Adrian Popescu

Războiul politicienilor cu Justiția: Senatorii au votat împotriva urmăririi penale a ministrului Viorel Ilie

Senatorii au votat marți împotriva cererii DNA privind începerea urmăririi penale a ministrului pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, într-un dosar privind organizarea unui concurs pentru angajarea de funcționari publici.

Viorel Ilie, încă ministru

S-au înregistrat 37 de voturi pentru, 77 împotrivă și o abținere. Votul a fost secret cu bile.

Anterior, Comisia juridică a Senatului a dat aviz negativ cererii de începere a urmăririi penale a ministrului pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, solicitată de DNA într-un dosar privind organizarea unui concurs pentru angajarea de funcționari publici.

Potrivit procurorilor, ministrul este suspectat, alături de trei angajaţi ai instituţiei, de „aranjarea” unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile, în detrimentul altora.

Ministrul Viorel Ilie este suspectat de instigare la infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale.

Fost primar de Moinești, Viorel Ilie este și senator, aflat la primul mandat în Parlament.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Războiul politicienilor cu Justiția: Senatorii au votat împotriva urmăririi penale a ministrului Viorel Ilie

  1. AVE

    In viziunea parlamentului nu e conflict ca ei se interpun unei anchete dar e conflict ca nu vine Kovesi (o alta institutie separata) la ordin in comisie………’
    Cam asta e RO.

    Tara de …; fiecare isi face legea lui.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *