Circa 100 de persoane de pe Aleea Lunguleţu din Capitală au protestat sâmbătă împotriva ridicării unei construcții de opt etaje lângă blocurile lor. Oamenii spun că noul imobil le ia lumina și intimitatea, iar Primăria sectorului 2, cea care a dat autorizația de construire, nu i-a consultat când a aprobat investiția.
“Protestăm pentru că autorizațiile de construire la Primăria sectorului 2 se dau, se pare, după alte criterii legale și normale. Nu este normal să faci o construcție cu opt etaje la doi metri de celelalte construcții. Este prea aproape de blocurile noastre. Nu respectă legislația în vigoare. Clădirea aceasta ar trebui să respecte regimul de înălțime al caselor de lângă, parter plus două etaje maximum. Înainte pe acest teren a fost o casă precum cea de lângă, cu parter și etaj, care a fost demolată. Nu știm cum se numește investitorul, fiindcă nu a fost pus panou de șantier. Primăria nu ne bagă în seamă”, a spus Mircea Dan, 54 ani, unul dintre protestatari.
“Ne nemulțumește construcția care se va ridica în imediata vecinătate a blocurilor noastre, un bloc de 8 etaje, pe care noi nu îl dorim, având în vedere cât de aglomerată este zona. Ne deranjează faptul că se defrișează copaci pentru construirea lui, că distanţă faţă de blocurile de lângă este de trei și șapte metri. Distanţa faţă de al treilea bloc este acceptabilă, dar problema este că cei de acolo nu vor mai avea lumină niciodată și nu mi se pare normal ca cineva din primărie să hotărască ca 10-15 cetățeni să locuiască în întuneric până vor trece pe lumea cealaltă. Cei de la Primăria sector 2 nu ne-au consultat. Am aflat întâmplător, de pe internet, că la noi se face un bloc și se vând deja apartamentele, la târgul imobiliar din septembrie. Investitorul este SC Residence Inn reprezentată de dl. Dinu Elvis. Noi am auzit ca ar fi soţul unei doamne consilier la sectorul 1”, a spus Mariana Ionescu, o altă protestatară.
Cetățenii cer autorităților să oprească construcția clădirii, cei care au dat autorizația de construire să fie sancționați dacă aceasta a fost emisă ilegal, iar toate documentele în baza cărora se ridică blocul de 8 etaje să fie anulate.
“A venit o doamnă consilier general care ne-a promis că ne ajută să intrăm în audienţă la viceprimar, după care vom trimite sesizări la toate instituțiile statului care trebuie să ia măsuri în această situație. Vom începe cu Senatul, către dl. Victor Ponta, către DNA. Dacă nu se rezolvă altfel, suntem dispuși să mergem și în instanță, deși nu cred că va fi cazul, fiindcă sunt instituțiile statului care trebuie să ne apere”, a mai spus Mariana Ionescu.
La protest au venit şi câţiva proprietari ai unor apartamente ce se află într-o clădire de pe bd. Ferdinand nr. 83, clădire ridicată de acelaşi investitor care vrea să ridice blocul de 8 etaje de pe str. Lunguleţu. Aceştia s-au solidarizat cu protestatarii, deoarece clădirea în care au apartamentele are mai multe probleme.
“Eu sunt președintele asociației de proprietari din bd. Ferdinand nr. 83. Clădirea este nouă, făcută de domnul Dinu Elvis. Problemele noastre sunt că am cumpărat apartament în acest bloc bazat pe un proces verbal de recepție emis ilegal de Primăria sectorului 2. Fiindcă nu s-au făcut toate locurile de parcare făcute în autorizația de construire, înălțimea clădirii este depășită cu 5 metri, sunt probleme de rezistenţa fiindcă a început deja o urmărire penală împotriva d-lui Dinu Elvis și a funcționarilor care au conlucrat pentru elaborarea clădirii. Am cerut de mai multe ori audienţe la dl. Onţanu. Nu ne-a primit. Noi nu putem să vindem apartamentele, nu putem să facem nimic”, a spus Horia Boloşină.
Clădirea de 8 etaje se construiește pe str. Intrarea Sergent Dumitru Dardiac nr. 5, sector 2 și a fost autorizată de Primăria sectorului 2 pe 14 noiembrie 2014, beneficiar fiind firma RESIDENCE INN. Autorizaţia de construire a fost dată în baza unui plan urbanistic de detaliu aprobat de Consiliul local sector 2 pe 22 noiembrie 2012.
Oamenii l-au invitat la protest și pe primarul Neculai Onțanu la protestul de sâmbătă, însă aceștia susțin că edilul a spus că are alte angajamente și nu poate participa.















mafia din primarii nu e deranjata de absolut nimeni, altfel toti primarii in frunte cu cei din Bucuresti ar trebui sa infunde puscaria
Ontanu mai are doar 1 an si o sa infunde puscaria acolo unde ii este locul doar a inceput Udrea sa o zugraveasca.))))
Nu vreau să repet ceva despre mafia imobiliara. O fac alții mai bine.
Odată cu desfășurarea protestelor – binevenite în principiu – ar fi de comentat un alt aspect.
Nici factorii de decizie implicați în deciziile urbanistice dar nici protestatarii nu au o cultură urbanistică. Și unii și alții sînt la nivel de ignoranți.
Ar fi de dorit să existe niște specialiști independenți care să consilieze în cazul acestor proteste.
Riscul este, și în mod sigur la asta s-a și ajuns, să se prelungească cu încă o etapă lungă dezvoltarea armonioasă atît de necesară. Orașele României sînt prinse în chingi între tendințele de dezvoltare urbanistica și protestele radicalizate care tind să nege orice mișcare.
Trebuie înțeles și acceptat că opțiunea de a trăi intr-o aglomerare urbană nu e aceeași cu a trăi pe un picior de plai.
Într-o situație similară, păstrând proporțiile, e și Stockholmul în care arhitectura nouă e marginalizata, uneori cu prețul unor blocaje serioase (Slussen) spre deosebire de Copenhaga care promovează noul de calitate și armonia. E simplu de sous și nu la totul.
În România Noua ar trebui sa se predea noțiuni de urbanism și istoria arhitecturii din clasa a 5-a. Dar ce se va face pînă atunci?
Aveti mare dreptate, domnule, in legatura cu ignoranta datorata lipsei culturii urbanistice si cu nevoia de specialisti independenti care sa consilieze astfel de situatii.
Primaria capitalei precum si primariile de sector au un dispret total pentru doleantele si nevoile cetatenilor. M-am convins inca odata de acest lucru in sectorul 6 unde, pe strada Compozitorilor, pentru a permite deschiderea unui Kaufland, edilii au facut in trei luni “amenajari” si “re-amenajari” cum nu facusera niciodata in ultimii zece ani : asfaltari si re-asfaltari, re-bordurizari, semaforizari, marcaje stradale, etc. Culmea “amenajarilor” a fost desfintarea a zeci de locuri de parcare si amplasarea unor interdictii noi de parcare, totul pentru a le usura afacerile domnlor de la Kaufland. Nu mai vorbesc de faptul ca in zona Compozitorilor, pe o distanta de aprox. 800 de metri deja existau magazine similare: Billa, Profi, Mega Image, etc. Dar nu exista nicio gradinita sau o piata agro-alimentara, necesare locuitorilor din zona.
Evident ca toate sesizarile mele catre autoritatile locale au ramas fara solutionare, astfel ca seara, cand vii de la serviciu, nu mai ai unde sa-ti parchezi masina. “Argumentele” lui Kaufland au fost mai “importante” pentru autoritati decat neplacerea creata cetatenilor prin desfiintarea a numeroase locuri de parcare.
si in sectorul 1 sunt constructii abuzive , in damaroaia , soseaua chitilei in spate la biserica bazilescu strada ciresoaia nimeni nu ia masuri sunt lucrari pe trotoare batrani si copii merg pe strada , politia comunitara vin sasi bea caffeaua cu propriete\arii constructilor sunt mana in mana , si cu primarul sectorului 1 , nimeni nu ia masuri totul e pe spaga si ABUZIV .. RUSINE SA LE FIE CELOR DIN PRIMARIE SI POLITIEI COMUNITARE doar niste spagari care inchid ochii la 50 ron