată de pe pământurile noastre
ș i să ne spună că dreptul la proprietate câș tigat la Revoluț ie n-a existat niciodată” a declarat Eugen David, preș edintele Asociaț iei Alburnus Maior.

Cititi Raportul de
Analiza a propunerii de modificare a Legii Minelor 85/2003 AICI.

Cititi modificarile
si completarile Legii minelor adoptate de Senat AICI.


Scrie parerea ta despre aceasta lege si
trimite-o conducerii comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputa
ților.

Iulian Iancu – iancu.iulian@cdep.ro

Chirita Dumitru – dumitru.chirita@cdep.ro; deputatchirita@gmail.com

Eduard-Stelian Martin: eduard.martin@cdep.ro ; eduardmartin73@gmail.com

Antal Istvan – ai@cdep.ro; antal.office@yahoo.com

Radu Bogdan Timpau – radu.timpau@cdep.ro


Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Scrie comisiei pentru industrii a deputatilor parerea ta despre Legea exproprierii nationale

  1. Adrian

    Avem legea drumurilor (de fapt cred ca e HG) si cea cu utilitatile: au texte similare-vine X si zice ca investeste si intra cum vrea, pe gratis, eventual definitiv, pe terenul lui Y. Y eventual e “salvat” de certuri intre operatori, cum e cazul cu proiectul Netcity. La drumuri mai e si tampenia cu zona de protectie de z metri de la axul drumului care inseamna expropriere pe gratis, pe fata. Si bineinteles ca operatorii zic ca ei doar au preluat lucrarea/investitia, asa ca Y sa se adreseze Consiliului local, judetean, etc. Probabil cu un buzdugan, ca tot rimeaza ..

    Reply
  2. Calin

    ma distreaza ca acest comunicat de presa acuza pe toata lumea de fapte care nu au fost comise si la libera interpretare a autorului, fara vreun fundament in realitate. legat de patrimoniu, cei de la RMGC sunt singurii care au investit in acest aspect la Rosia Montana, e amuzant ca ii acuza de distrugere cand e fix pe dos!

    Reply
  3. greuceanu

    Caline, in primul rand esti postac de Bucuresti, nu ai fost niciodata la Rosia. Ai fi vazut ca Goldul nu a restaurat nici o casa ca lumea, ci doar a pus niste bannere pe fatade. Ce zic ei ca au restaurat, de fapt au stricat.

    Ii acuzam de distrugere pentru ca intr-adevar au distrus si ce se pregatesc sa faca este de-a dreptul monstruos.

    Serveste-te cu niste cianura. Hai pa!

