Nici măcar creșterea salariilor bugetarilor nu a putut aduce economia pe creștere în al treilea trimestru, deși acestea au adus la PIB un supliment de peste 100 de milioane de euro. Lucrurile sunt așadar chiar mai proaste decât o lasă să se vadă comunicatul de la Institutul Național de Statistică ce a decretat o scădere economică de 0,8% pe trimestrul al treilea față de același trimestru din 2011.
Cei care dau vina pe situația europeană bat câmpii, de asemenea. Este adevărat că în valoare absolută exporturile României au fost mai mici decât anul trecut, dar această situație a fost cumva compensată de remiterile de bani venite de la amărâții de căpșunari, care din șomaj din muncă la negru, au trimis cam cu 400 de milioane de euro mai mult anul acesta decât anul trecut. Iar să dai vina pe secetă iarăși nu poate fi mai mult decât o scuză jalnică. Da, agricultura a fost afectată, dar ponderea ei este foarte mică în total. Ne putem lamenta și putem da vina pe Dumnezeu dar asta nu ne va scoate de unde suntem. Văd că toți analiștii se feresc de cuvântul recesiune. Toţi vorbesc de pericol de recesiune când aceasta este deja aici și este cruntă. Din ultimele patru trimestre trei au fost de scădere. În primele două ne-a plăcut să îi spunem recesiune tehnică, să o ignorăm și să ne ocupăm de orice, numai de economie nu. Apoi guvernul a tăiat toate investițiile publice, pe motiv că erau licitații făcute de ăilalți. Așa or fi fost, dar consecințele nu puteau să întârzie prea mult, iar rezultatul net a fost desființarea unor locuri de muncă în privat. Efectul a fost mult mai puternic decât cel generat de creșterea salariilor la stat.
Ceea ce este cu adevărat exasperant în România este sfânta ignoranță a oamenilor politici. Economia este unde este și în loc să dezbată acum în campanie măsuri de relansare a producției, ei se prefac că există doar un risc de intrare în recesiune. Ne așteaptă cel mai mare vârf de plată de la Ceaușescu încoace, noi n-avem nici buget pentru 2013 dar avem speranțe, justificate Dumnezeu știe de ce, că după alegeri toate se vor rezolva ca prin minune.