Natanael Iriciuc

“Școala incluzivă”, un model pentru unitățile de învățământ din România

Romania trece printr-o perioada dificilă, iar sistemul de educație este dat complet peste cap. Elevii sunt derutați, nu înțeleg ce se întâmplă și sunt mulți care cu siguranță vor rămâne în urma cu materia.

Probabil v-ați întâlnit cu diferențele dintre elevi, ați observat că sunt copii care înțeleg mai greu, cărora trebuie să li se repete un lucru că să îl înțeleagă, că sunt copii care nu pot înțelege o idee dacă aceasta nu este prezentată într-un mod creativ și atractiv. Principiile de bază ale școlii incluzive fac referință la acest aspect. Astfel, copiii au dreptul de a învața împreună, iar diferențele dintre copiii sunt normale și acestea trebuie să conducă prin armonie spre reușită. Școala incluzivă pune accent pe fiecare individ în parte. luptând împreună cu cadrele didactice și cu părinții să îi ajute pe copii să iasă din școală ca persoane cu un caracter puternic și totodată să le pregătească terenul integrării acestora în societate.

Scoală incluzivă reprezintă o provocare pentru școlile din România și totodată ar putea fi punctul de pornire pentru modernizarea învățământului romanesc: o scoală în care toți copiii învață împreună. Și cei care provin din zonele defavorizate, și cei cu nevoi speciale, și cei de alte etnii sau de alte orientări sexuale.

Având în vedere faptul că elevii în timpul orelor de curs se întâlnesc și lucrează împreună cu cadrele didactice, aceștia reprezintă factorii principali ai posibilei modernizări și democratizări a școlilor din Romania. De aceea este foarte important, cred eu, ca profesorii să înțeleagă că este absolut normal să existe diferențe între elevi, că nu toți au acaeași capacitate de a învața și că modul în care ei reacționează la posibilele schimbări ale modului de predare diferă de la caz la caz. Școala incluzivă are nevoie de un profesor care să își dorească să contribuie la dezvoltarea elevilor săi, să le fie alaturi persoanelor care eu nevoie de o atenție mai mare, să își sacrifice din timpul său liber pentru crearea unui mod creativ al prezentării informațiilor astfel încât nimeni să nu se simtă diferit și nici să nu atragă acte de bullying din partea celorlalți. De asemenea, ar trebui să urmeze cursuri de pregătire pentru a ști cum să reacționeze în cazul întâlnirii unor astfel de situații speciale.

Scoală incluzivă reprezintă un mediu în care interesele elevilor sunt împlinite, în care abilitățile acestora sunt apreciate, unde elevii cu CES (cerințe educaționale speciale) învață împreună cu restul elevilor, un mediu în care nu există discriminări, jigniri și unde toți eleviii formează o familie… Sună frumos, nu? Dar pentru a se ajunge la acest nivel este nevoie de timp, răbdare și muncă, iar elevii din ziua de azi să fie gata să își schimbe comportamnetul, să poată recunoaște când au greșit.

Le propun un exercițiu de imaginație elevilor din Romania: anii au trecut, ai terminat scoala, iți găsești persoana cu care simți că iți vei trai viitorul; urmează momentele frumoase petrecute împreună, dar să presupunem că vine pe lume un urmaș al tău, un copil ca oricare altul, dar care are nevoi speciale și care, Doamne fereste, suferă de o boală vizibilă, deci să fie un copil cu CES. Cum te-ai simți că părinte când vezi că al tău copil nu este acceptat în scoală sau că vine acasă mereu trist, bătut? Sau poate îl duci într-o scoală destinată copiilor cu nevoi speciale, dar de unde copilul tău iese un copil închis, speriat, care știe că este o persoană dificilă, incapabilă și toață viața îi este distrusă… El este un copil normal, ca și mine, ca și tine, dar care are nevoie de dragoste, de atenție, de simpatie, iar în ziua de azi școlile din România nu sunt pregătite să primească acești copii, îmi pare rău să o spun.

În locul acestor persoane puteam fi eu, puteai fi tu! Așa că fac tuturor actorilor implicați în sistemul educațional, dar mai ales colegilor mei, un apel: haideți de azi înainte să ne acceptăm greșelile și să ne schimbam pentru că, în cele din urmă, noi toți vom avea de câstigat, ca societate.

Natanael Iriciuc vine din Lugoj și este ambasador Școli curate în județul Timiș. De asemenea, „Naty” este membru al Consiliului elevilor în Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” în care învață și a fost ales ambasador junior în Programul ”Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS).


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *