A trecut peste un an și jumătate de când instanța a decis demolarea turnului de birouri Cathedral de lângă biserica Sfântul Iosif, însă până în prezent nu s-a întâmplat nimic. Primăria Capitalei a cerut instanței lămuriri despre cum să pună în executare sentință, iar proprietarul turnului a cerut intrarea în legalitate. Reprezentanții Arhiepiscopiei Romano-Catolice acuză însă că primarul Capitalei, Sorin Oprescu, tergiversează aplicarea sentinței, lucru susținut și de Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul. Şerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România (OAR), spune că cei vinovați pentru această situație, inclusiv primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, cel care a semnat autorizația de construire, trebuie destituiți din funcție și să plătească prejudiciul cauzat din propriile buzunare.
Nicușor Dan: ”Faptul că o decizie judecătorească nu se execută este și mai grav”
“De un an si jumătate există decizie irevocabilă de demontare a clădirii Cathedral Plaza, iar atitudinea reprezentanților statului român nu s-a schimbat cu nimic. Clădirea ilegală este încă în picioare, iar decizia de desființare nu a fost pusă încă în aplicare de către autoritățile în drept.
Facem înca o dată apel la Președintele României, garantul statului de drept, că să intervină pentru aplicarea legii. Intervenția sa este cu atât mai necesară, cu cât Primarul General al Capitalei face demersuri contrare aplicării legii, tergiversând materializarea deciziei irevocabile a instanțelor judecătorești”, au declarat reprezentanții Arhiepiscopiei Romano-Catolice în urmă cu două săptămâni.
Și Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul, este de părere că situația juridică a clădirii este clară și că aceasta trebuie demolată. “Situația juridică este simplă, sunt două decizii irevocabile, una care spune că autorizația este nulă, alta care spune că clădirea trebuie demolată. Faptul că autorizația pentru una din cele mai mari investiții a fost anulată de instanță spune totul despre haosul și corupția din administrația publică. Faptul că o decizie judecătorească nu se execută este și mai grav, și acesta este unul dintre exemplele luate în considerare de raportul MCV. În fine, faptul că în procesele cu Salvați Bucureștiul Primăria angajează cele mai mari case de avocatură, iar în procesul în care Millenium solicită intrarea în legalitate a clădirii se apară cu un consilier juridic dovedește complicitatea primarului Oprescu cu Millenium”, este de părere Nicușor Dan.
Șerban Țigănaș: ”Să plătească responsabilii, nu cetățenii”
Șerban Țigănaș, președintele OAR, a declarat pentru România Curată că vinovați pentru această situație sunt în primul rând cei care au semnat autorizația de construire pentru turnul Cathedral Plaza și tot ei sunt cei care trebuie să plătească prejudiciul în caz de demolare. “Construirea turnului Cathedral Plaza s-a făcut cu autorizație de construire, scandalul derulându-se în paralel cu edificarea, pentru ca la final, după procese în justiție, aceasta să declare ilegală autorizația si să dispună demolarea construcției. De legalitatea oricărei autorizații de construire sunt responsabili semnatarii ei, întodeauna patru: primarul administrației emitente, arhitectul șef, juristul si secretarul primăriei. Ei sunt cei responsabili si în caz de eroare, ilegalitate și prejudiciu și trebuie sa răspundă și să plătească. În acest caz sunt de părere ca niciuna dintre aceste persoane nu are dreptul să își continue activitatea în funcțiile respective, nereprezentând interesul public și oferind riscul de a aduce în continuare și alte prejudicii societății. Cred că a demola turnul și a reface lucrurile cum au fost înainte de construirea lui este în acest caz o măsură exagerată, la fel de eronată ca aceea de a tolera construcția, a o legaliza și o lăsa să funcționeze fără nicio consecință majoră. Cred că trebuie evaluat foarte serios prejudiciul adus prin construirea turnului și plătit de către cei responsabili către cei păgubiți. Acest lucru nu e ușor, mai ales în probleme cu efecte morale, de imagine şi prestigiu şi de calitate a mediului construit, dar oricum, prejudiciul ar trebui să fie imens, comparabil cu valoarea construcției însăși. Ceea ce trebuie făcut trebuie să respecte câteva principii clare: cei responsabili să fie imediat destituiți şi obligați să plătească, plata nefacându-se în niciun caz din bani publici, din bugetul Primăriei, pentru că se amplifică prejudiciul adus societății, ci exclusiv din bani privați de la responsabili, iar compensațiile pentru cei prejudiciaţi să fie clare şi să se ofere rapid”, este de părere Șerban Țigănaș.
Președintele OAR este de părere că povestea Cathedral Plaza a fost posibilă deoarece puterea administrativă poate comite astfel de ilegalități cu consecințe imense asupra mediului construit fără ca instituțiile statului să intervină în timp util şi prejudiciile să fie evitate. “Altfel spus, cetățenii, organizațiile şi societatea în general nu este protejată în România de azi de un sistem funcțional care să nu permită asemenea situații legate de construire. De ce? Pentru că legislația construirii este deficitară şi pentru că instituțiile statului special create pentru aplicarea legislației nu o fac dintr-o combinație între incompetenţă, trafic de influenţă, obedienţă politica a celor numiți faţă de ”binefăcătorii” care i-au mandatat şi bineînțeles corupție”, explică Șerban Țigănaș.
Acesta spune că pentru a nu se repeta istoria Cathedral Plaza legislația în construcții trebuie revizuită, iar instituțiile trebuie responsabilizate. “Trebuie să depășim stadiul în care consideram că legile sunt bune, dar nu se aplică. Un pachet legislativ complex ca cel al construirii, care permite să apară o asemenea anomalie este defect. O lege care ea însăși permite să fie aplicată cu interpretări majore, cu abuzuri şi tergiversări nu poate fi acceptată. Întreg sistemul trebuie revizuit, iar instituțiile statului de drept responsabilizate, nu doar bugetate. Cât despre cei care se fac responsabili, care aparțin sectorului public, să capete un cazier administrativ, fiind eliminați din sistem, la fel ca cei din domeniul comercial privat care primesc cazier fiscal şi nu mai pot accede la achiziții publice. Dacă extindem discuția şi încercăm o evidenţă a acestor cazuri, cu demolări abuzive de clădiri de patrimoniu listate, cu defrișări de zone plantate, cu construiri abuzive faţă de vecini, vom putea ajunge la concluzia că trăim într-o societate cu risc imens de ilegalitate şi abuz administrativ, faţă de care nu suntem protejați. E ca şi cum am suna la salvare sau pompieri şi nu ridică nimeni receptorul”, a concluzionat Șerban Țigănaș.
Istoric Cathedral Plaza
Proiectul Cathedral Plaza al dezvoltatorului Millennium Building Development (MBD) a fost autorizat de Primăria Sectorului 1 pe 24 februarie 2006. Lucrările au început pe 9 martie 2006. În aprilie 2006, autorizația a fost contestată în instanță de reprezentanții Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București pe motiv că afecta atât imaginea, cât și structura Catedralei Sf. Iosif. Din iulie 2007, lucrările au fost întrerupte de mai multe ori din cauza litiigiilor între Arhiepiscopie și dezvoltatori. Imobilul a fost terminat în mod oficial în vara anului trecut.Ccâteva zile mai târziu, în iulie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins cea de a șasea și ultima cale extraordinară de atac promovată de MBD “stabilind irevocabil nulitatea autorizației de construire a auto-intitulatei clădiri Cathedral Plaza“. În mai 2012 CEDO a respins plângerea formulată de Millennium Building Development (MBD), dezvoltatorul turnului de lângă biserica Sfântul Iosif, împotriva Statului Român.
În 28 iunie 2012, Tribunalul Dâmboviţa l-a obligat pe Primarul Municipiului București să emită decizia privind desființarea turnului Cathedral Plaza realizată fără autorizație de construire legală, autorizație emisă la solicitarea SC Millennium Building Development SRL Bucureşti, de Primăria Sectorului 1. Sentința a devenit definitivă și irevocabilă la începutul acestui an, în urma deciziei Curții de Apel Ploieşti.
În ianuarie 2013, Curtea de Apel Ploieşti a decis definitiv și irevocabil demolarea clădirii, iar pe 17 septembrie 2013 un executor judecătoresc l-a somat pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, să demoleze turnul de birouri.
Oprescu mai vrea o sentință judecătorească!
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, spune că a dispus încă din septembrie anul trecut realizarea unei expertize tehnice în vederea stabilirii modalităților de desființare a construcției Cathedral Plaza, estimarea costurilor și determinarea impactului asupra clădirilor aflate în vecinătate, însă pentru demolarea clădirii acesta susține că este nevoie de încă o sentință judecătorească.
“Prin Dispoziția Primarului General nr. 1024/25.09.2013, emisă în executarea sentinței civile nr. 2520/28.06.2012 pronunțată de Tribunalul Dambovita s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în vederea stabilirii modalităților de desființare a construcției – imobil de birouri Cathedral Plaza, estimarea costurilor și determinarea impactului asupra clădirilor aflate în vecinătate. De asemenea, prin același act administrativ s-a stabilit cu privire la demararea procedurilor prevăzute de Legea nr 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, în vederea desființării construcției menționate. Acest lucru trebuie să aibă în vedere faptul că imobilul în cauză nu este edificat pe un teren aparținând exclusiv domeniului public sau privat al municipiului București, astfel încât acesta nu poate fi desființat pe cale administrativă conform dispozițiilor art 32 și 33 alin 4 din Legea nr 50/1991. În conformitate cu dispozițiile art 28 din același act normativ, în cazul construcțiilor fără autorizație de construire, inclusiv ca efect al anulării autorizației, primarul va sesiza instanța de judecată în vederea demolării acestora”, se arată într-un răspuns trimis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
Costurile necesare demolării se vor recupera de la persoanele responsabile conform art. 32 din Legea nr 50/1991, susțin reprezentanții municipalității. Sorin Oprescu a declarat că demolarea Cathedral Plaza costă circa 17-18 milioane de euro.
La sfârșitul lunii octombrie 2013, dezvoltatorii Cathedral Plaza susțineau într-un comunicat de presa că speră “că Primăria Municipiului București va acționa în beneficiul bucureștenilor și va soluționa cererea sa de intrare în legalitate a clădirii, prin emiterea unei noi autorizații de construire”. În caz contrar, demolarea ar aduce bucureștenilor daune directe de peste 70 milioane de euro, reprezentând atât costurile operațiunii, cât și daunele pe care Primăria Municipiului București va trebui să le plătească proprietarului, mai susțin reprezentanții Millennium Building Development.












Sunt de acord cu ce a spus domnul Tiganas, mai putin cu “Cred că a demola turnul și a reface lucrurile cum au fost înainte de construirea lui este în acest caz o măsură exagerată”. Aici nu lucram cu cred, daca ,parca. Exista o decizie a unei instante si trebui indeplinita, altfel ne stergem pe picioare cu deciziile justitiei. Demolarea acestui turn ar fi o lectie adevarata pentru cei care mai doresc sa faca astfel de edificii si ar mai stop aceste magarii. Altminteri, daca vom accepta “intrari in legalitate” abuzurile vor continua la nesfarsit!