Miercuri, 27 februarie 2019, la Senatul României a fost depus un proiect de lege în care se stipula că „din rezerva constituită, Banca Națională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obținerii de venituri prin tranzacționare și alte operațiuni specifice. Depozitele de aur constituite de BNR în străinătate nu pot depăși 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”. Asfel, prin modificarea propusă, se vizează repatrierea aurului pe care BNR îl are plasat în străinătate, la Banca Angliei, înapoi în România.
În zilele care au urmat depunerii proiectului de lege au venit păreri din partea Băncii Naționale a României (care gestionează rezerva valutară și de aur), partidelor de opoziție, platforme, jurnaliști și televiziuni etc. Reacțiile au fost diverse, cu diferite grade de exagerare. În primul rând, au apărut acuze că ar fi ”ceva necurat la mijloc” și că Guvernul dorește să facă operațiuni speculative cu rezerva de aur. În al doilea rând, din opoziție s-au făcut insinuări blurate că, de fapt, se dorește atragerea atenției de la subiectele ”cu adevărat importante”. În al treilea rând, au apărut și aprecieri populare care lăsau în urma lor încărcarea patriotică a eternei reîntoarceri acasă a aurului fin, pur, din odiseea vestică anglo-saxonă. Și nu în ultimul rând, încă o trimitere la dictatura ce se instalează. În paragrafele următoare voi prezenta importanța rezervei de aur, de ce băncile centrale au rezervă de aur și care ar fi avantajele și dezavantajele trecerii rezervei din străinătate în România.
Miza repatrierii rezervei pentru economia României este una mai degrabă marginală și până la urmă nivelul la care se ține discursul public nu lămurește mare lucru în ceea ce privește costurile și beneficiile. Cele mai multe informații sunt deja puse la dispoziția publicului în raportul anual al BNR, secțiunea privind Evoluția stocului de aur.
Potrivit World Gold Council (care prelucrează date statistice de la băncile centrale și Fondul Monetar Internațional), la finalul anului 2018, România avea rezerve în aur în valoare de 103,7 tone (aproximativ 3,8 miliarde euro), reprezentând peste 10% din totalul rezervelor valutare ale României și cam 0,3% din totalul rezervelor de aur la nivel mondial. Ca element de detaliu, această valoare este relativ apropiată și de ponderea PIB-ului României în total PIB mondial. De asemenea, din cele aproape 104 tone de aur, BNR arată că aproximativ 60% dintre acestea ar fi în afara României, respectiv în custodie la Banca Angliei, așa cum e practica internațională.
Evoluția stocului de aur în perioada 1989-2017 (Sursa: Raport Anual BNR 2017, pag. 176)
Dacă e să facem o comparație între România și alte state, țările din zona euro și Banca Centrală Europeană au acumulat aproximativ o treime din totalul rezervelor de aur la nivel global (10,78 mii tone aur, din care 505 tone BCE), Statele Unite ale Americii au 24% din total (peste 8,1 mii tone), iar China are puțin peste 5% (1,84 mii tone aur) din total. În regiune, celelalte țări membre ale UE din Europa Centrală și de Est dețin rezerve de aur mult mai reduse (Ungaria-3,1 tone, Cehia-9,4 tone, Bulgaria – 40 tone, Slovacia – 31,7 tone, Slovenia-3,2 tone), cu excepția Poloniei (103 tone).
În ceea ce privește Marea Britanie, aurul acesteia se ridică la 310 de tone, Banca Angliei având în custodie însă aproximativ 4,7 mii de tone plasate de celelalte țări. Pe lângă aceste cantități, Banca Angliei ”adăpostește” și aurul unor companii private (fonduri de investiții, bănci comerciale).
De ce la Banca Angliei?
Dincolo de reputația și tradiția băncii centrale din Regatul Unit, fiind a doua bancă centrală înființată la nivel global (în 1694), după banca Suediei (1668), logica pentru care aceste state își plasează rezerva valutară în aur în Londra, la Banca Angliei, ține de mai mulți factori, atât economici, cât și non-economici.
1. Securitate ridicată. Gradul înalt de securitate asigurat de organizația britanică, neexistând în istoria sa exemple de cazuri în care rezerva de aur a unei țări ar fi dispărut
2. Depozitare. Asigurarea spațiilor de depozitare și costurile aferente. Detalii aici.
3. Acces la piețe în caz de tranzacționare. Având în vedere că Londra este centrul financiar al Europei, aceasta asigură un acces mult mai facil către clienții care vor să achiziționeze aur în cazul în care se dorește vânzarea, comparativ cu cererea pe care ar putea să o ofere piața de la București. Nu întâmplător, New York-ul și Londra, cele mai importante centre financiare din lume, dispun și de cele mai mari rezerve de aur din lume. De asemenea, dat fiind volumul tranzacțiilor cu aur care au loc în Londra, acesta determină practic prețul de referință pentru uncia de aur peste tot în lume (vezi standardul ”LOCO London”). Și în perioada 1994-2000, când BNR a realizat conversia argint-aur (vânzând 609 tone de argint contra 8,9 tone de aur) aceste tranzacții nu s-au făcut de la București, ci pe piețele din Londra și din Elveția.
Altfel zis, poziția geografică, forța financiară a City-ului Londonez, facilitățile oferite și reputația Băncii centrale a Angliei fac ca aceasta să fie destinația preferată în ceea ce privește depozitarea aurului.Apoi, nu există riscul ca aurul aflat în custodie la Banca Angliei să fie înstrăinat sau supus unor interese oculte, ostile. Acesta aparține României și, important de notat, doar Banca Națională a României poate transmite Băncii Angliei ce tip de operațiuni să facă. Aceasta din urmă nu poate utiliza aurul României în operațiuni financiare proprii sau drept colateral pentru accesarea unor împrumuturi. Pur și simplu, doar îl depozitează, evident, contracost.
De ce este important ca o țară să aibă rezerve internaționale și sub formă de aur?
Chiar dacă există mai degrabă un soi de tradiție în deținerea de aur care provine din perioada etalonului aur și, mai apoi, a acordulului de la Bretton Woods din 1944, în prezent cantitatea de aur deținută de un stat variază în funcție de preferințele băncii centrale, de relațiile comerciale, obiectivele autorităților în ceea ce privește dimensionarea rezervei valutare sau de probabilitate confruntării cu șocuri economice puternice.
În alte țări din regiune observăm că, spre deosebire de România (unde, cum menționam mai sus, cam 10% din rezervele valutare sunt în aur), alte state au ponderi mai reduse ale aurului în total rezerve și preferă valute: Ungaria(0,5%), Bulgaria (6,3%), Polonia (3,8%), Cehia (0,3%). Pe de altă parte, ponderi mult mai mari ale aurului sunt în Slovacia (38%) și în Slovenia (15%).
Deținerea de aur, de exemplu, poate fi explicată în cazul în care România s-ar confrunta cu dificultăți financiare (de exemplu, riscul de neonorare a plăților în contul datoriilor publice scadente), un indicator de încredere poate fi reprezentat de stocul de active deținute în străinătate, inclusiv aur, care ar justifica de ce o parte din ”avuția națională” ar trebui păstrată în străinătate. Aceasta poate fi utilizată apoi drept colateral în cazul unor împrumuturi de urgență.
Un argument suplimentar ar fi și faptul că, spre deosebire de celelalte valute care pot fi deținute ca rezervă valutară (dolar american, euro), prețul aurului fluctuează de obicei mult mai puțin. Euro și dolarul american pot fi influențate de deciziile băncilor centrale care creează masă monetară și care pot duce la deprecierea acestora și, prin urmare, la scăderea valorii rezervelor valutare.
În plus, în cazul în care, ipotetic, o țară nu ar putea să plătească cu valută un împrumut către FMI sau Banca Mondială, acestea de obicei acceptă și efectuarea de plăți direct în aur, la prețul existent pe piață în momentul rambursării.
În concluzie, stocul de aur deținut și plasat pe un teren ”neutru” contribuie la credibilitatea externă a statului în fața creditorilor iar credibilitatea câștigată poate oferi acces la costuri mai reduse de finanțare.
Ne ajută sau ne încurcă dacă rezerva de aur ar fi repatriată?
Practica internațională arată că mai degrabă rezerva, fiind rezerva internațională (aur și valute), ar trebui să fie în plasată în afară țării pentru a facilita operațiunile. Dacă ea stă într-un loc, nu contribuie la nimic. Practic, dacă dăm la o parte costurile cu depozitarea și siguranța, care sunt plătite către Banca Angliei și care oricum ar trebui făcute și în România, cea mai importantă diferență pare a fi că aceasta este departe de locul unde ar fi cu adevărat utilă, acolo unde se realizează tranzacțiile.
S-a discutat și că unele țări și-au repatriat rezervele de aur, băncile centrale dorind să distribuie echilibrat rezervele intern și extern. Datele din ultimul raport anual al Bundesbank (pagina 52) arată că, în cazul Germaniei, care avea o pondere de 80% din total rezerve de aur plasate în străinătate, la finalul anului 2018 existau 1,7 mii tone aur depozitate în Germania, la Frankfurt, 1,2 mii tone în New York și 423 tone la Banca Angliei. Prin urmare, aproximativ 50% din rezerva de aur tot în afara țării se află. Într-o situația relativ similară au fost Olanda și Austria, iar în cazul Ungariei valoarea rezervei este una relativ mică, de 3 tone de aur, deci nu putem spune că asta este o neapărat o bună practică care ar trebui generalizată.
Din nou, ține de preferința băncilor centrale și viziunea băncilor centrale naționale în ceea ce privește gestionarea / diversificarea riscului. Și, ulterior, contează asigurarea infrastructurii și logisticii necesare pentru un astfel de transfer și pentru a depozita și securitiza aurul odată depozitat, care presupun costuri semnificative. Să nu uităm că întreaga rezervă de aur plasată în străinătate de către România s-a constituit în mai mult de 10 ani, ultimul transfer făcându-se în 2010.
Chiar dacă nu sunt sute de tone care ar trebui repatriate, e greu de crezut că vom putea realiza acest lucru într-o perioadă de un an să zicem, dacă se va pune problema. Iar reputația Băncii Angliei și practica de sute de ani a acesteia în ceea ce privește gestionarea rezervelor de aur reprezintă un activ în sine și, cel mai probabil, BNR încă nu își poate asuma prea ușor aceasta responsabilitate.
Repatrierea (vorba vine!) aurului este o altă flatulență mediatică emanată de voinicul din Teleorman cu scopul de a se transforma în temă majoră de discuție, cum pieptenele aruncat de Făt-Frumos se transformă în pădure de netrecut în calea zmeului urmăritor. Alta e statul paralel, alta e creșterea alocațiilor, alta e reducerea bugetelor serviciilor etc. Pe de altă parte, toate micile lui/lor mișcări ar trebui puse într-un tablou și dacă rezultă un sens de distrugere a statului de drept și îndepărtare de Europa (ceea ce e cazul!), cheia înaltei trădări ar trebui să ne tenteze interpretarea! Exploatarea aurului (“pentru dezvoltare”), creșterile salariilor la stat (adică creșterea datoriei externe), “curățarea justiției” (adică lichidarea ei), promovarea proștilor și proastelor în fruntea bucatelor, puparea părților dorsale ale lui Bibi (aflat sub serioase suspiciuni de corupție) și consilierea de la rechini internaționali, ca mișcare de politică externă, lupta cu Soros, lupta cu nazistul de Johanis și alte asemenea manevre de băiat de prăvălie malefic vor fi plătite scump de români. Toate se combină cu blegeala de cadavru a opoziției și atmosfera europeană și internațională tot mai tulbure.
Este necesară o astfel de operațiune. România este implicată în numeroase procese internaționale (vezi doar cazul Roșia Montană), poate fi executată silit pentru eventuale datorii. În capitalismul de ultimă generație se fac bani și din inginerii financiare, avocații știu de ce! E clar că aurul din străinătate poate ajunge în altă parte fără prea multe proceduri!
Daca România pierde procese si este pusa sa plateasca, România trebuie sa plateasca. Dumneata iti inchipui ca o tara cat de cat normala, care tine la prestigiul ei, va zice nu, nu platim? Pana la urma aceste procese au loc cu acordul tarii, noi am aderat la aceste organizatii, noi am semnat aceste acorduri prin care ne angajam sa respectam regulile. Toate tarile au procese, de cele mai multe ori le castiga, dar uneori le mai si pierd.
Bati campii.
Presupunând că România este condamnată de un tribunal la plata unor despăgubiri, dacă aurul e în țară, ce face România? Îl ascunde într-un cavou din Slatina și nu plătește? Zice ca Moromete: “Dacă n-am, n-am!”
Io zic s-o lăsați, că Daddy tocmai v-a arătat noile ținte: masonii. Începeți cu ai voștrii. Eventual, puneți-l pe Azorel-Tudorel să ievaluieze legea dată de Năstase (cea cu utilitatea publică, știe el!). Și-n ziua votării, vedeți câți vi se îmbolnăvesc și nu pot veni la vot. Pariu că vreo 1/3 din numărul total, care include și analfabeții?
Talharul nu intra nici in groapa daca nu are aurul langa el.
PENTRU SALVAREA RO daca se mai poate ASA CEVA sunt necesare ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE SI UNINOMINALE excluzand candidaturile politrucilor si impostorilor postcomunism care au activat dupa 1989 in functii politice, guvernamentale, administrative si in sistemul judiciar. CLASA POLITICA TREBUIE PRIMENITA 100%.