Ileana Renia

PSD și USR și-au dat mâna în Parlament pentru simplificarea înregistrării ONG-urilor

Dacă în urmă cu un an, doi asistam la un atac furibund al PSD-ului la adresa ONG-urilor, cu tot felul de idei și inițiative legislative de limitare a libertății de asociere, iată că după anumite schimbări la nivelul liderilor vedem o întoarcere la 180 de grade a partidului care continuare dețin majoritatea în Parlament. Ce-i drept, atunci erau vreo 2-3 figuri care lansau acele aberații în 2017-2018 (Pleșoianu, Șerban etc), dar nici partidul nu se disocia în vreun fel de acțiunile lor.

Astăzi, vedem cum PSD face front comun cu USR pe o inițiativă legislativă binevenită, mai precis pentru simplificarea înregistrării asociaţiilor şi fundaţiilor, respectiv simplificarea declaraţiei privind beneficiarul real prin modificarea Ordonanţei de Guvern nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Inițiatori sunt Claudiu Năsui de la USR și Andrei Pop de la PSD, printre semnatari numărându-se mai mulți deputați și senatori de la ambele partide, inclusiv Barna (USR) și Florin Manole (PSD).

Prezenta lege vine in ajutorul mai ales al acestor entitati care functioneaza strict prin dedicarea resurselor unor persoane fizice, pentru a reduce din povara care a fost plasata nejustificat asupra lor. Daca actualizarea actelor de la dosarul entitatii este de inteles in obiectivul identificarii beneficiarilor reali, acelasi lucru nu poate fi spus despre impunerea suplimentar a unei declaratii autentice an de an, chiar daca nu apar schimbari, precum si atunci cand beneficiarul real poate deja fi identificat de autoritatile publice pe baza actelor aflate la dosar pentru completarea registrului. Aceste costuri anuale materiale, de munca si de timp sunt economisite pentru ca persoanele respective sa il poata dedica scopului nepatrimonial al asociatiei sau fundatiei in care participa.

Unii ar spune că e blat sau că se coace o înțelegere între cele două partide. Nici vorbă, spun inițiatorii. Până la urmă, e un lucru bun să vedem majoritatea și opoziția colaborând pentru legi cu impact pozitiv în societate. Care sunt lucrurile propuse în acest proiect de lege:

  • registrul beneficiarilor reali va fi completat din oficiu după datele de identificare ale asociaților/fondatorilor/membrilor organelor de conducere dacă în componență sunt doar persoane fizice și nu există al beneficiar real;
  • scăderea numărului minim al asociaților fondatori de la 3 la 2;
  • încheierea unui act unic pentru înființarea asociației/fundației (vs. statut+act constitutiv, ca în prezent);
  • eliminarea pragului de 200 de lei privind activul patrimonial inițial;
  • la înscriere se vor anexa limitativ doar documentele prevăzute de lege, fără ca instanța să solicite acte suplimentare, așa cum se întâmplă neunitar în țară;
  • eliminarea avizului asociației de proprietari/vecinilor când activitatea nu se desfășoară la sediul social, după modelul noii legi a societăților comerciale;
  • este eliminată obligația de a depune anual o declarație autentică dacă nu există ceva nou de declarat.

Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “PSD și USR și-au dat mâna în Parlament pentru simplificarea înregistrării ONG-urilor

  1. Dumitru

    Legile privind ONG-urile sunt probabil punctul unde opinia meadifera cel mai mult de cea a majoritatii aici. Eu continui sa cred ca in Romania sunt extrem de putine ONG-uri in sensul occidental al cuvantului, adica expresii ale unor interese reale ale romanilor. Am ajuns la opinia asta in Bucurestii anilor 1990-2000, cand “ONG-urile pentru protectia animalelor” au facut ca am trait un iad in compania haitelor de caini vagabonzi. ONG-istii aceia primeau bani din Vest pentru a se ocupa de cainii vagabonzi, insa in afara de presiuni politice nu faceau nimic (uneori se prefaceau ca adunau cainii inainte de a le da din nou drumul in strada). Eu cred ca modul asta de functionare ramane majoritar, si ca societatea civila romana nu va putea functiona normal atata timp cat influenta straina nu este radical redusa. Cred ca primele momente cand am simtit o implicare reala a romanilor au fost mobilizarea in legatura cu gazele de sist si conservationismul patrimonial din Bucuresti, care a dus la crearea USR (a celui original, nu smecheria de acum). Eu cred deci ca masurile luate aici sunt in mare parte inutile, in conditiile in care ele nu reduc influenta externa… BTW, eu spun “cred” mai sus, pentru ca nu am vazut date despre ONG-uri niciodata (e.g. sursele de finantare, surse de finantare alternativa a membrilor, etc.). De ce datele astea nu exista si de ce nu sunt publice? Pentru inceput, nici macar nu vreau date individuale, ci agregate.

    Reply
    • Vigilentu'

      @Dumitru
      Dar modelul există (ne înconjoară chiar). Ia să punem noi ONG-urile ăstea să declare public (ca în Rusia și Ungaria vecine) de unde primesc ele banii. Sau și mai bine să li-i și ia statul sub formă de impozit (ca în Belarus). Ce, dacă dl Dragnea este într-un binemeritat concediu și tribunul Vadim s-a dus trebuie să își facă Soros de cap în țărișoara noastră? Să își țină societatea aia deschisă pentru ei acolo în America că la noi nu merge. Dom’le, știți ce ne-ar trebuie nouă, românilor?…

      Reply
      • Dumitru

        America aia pe care vreti Dvs. sa o imitati are un stat demn de numele ala. De fiecare data cand diverse organizatii pun organizarea de stat in pericol, legile sunt adaptate sau aplicarea lor se schimba. Uitati ce se intampla acum cu organizatiile chinezesti (sau chiar cu ambasadele). Au fost ei in stare sa anuleze pana si Habeas Corpus (masura urmata mai apoi inclusiv de Romania). Mie mi se pare absurd sa nu adaptam legile la realitatea romaneasca.

        In alta ordine de idei, de ce ar fi jenant ca ONG-urile sa spuna cine le finanteaza? Aici nu e vorba de “privacy”, pentru ca nu vorbim de persoane. Vorbim de organizatii care fac activism. Mie mi s-ar parea normal ca toate organizatiile (si persoanele, precum politicienii) care se implica in politica intr-un fel sau altul sa isi publice declaratiile de avere si sursele de venituri…

        Reply
  2. Vigilentu'

    Nu e nimic jenant în declararea surselor de finanțare și de regulă organizațiile care au ce sume să declare chiar o fac cu mândrie în rapoartele lor anuale de activitate -care le pot deschide calea către alte finanțări. Că majoritatea nu au ce să raporteze este altă poveste și ține tocmai de realitatea românească pe care doriți să o păstrăm nealterată. Iar cu politicienii pe care îi avem puteți fi liniștit: orice lege (fie ea și directivă europeană) este atât de bine adaptată la realitatea românească de Parlament sau de instituțiile care ar trebui să o pună în aplicare încât nu produce nicio schimbare. Și tot noi ne vom mira/plânge apoi de lipsa efectelor pozitive ale aderării la UE și de creșterea decalajelor dintre statele occidentale și țărișoara noastră. Cu excepția unora care nu se miră niciodată (și nici nu se plâng ci acuză) pentru că știu ei precis că acest decalaj este provocat de oculta mondială care ne vrea săraci și înapoiați fix pe noi, românii.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *