Romania Curată

Sclavie în România! DIICOT a descoperit o rețea care răpea minori și-i folosea la muncă și cerșetorie

Procurorii de la DIICOT Pitești s-au dus în această dimineață la 40 de domicilii din județul Argeș care aparțin unor persoane suspectate de trafic de minori și lipsire de libertate. Potrivit unui comunicat al parchetului, rețeaua ar fi recrutat, răpit sau înșelat mai mult de 40 de copii pe care i-a folosit apoi în alte județe- cum ar fi Giurgiu, Teleorman, Olt sau Dolj- la muncile câmpului, munci domestice sau la cerșetorie.

”In cauza exista suspiciunea rezonabila ca incepand cu anul 2008 si pana in prezent s-au constituit mai multe grupuri infractionale organizate structurate pe baza relatiilor de familie, care au recrutat un numar de aproximativ 40 de persoane minore si majore, prin constrangere, inducere in eroare, rapire sau profitand de starea de vadita vulnerabilitate in care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilitati fizice sau psihice, cu situatii materiale precare), in scopul exploatarii prin supunerea la executarea de munci si indeplinirea de servicii in mod fortat si prin obligarea la practicarea cersetoriei, prin procedee care au adus victimele in stare de aservire si de lipsire de libertate.

In unele cazuri victimele era rapite din locuri publice (de langa biserici, gari si autogari) sau chiar din propriile locuinte si ulterior transportate de catre membrii grupurilor infractionale la domiciliile lor, unde acestia prin constrangere fortau victimele sa efectueze zilnic diverse munci si activitati atat in gospodariile suspectilor cat si in proximitatea localitatii,respectiv : sa mature in curte, sa spele rufe,sa ingrijeasca animale domestice, sa taie ilegal arbori din padurile din apropierea localitatii si sa transporte masa lemnoasa cu ajutorul cailor inapoi in gospodarii unde lemnele erau incarcate in autoutilitarele suspectilor care se deplasau cu acestea in zona de sud a Romaniei (in principal in jud. Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj) unde comercializau ilegal cantitatile de lemne sustrase”, se arată în comunicatul DIICOT.

”Modalitatile de constrangere exercitate de catre suspecti, metode prin care victimele erau fortate sa presteze muncile respective, constau in amenintari repetate si regulate si lovituri aplicate victimelor in mod repetat si regulat cu palmele, pumnii, picioarele, biciul si diverse obiecte contondente, persoanele vatamate fiind aduse in stare de aservire si lipsire de libertate in conditiile in care acestea erau supravegheate permanent de catre membrii grupurilor. De cele mai multe ori victimele nu primeau mancare iar cand primeau li se ofereau resturi de mancare, erau legate (cu lanturi sau chingi) sau incuiate pe timpul noptii pentru ca acestea sa nu poata fugi iar unor victime li se aplicau tratamente umilitoare (erau dezbracate complet si udate alternativ cu apa rece si caldă; erau legate de maini si picioare si puse sa manace de pe jos, erau puse sa se bata intre ele pentru amuzamentul suspectilor, li se arunca mancarea pe jos, etc). Exista suspiciunea ca unele dintre victime au fost violate sau abuzate sexual”, mai spun procurorii.

Parchetul specializat pe combaterea crimei organizate a început deja urmărirea penală împotriva persoanelor percheziționate.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Sclavie în România! DIICOT a descoperit o rețea care răpea minori și-i folosea la muncă și cerșetorie

  1. Nichipercea

    Bag mana in foc ca primarii si politistii din localitatile in care erau tinuti captivi amaratii aceia sau in care erau pusi sa munceasca, habar nu aveau ca asa ceva se intampla pe teriroriul comunei lor. Nu numai ca nu auzisera de practicile respective dar nici nu si-ar fi putut inchipui ca asa ceva se poate intampla ! Haida-de ! cu siguranta isi aveau partea lor, tare mi-ar place sa fie puricati si ei!

    Reply
    • Liliana

      Cu siguranta primarul era capul mafiei si tot satul e implicat, daca nu cumva tot judetul. M-as mira sa nu mai fie si in alta parte acelasi lucru pentru ca in 8 ani precis au preluat si altii modelul. In concluzie o astfel de tara chiar trebuie desfiintata, daca nu chiar rasa de pe fata pamantului.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *