Adrian Popescu

Sase administratori de societati comerciale din Oradea, pusi sub acuzare pentru o evaziune de 15 milioane euro

Procurorii DNA au pus sub acuzare sase administratori ai unor societati comerciale din Oradea, dintre care trei au fost retinuti pentru 24 de ore, pentru spalare de bani si evaziune fiscala cu produse petroliere si alimentare. Prejudiciul creat bugetului de stat se ridica la 64.921.317 lei (aproximativ 15 milioane euro).

Ion Govoreanu, Sorin Magurean, Viorel Claudius Ducica vor fi prezentati judecatorilor cu propunere de arestare preventiva, iar Emil Pop Gavril, Triculescu Marinela si Constantin Mitu au primit interdictia de a parasi tara.

DNA sustine ca, in perioada 2008 – 2010, la nivelul judetului Bihor a fost constituita o grupare, care a actionat in principal pe raza municipiului Oradea, constituita initial din Ion Govoreanu Ion, Sorin Magurean si Viorel Ducica Viorel Claudius. Acestia controlau activitatea mai multor societati comerciale, infiintate sau preluate in numele unor interpusi, asociati si administratori de drept (formali), respectiv SC Calton SRL, SC Conselis SRL, SC Rice Star Fashion SRL, SC Mitcon Expert SRL, SC Total Fuel SRL, SC General Crisana Import Export SRL, SC Sortri SRL, SC Total Retail Distribution SRL si SC Trimaso SRL.

Aceste societati comerciale au fost introduse succesiv in circuite comerciale, care au simulat achizitii de produse petroliere si/sau alimentare fara TVA de la cele trei societati comerciale aflate in insolventa si controlate de Ion Govoreanu, si anume SC Prompt Construct SRL, SC Ciprova Com SRL si SC For United SRL.

In realitate, produsele au fost vandute si facturate direct de la depozite si producatori catre beneficiari finali, dar cu aplicarea TVA aferenta, introducerea in circuitul comercial a firmelor in insolventa si a firmelor tip “bidon” fiind doar formala, scriptica, in scopul de a acumula in sarcina acestora din urma plata taxei pe valoare adaugata colectate.

Ulterior, la grupare au aderat si Pop Emil Gavril, Triculescu Marinela si Mitu Constantin.

In perioada anilor 2008 – 2010, in conditiile descrise mai sus, gruparea a cauzat bugetului general consolidat prejudicii in cuantum de aproximativ 64.921.317 lei (aproximativ 15 milioane euro).

Beneficiarii mecanismului evazionist descris mai sus sunt firmele din grupul de firme controlate si administrate in fapt de Ion Govoreanu Ion, respectiv societatile constituente ale „grupului de firme Trei G”: SC Trei G Retail SRL, SC Natural Biofruct SRL, SC Fructispor SRL, SC Simonela SRL, SC Gov Impex SRL si SC Biospor SRL, SC GFG Prodexpo SRL.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *