Sanda Lungu a fost una dintre cele mai mediatizate românce în anii
2011 şi 2012. Miile de difuzări pe posturile de televiune, în mediul
online şi machetele publicitare din presa tipărită, plătite de către
RMGC, compania care intenţionează să exploateze cu cianuri aurul de la
Roşia Montană, au impus-o în mentalul colectiv. A devenit cunoscută ca
acea persoană disperată, care croşetează ciorăpei pentru a avea cu ce
să-şi ajute copiii. Şi care visează ca proiectul minier să înceapă
pentru a avea un loc de muncă. Steaua Sandei Lungu a început însă să
pălească după o emisiune de la TVR 1, „Judecă TU!”, în care a fost
întrebată pe ce post s-ar angaja la companie dacă proiectul ar porni. A
început să se bâlbâie şi să susţină că, de fapt, nu la ea se gândeşte,
ci la alţii… Pentru orice om raţional era destul de evident că doamna
Sanda Lungu juca un simplu rol, mesajele transmise de ea neavând vreo
susţinere reală.
Începând
de ieri, pe Youtube a devenit virală o înregistrare cu Sanda Lungu în
care răspunde mult mai „metaforic” întrebărilor unui jurnalist (Oana
Moisil): „Doamna Sanda Lungu, v-am văzut la televizor că tricotaţi
şosete…”. Sanda Lungu: „Mă bucur. Fac călcâiu, nu fac ca voi laba…”.
Oana Moisil: „La companie ce lucraţi?”. „Fut buha. Aceea fac!”. Rugată
să reformuleze, Sanda Lungu a schimbat „fişa postului”: „Trag clopotele
pentru morţi”. Înregistrarea în care Sanda Lungu mărturiseşte cu ce se
ocupă ea la Roşia Montană şi la RMGC o puteţi vedea în videoclipul de
mai jos (care a trecut de 11.000 de vizualizări în primele ore).
Iritarea
slujbaşilor RMGC (în special a celor „cu funcţii”) e de înţeles: în
ciuda măsurilor luate (autobuze, mobilizarea presei de serviciu,
comunicate etc.) mascarada aşa-zisei vizite de documentare/informare a
Comisiei Demolatorilor (fostă UNESCO) la Roşia Montană nu putea fi
ascunsă. Iar imaginile şi înregistrările sunt fără echivoc (oameni
culeşi la întâmplare de pe stradă şi aduşi la Roşia Montană; refuzul
membrilor Comisiei de a discuta cu Opoziţia – vezi momentul în care
consilierul Comisiei recunoaşte cât se poate de explicit că membrii
Comisiei „NU VOR să vină la sediul Alburnus” – ; încercările de a
îndepărta jurnaliştii şi camerele de filmat incomode, bruscarea şi
ameninţarea acestora). Hilar e momentul în care liderul sindicatului
companiei, Cristian Albu, le cere demonstranţilor „să ridice mâna cine e
din Roşia Montană” şi o ridică unul singur… (strict anecdotic, nici
măcar Cristian Albu nu e din Roşia Montană).
Video integral: http://www.youtube.com/watch?v=p43fV0UcYIw&feature=share&list=PL4Nai16RLrbs1eIFF0EJp2ajoqG2TCTku.
Imaginile
din videoclipul de mai sus prezintă, dincolo de orice dubiu,
subordonarea statului unei companii private. Subordonarea forţelor de
ordine, grupurilor paramilitare ale companiei. Obedienţa unor aleşi
locali şi a unor parlamentari faţă de companie. Privatizarea spaţiului
public şi a unor instituţii publice. Ignorarea şi încălcarea drepturilor
cetăţenilor atunci când sunt în contradicţie cu interesele aceleiaşi
companii.
***
Gigi Becali şi Raluca Turcan
Ieri
am publicat o primă parte a transcrierilor conferinţei de presă
organizate la Roşia Montană de Comisia Demolatorilor (fostă UNESCO) şi
ministrul Culturii, Daniel Barbu (aici). Revin asupra unui răspuns
oferit de Raluca Turcan, legat de modul în care s-a
„informat/documentat” asupra cazului (şi „beneficiilor” proiectului). „Am
văzut imaginile înainte şi după… nu suntem copii… şi nici nu ne facem
aici că muncim şi dăm răspunsuri. Eu vă spun un lucru: în orice loc
mergeţi şi faceţi o fotografie cum arată un obiectiv înainte şi cum
arată după o refacere putem să ne formăm o opinie. Eu cred că sunt un om
raţional care pot să-mi formez o opinie, dacă mi se face o prezentare
despre cum arăta o zonă întreagă înainte de o investiţie în minerit
concomitent cu dezvoltarea obiectelor de patrimoniu şi cum arată după”.
Această
declaraţie mi-a amintit de o altă declaraţie, făcută de Gigi Becali,
legată tot de modul în care şi-a format o opinie despre cazul Roşia
Montană. În timpul protestelor din România de la începutul anului 2012,
care au dus la căderea Guvernului Boc, Gigi Becali (în acel moment
europarlamentar PRM) a fost invitat la o emisiune la ”România TV”.
Pentru că una dintre cele mai importante revendicări ale protestatarilor
a fost stoparea proiectului de la Roșia Montană, Becali a fost provocat
de moderator cu o întrebare pe acest subiect. Becali s-a declarat ca
fiind un susținător al proiectului. Motivul acestei poziționări a fost
relevat cu o indolență relaxat-naivă: ”Pentru că m-au convins
lobbyștii RMGC. Au venit la mine, mi-au povestit despre locurile de
muncă, despre cât sunt de inofensive sunt cianurile…”. Din păcate,
moderatorul nu a avut inspirația să insiste asupra modului în care a
fost abordat de către lobbyiști. Gigi Becali considera lobby-ul ca fiind
absolut normal și cel mai probabil ar fi putut oferi o mărturie extrem
de interesantă despre modul în care funcționează.
Între modul de
documentare/informare a lui Gigi Becali şi Raluca Turcan nu există
(aproape) nicio diferenţă semnificativă. La fel ca şi în cazul lui
Becali, Raluca Turcan pune concluzii doar după ce a văzut nişte
fotografii prezentate de către PR-iştii companiei. Şi consideră acest
lucru ca fiind un argument dincolo de orice dubiu, suficient pentru a-şi
forma o opinie! “Să nu fim copii”, exclamă doamna Turcan. Chiar aşa, să
nu fim copii.
Dacă am spus “aproape” e pentru că, totuşi, există o
diferenţă între Gigi Becali şi Raluca Turcan. După ce Becali şi-a
declarat susţinerea faţă de proiect, moderatorul a adus în discuție
poziția Academiei Române, care în mai multe rânduri, s-a pronunțat
public împotrivă. Moment în care opinia inițială a lui Becali a început
să se clatine. ”Păi… dacă au spus academicienii… ăia îs oameni deștepți,
cu școală… trebuie să mă mai gândesc… să aflu de ce se opun…”. Ei bine,
deşi la nivel declarativ, doamna Raluca Turcan şi ceilalţi membri ai
Comisiei şi-au arătat disponibilitatea de a discuta şi cu ceilalţi
specialişti din domeniul patrimoniului care şi-au exprimat puncte de
vedere asupra distrugerilor de la Roşia Montană, cel puţin momentan, nu
există niciun demers în acest sens (vreo invitaţie care să le fie
adresată celor din Academia Română, ICOMOS, ARA, ProPatrimonio, Ad
Astra). A fost invitată Asociaţia Heritage, reprezentanţii acesteia
declarând însă public că va participa la discuţii doar în condiţiile în
care vor fi invitate şi celelalte instituţii şi asociaţii.
„Nu ne
facem aici că muncim”, mai spune doamna Turcan. Are dreptate doar în
parte: membrii Comisiei nu se fac că muncesc. Chiar muncesc. Pentru RMGC
şi proiectul minier. Nu şi pentru restul cetăţenilor din România.
Povestea cu „documentarea/informarea” de la Roşia Montană nu este muncă.
De parlamentar. Ci un fel de… (vezi ce spune doamna Sanda Lungu).
Amanunte despre conferinta de presa a Comisiei UNESCO se pot citi si aici.
