De la aparitia crizei financiare, coruptia a fost blamata din ce in ce mai mult. Cu toate ca unii economisti s-ar putea sa nu fie de acord cu aceasta afirmatie, tot mai multe persoane tind sa creada ca o cauza principala a crizei a fost coruptia. De ce mai mult de doua treimi dintre cetatenii europeni, de exemplu, apreciaza guvernele proprii ca fiind corupte, cand mai putin de 10% au avut experiente directe legate de mita sau alte forme ale coruptiei, conform unui Eurobarometru (EBS 291)? In mod cert juristii si cetatenii nu au aceeasi definitie a coruptiei. A trecut vremea cand coruptia putea fi definita doar ca abaterea individuala de la norma in scopul obtinerii de profit necuvenit prin abuz de autoritate. Pentru a putea intelege care este abaterea trebuie sa stim cu exactitate care este norma. Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei (UNCAC 2005, ratificata de 140 de tari) a expus limpede ca norma actuala de guvernare este universalismul etic (statul, presupus a fi autonom in privinta interesului privat, trateaza pe oricine in mod corect si impartial, de la legiferare la alocarea fondurilor si acces la justitie); orice abatere pentru castiguri financiare, favoritisme si reciprocitate, devine astfel “corupta”. Este cert ca politicienii si bancile, numind astfel doar doua categorii reprezentative, au devenit tot mai mult tinta furiei poporului, nu pentru luare de mita, ci mai degraba pentru ca sunt vazuti ca fiind “mai egali decat altii”.
Intr-adevar, norma universalismului etic nu a cunoscut nicicand o mai mare raspandire si recunoastere oficiala de cand Aquinas a scris in Summa Theologiae, in secolul al 13-lea, ca legile ar trebui sa fie” adoptate nu pentru un profit personal ci pentru beneficiul comun al cetatenilor (P(2a)- Q(90)- A(1, 2)”. Dar, in acelasi timp, nu a existat niciodata o diferenta mai mare intre asteptari si practici decat este acum. Globalizarea a estompat granitele dintre tarile care au avut de-a lungul istoriei lor un control acceptabil asupra coruptiei si cele nu au avut parte de acest lucru. Companiile care si-au inceput activitatea in tari mai putin corupte fac afaceri, acum, in tari cu un nivel ridicat al coruptiei si sfarsesc, de cele mai multe ori, prin a juca dupa regulile locale: in apararea lor sustin ca altfel ar pierde in fata concurentei. Nu este usor pentru comunitatea internationala sa construiasca politici bune si un stat de drept in tara altcuiva – intr-adevar toate rapoartele de evaluare din 2011 ale “donatorilor europeni”, ale Bancii Mondiale precum si Raportul CPI al Transparency International arata ca au fost rezultate destul de slabe in aceasta zona – iar presiunea s-a mutat pe afacerile internationale. Sa pui presiune pe afaceri nu este un lucru rau, atat timp cat este clar ca principalul camp de lupta ramane in interiorul tarilor, unde trebuie construit un control asupra coruptiei. Iar aici, conform datelor actuale, eforturile nu au dat un randament considerabil. Un raport al Hertie School of Governance arata ca, pana acum, nu exista nicio diferenta statistica notabila in progresul tarilor care au adoptat UNCAC si cele care nu au adoptat aceasta conventie si, totodata, intre tarile care au instituit o agentie anticoruptie ca instrument principal de combatere a coruptiei si tarile care nu au facut asta. Cu greu ar putea fi altfel cand totul tine, pana la urma, doar de vointa politica a guvernelor, ce actioneaza ca responsabili pe care nu te poti bizui in acest context. Natiunile Unite se lupta sa impuna un mecanism de revizuire a implementarii UNCAC, dar, pana acum, evaluarile facute de expertii internationali, in loc sa fie puternic inradacinat ein societatea civila a fiecarei tari, nu sunt nici macar facute publice. Monitorizarea transparentei va ajunge sa fie o afacere secreta.
Explozia reala a democratiei dupa 1989, cu toate fluxurile si refluxurile ei, fac ca lumea sa aiba mai multe democratii ca niciodata, asa cum sunt acestea intelease in termeni conventionali. Nimic nu este mai natural pentru oameni decat sa isi aleaga conducatorii si apoi sa scape de ei atunci cand acestia nu mai au nimic de oferit; ne putem baza cu incredere pe interesul personal in acesta privinta. Cu toate acestea, universalismul etic nu se bazeaza in aceeasi masura pe interesul personal. Intr-o lume cu resurse limitate, oamenii impart doar cu cei de acelasi fel cu ei (de acelasi neam, etnie, sau religie), iar astfel guvernarea din multe tari ale lumii de astazi se bazeaza, in principal, pe o repartizare preferentiala, nicidecum pe egalitate si solidaritate. Daca ar fi sa combinam indicele de masurare a democratiei “Freedom in the World” al Freedom House cu indicatorii de guvernanta ai Bancii Mondiale pentru controlul coruptiei, vom vedea ca sunt 32 de tari care sunt calificate ca nefiind libere si care se afla sub pragul 60 pe scala Controlului Coruptiei (0-100). Aceste tari sunt conduse de dictatori si gastile lor care trateaza statul ca pe propriul patrimoniu. Dar numarul lor este, mai nou, depasit de acela al unui nou grup de tari corupte, care sunt partial libere si autonome, dar sunt evaluate sub pragul 60 in ceea ce priveste controlul coruptiei. Exista peste 90 de astfel de state, ceea ce face ca aceasta sa fie cea mai larga categorie de tari: aici este noutatea! In aceste tari, construcția unui sistem de control asupra coruptiei este o problema de actiune colectiva care probabil va dura cateva generatii si va avea un sfarsit incert: istoric vorbind, putine tari au obtinut mai intai democratia si apoi controlul asupra coruptiei, un exemplu notabil fiind SUA, in timp ce in Europa avem cazuri de success precum Danemarca unde lucrurile s-au petrecut invers, mai intai controlul asupra coruptiei si abia apoi democratia.
Adunarea ONU a desemnat ziua de 9 Decembrie ca fiind Ziua Internationala a Anticoruptiei pentru a creste gradul de constientizare a coruptiei si a rolului Conventiei in combaterea si prevenirea acesteia. Comisia Europeana a anuntat in 2011 ca va initia o evaluare bianuala a controlului asupra coruptiei in statele membre si a alocat astfel cel mai mare grant acordat stiintelor sociale din ultimii ani, prin proiectul ANTICORRP, ce are drept scop studierea coruptiei la nivel mondial. Aceste semne de mobilizare se vad cu intarziere, luand in considerare faptul ca scopul asumat este imens. Istoria ne ofera totusi incredere, prin faptul ca progresul, inca din timpuri indepartate, a fost realizat in special in timpul crizelor si datorita acestora.
*******
Alina Mungiu-Pippidi este profesor la Catedra de Studii asupra Democratiei si director al proiectului ANTICORRP in cadrul Hertie School of Governance din Berlin
Chris Walker este director de cercetare la Freedom House Inc.