    Reply
  4. Nelu STIUCA

    Ce le mai putem scrie unor TRADATORI de neam si TARA in frunte cu IANCU ILIAN. TRADAREA, in societatea romaneasca a devenit o parte permanenta a cotidianului politico-social si economico-administrativ. Majoritatea romanilor tradeaza ca ticalosii pe toate planurile si sunt tradati continuu de cei carora le acorda incredere. Tradarea este dureroasa atunci cind simtim cum suntem tradati de oamenii falsi, dar nu si cand noi tradam cu multa usurinta curveasca.
    Actul de trădare semnifica in primul rand lipsa, unei valori umane esentiale, a credintei, a unor convingeri, pentru ca nici un om cu crez adevarat nu poate trada. Tradeaza cel ce nu are nici o credinta si care se ascunde sub masca servilismului, ipocriziei si a falsitatii.
    Tradarea este considerata un mare pacat, deoarece viata a dovedit-o ca nu este usor sa decidem impotriva vointei noastre, a tentatiilor ticaloase sau a interesului nostru marsav si putini sunt cei care au vocatia de martiri.
    In politica romaneasca postdecembrista nu s-a remarcat nici un caz de loialitate politica cu finalitate glorioasa sau virtute, in schimb s-a putut vedea foarte frecvent tradarea calificata, prin aplicarea diferitelor moduri de operare imorala in interese meschine de partid, de grup sau personal. In existenta oricarei intelegeri (contract politic), in drumul spre realizarea tintelor nobile trambitate pentru a fi auzite de creduli, totdeauna au aparut situatii in care cel putin un politician, animat de ganduri negre dusmanoase, imorale a demonstrat ca interesul lui este altul mult mai important decat al celorlalti de langa el si atunci a intervenit ruptura in urma caruia s-a urzit tradarea politica ca o alegere egoista, fara a mai interesa ca aceasta este de fapt facuta impotriva, celor cu care a mers impreuna pina in acel punct al unui traseu comun sau a celor care i-au acordat increderea.Datorita TRADARII, incompetentei si imoralitatii putine obiective politice de interes general au mai fost finalizate conform intelegerilor stabilite initial. Politicienii romani, pentru a fi alesi, au promis si cautat sa convinga prin siretenie si mecanisme demagogice cat mai multi alegatori pentru a le castiga votul sau pentru a le fura picatura de putere publica. Dupa castigarea mandatului marea majoritate a acestora (mai ales daca au si imunitate) au tradat, acoperindu-se cu justificarea politicii personale, ridicata mult mai sus decat rangul oricarui votant sau semen de-al sau.In acest context este clar ca majoritatea POLITICIENILOR care acorda TRADARII rang de virtute nu mai pot dovedi DEMNITATE deoarece, sunt lipsiti de anumite valoari umane, cinste, merite morale si de instictul politic suprem de a preţui omul sau de a manageria destine umane. “Calea TRADARII NATIONALE totdeauna a fost croita de/prin politica”. Cateva maxime cu referire la tradare sustin cele consemnate: “Servilismul este masca tradarii

    Reply
  5. IDEOLOGUL

    Acestei COMISII iresponsabile ii adresez cateva citate :
    ,, Politica este indeletnicirea scarboasa prin care tipi fara nicio profesie ori avortoni ai profesiei lor, se catara acolo unde se deschid robinetele societatii. Posturi bine platite, de unde se pot invarti afaceri de miliarde, consilii de administratie, conecsiuni si reprezentante. Ai tupeu, ai proptele, ajungi si din lichea ce ai fost sau esti, devii omul ce imparte dreptatea, care arbitrezi morala, care reclama sacrificiul suprem.”
    “Democratia este un sistem de exploatare a averilor statului mintind multimile naive prin gadilarea instinctelor primare. Pentru a curma coruptia universala ar trebui o elita de conducatori care sa se sacriifice in interesul permanent al natiunii,. Dar unde sa gasesti asemenea sfinti printre oamenii politici ?”

    Reply
  6. HOMOROCEANU ADRIAN CAMIL

    Parlamentul a decis astfel că orice referendum poate fi validat dacă se prezintă la urne minumum 30% dintre alegători, faţă de 50% cum este prevăzut în prezent.pragul scăzut al prezenţei la referendum ar avantaja USL şi în cazul unei eventuale noi proceduri de suspendare a preşedintelui Republicii,
    FRICA DE SUSPENDARE VA FORTA ASTFEL SANTAJUL INDREPTAT IMPOTRIVA PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU PENTRU CA ACESTA SA PROMULGE TOATE LEGILE ADOPATATE IN MOD CRIMINAL DE CATRE MAJORITATEA USL . Dupa ce s-a folosit de electorat in 2012pentru inlaturarea de la putere a PDL, mafia parlamentara USL a intors-o, limitand posibilitatea ca votul omului simplu sa poata fi arma lui impotriva regimului asupritor!ASTFEL SE VA REDUCE SIMTITOR NUMARUL PROIECTELOR DE LEGE VOTATE DE PSD UNPR, PNL SI PC SI NEINTOARSE LA C.C.R. PENTRU A SE MAI PRONUNTA PE NECONSTITUTIONALITATE

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *