În contextelor problemelor cu care elevii se confruntă cu privire la transportul de la și spre școală pe raza județului, Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Brăila a lansat către parlamentarii brăileni provocarea de a face naveta pentru o zi.
Zilnic, elevii navetiști din județul Brăila sunt nevoiți să folosească mijloace de transport în comun aflate într-o stare deplorabilă, care, de cele mai multe ori, nu respectă programul de funcționare.
Din acest motiv, chemăm parlamentarii brăileni la o consultare cu reprezentanții elevilor, în cadrul căreia să identificăm obiective comune, pe care să le putem atinge prin colaborare.
Consultarea va avea loc joi, 13 februarie, în orașul Ianca, aflat la o distanță de 45 de kilometri de municipiul Brăila.
Pentru a avea o perspectivă mai largă asupra situației navetei elevilor, provocăm parlamentarii brăileni ce vor fi prezenți la consultare să folosească mijloace de transport în comun pentru a ajunge la întâlnire.
După care, în mesajul de pe Facebook, i-au tăguit pe toți deputații și senatorii de Brăila: Ion Rotaru, Mihai Ruse, Emilia Meiroșu, Antoneta Ioniță, Vasile Varga, Mircea Florin, Niță Nicu. Chiar suntem curioși: câți vor da curs acestei invitații?













Ceea ce e “comun”, “comunitar”, “social” a căpătat conotații negative. Noi ne aflăm la început de dezvoltare a capitalismului, drept urmare, e sălbatic.
Am citit numele aleșilor: m-a pufnit râsul. Pe unii poți să-i îmbraci cu caftan și ilic, să le pui cauc sau turban pe cap: ar merge perfect cu discursul lor. Pentru ei și pentru mulți locuitori ai județului, secolul XXI este o provocare inedită.