Romania Curată

RISE Project: Conturile secrete ale lui Hrebenciuc în Elveția. Afacerea Megapower și procurorul Ponta

Printre românii care au avut conturi secrete la banca HSBC se numără și demnitarul PSD, Viorel Hrebenciuc, reținut la finele anului trecut în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure, se arată într-o anchetă RISE Project. Înscrisurile consultate au fost obținute de publicația franceză Le Monde și de International Consortium of Investigative Journalists, o rețea globală de jurnaliști de investigație din care fac parte și membri ai RISE Project.

Conturile Hrebenciuc-Deutsch

Hrebenciuc a avut acces la un profil bancar codificat care reunește două conturi. La același profil și, implicit, la cele două conturi bancare au mai avut  acces soția lui Hrebenciuc, Letiția, fiul lor, Andrei, dar și un personaj controversat implicat într-un amplu caz penal, instrumentat de Victor Ponta pe vremea când era procuror.

Documentele arată că accesul la cele două conturi era împărțit de familia deputatului Hrebenciuc cu Robert Deutsch, om cheie în afacerea Megapower – o fraudă care a avut loc în anii ’90 și în urma căreia statul român a pierdut peste 11 milioane de dolari. Conturile Hrebenciuc-Deutsch au fost create în septembrie 1996, dată la care afacerea Megapower nu se încheiase încă. Exact în acel an, 1996, Ministerul Finanțelor a demarat procedura de executare pentru recuperarea banilor publici din această afacere.

Profilul secret și cele două conturi au fost închise în 2006, la zece ani după ce au fost înființate. Documentele bancare aferente profilului indică faptul că în 2006 în conturi se aflau aproape 90 de mii de dolari.  Viorel Hrebenciuc nu a menționat aceste sume în declarația sa de avere.

Cazul Megapower

În anul 2000, tânărul procuror Victor Ponta finaliza rechizitoriul în cazul Megapower și l-a trimis în judecată doar pe fostul director general al întreprinderii de stat care a reprezentat statul român în afacere. Robert Deutsch a fost și el subiect al anchetei lui Ponta, dar investigația nu a dus la niciun rezultat în privința sa.

CITEȘTE continuarea anchetei și vezi schema circuitului banilor din Afacerea Megapower pe RISE Project (aici).

RISE Project mai anunță că va prezenta în zilele următoare numele unor personaje din politica și afacerile românești care au deținut conturi secrete în filiala băncii HSBC din Elveția.


Articole recente

Recomandări

One thought on “RISE Project: Conturile secrete ale lui Hrebenciuc în Elveția. Afacerea Megapower și procurorul Ponta

  1. AMERICANUL

    Cat a jucat ca procuror PONTA a executat comenzile lui BOMBONEL dosarul privatizarii CICO unde BERARU i-a umplut de dolari pe cei doi.Dosarul a fost clasat si Ro pagubita cu miliarde de dolari. S-a aplicat legea junglei……

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *