Aproximativ 1.500 de persoane și-au anunțat participarea la protestul care va fi organizat duminică, 11 ianuarie, de la ora 14.00, la marșul de protest care va porni din fața Primăriei Sebeș (jud. Alba – vezi aici). Protestul organizat de către Grupul de Inițiativă Sebeș vizează stoparea activității societății Kronospan, atâta timp cât aceasta nu respectă normele europene de protecție a mediului.
Mesajul postat pe Facebook de inițiatorii protestului
Campania „Opriți poluarea în Sebeș!“ a fost iniţiată de către locuitorii oraşului organizaţi în Grupul de Iniţiativă Civică Sebeș, grup înfiinţat ca urmare a deciziilor favorabile pentru S.C. Kronospan S.A. de a deschide o nouă instalație de formaldehidă cu o capacitate de 60.000 T/an.
Cetăţenii solicită autorităţilor să ia măsuri urgente în vederea stopării poluării oraşului Sebeş şi să interzică continuarea activităţii principalului poluator S.C Kronospan S.A. atâta timp cât acesta nu respectă cu strictețe normele europene de protecția mediului.
Ținând cont de faptul că autoritățile statului roman, obligate prin lege să protejeze mediul, nu dispun la ora actuală de aparatura modernă de ultimă generație necesară măsurării exacte a cantității de noxe emise în atmosferă, locuitorii Sebeșului solicită atât oprirea imediată a aceastei instalații noi, cât și a celei vechi, până la rezolvarea definitivă a acestei probleme, rezolvare care va fi prezentată public și prin angajamente cu răspundere juridică.
Oamenii din Sebeș și din localitățile învecinate consideră că poluarea masivă resimțită în toate zonele orașului reprezintă o încălcare gravă a dreptului constituțional la sănătate și la un mediu curat (Constituția României la Art. 34 spune clar: ”Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat” iar la Art. 35, ”Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic” ). Astfel, această procedură de autorizare plus revizuire a acordului de mediu, este ilegală.
Motivele cele mai des invocate de cei nemulțumiți sunt următoarele:
– Construcția Fabricii de Formaldehidă de 60.000T/an plus producția la scară mare cu poluarea implicită, este un pericol evident pentru sănătatea și viața celor peste 150.000 de locuitori din zona Sebeș – Alba Iulia;
– Cele 8 bucăți de rezervoare de 15.000 litri fiecare în care este depozitată formaldehida, 2 bucăți rezervoare de methanol (alcool metilic) de 10.000 litri fiecare, cele de anhidridă maleică, de melamină (amida acidului cianuric), de motorină, de benzină și de alte substanțe chimice foarte periculoase, care deservesc fabrica de formaldehidă cancerigenă de 30.000 t/an, ne îndreptățesc să ne temem că Sebeșul stă pe o bombă chimică, care poate oricând exploda și care ar distruge Sebeșul.
– Kronospan-ul nu și-a realizat monitorizarea online, 24 din 24 de ore, a tuturor surselor de poluare și a tuturor tipurilor de poluanți, cu posibilitatea accesării pe internet, și cu întreruperea procesului tehnologic atunci când unul din poluanți atinge limita maximă admisă.
Expunerea la poluarea din aer cauzează cancer la plămâni, conform unor studii ale Centrului Internațional de Cercetare a Cancerului (IARC), agenție a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Alte afecțiuni cauzate de poluarea aerului sunt cele cardiovasculare și respiratorii. Conform studiilor, în 2010, la nivel internațional, peste 223.000 de persoane au murit din cauza cancerului la plămâni asociat cu poluarea aerului. Tot OMS spune clar în comunicatul nr 153 din 15 iunie 2004 că formaldehida este clasată în grupa I a agenţilor cancerigeni pentru om, numeroase studii ale organizaţiei demonstrând că această substanță poate cauza diverse forme de cancer precum leucemia, cancer de creier, cancer al aparatului respirator, nas, esofag, faringe (http://www.iarc.fr/en/media-centre/pr/2004/pr153.html).
Conform unui studiu realizat de Centrul Regional de Sănătate Publică Târgu Mureş în 2008 pentru Regiunea Centru, judeţul Alba deține locuri „fruntașe” la cancerul pulmonar, cancerul de col uterin, cancerul colo-rectal, cancerul gastric și melanom malign. Alte date oferite de DSP Mureș spun că în județul Alba se îmbolnăvesc de cancer circa 1800 de persoane anual, și mor circa 800 anual (Studiul DSP Mureș, pentru anul 2013).
***
Proteste din 2011 și 2013, împotriva poluării produse de Kronospan, în fața sediului Ministerului Mediului din București














Intrebarea mea este: De unde aveti voi acele date exacte despre continutul rezervoarelor din cadrul companiei SC. Kronospan S.A? Iar faptul ca Sebesul sta pe o “bomba” chimica nu este relevant deoarece acele rezervoare sunt asigurate 100% si 25 din 24 de ore pe zi ca sa nu devina o “bomba”, pe langa multele abureli care sunt in acest articol mai bagati si faptul ca nu stiu cate mii de persoane mor de cancer la plamani etc…aceste rezultate sunt la nivel MONDIAL…adica tot Pamantu. Adica la aproximativ 7 miliarde de oameni, ca mor 223.000 anual este irelevant in comparatie cu ce vreti voi sa publicati aici. Sa facem un calcul: 7.000.000.000, de oameni pe tot globul, impartit la 194 de state (unele au populatie mai mare altele mai mica dar facem acest calcul sa vedeti ce aberati aici.) rezultatul este cam de 36.082.474.2 de milioane de oameni pe tara. Din numarul total de 223.000 al vostru impartim la 194 de state si avem cam 1149.48 de oameni care mor anual pe stat. Deci din numarul total aproximativ de 36 de milioane pe stat ca mor 1000 si un pic nu este relevant. In aceste decese anuale de cancer la plamani mai intra si alti factori de risc, cum sunt gazele care sunt eliminate de masini, fumul de tigara care din punctul meu de vedere reprezinta un factor mult mai relevant al expunerii populatiei decat expunerea la formaldehida. Asa ca inainte sa dati copy-paste la niste numere faceti o cercetare xu rezultate mult mai relevante. Nu sunt pro-poluare dar nici aberatii nu imi place sa citesc.
Si al doilea lucru care vreau sa il spun: Cine o sa le ofere locuri de munca oamenilor care lucreaza in fabrica ?!
Apreciem curajul de a da piept cu dusmanul ce n emanipulează, sub numele de icsulescu (sper ca nu luati aceasta pocire a numelui drept ofensă. Eu ma leg doar de abureala locurilor de munca: orice altceva s-ar produce în locul placilor aglomerate ar aisgura mai multe locuri de munca! Slabiciunea este la autoritatea de mediu a noastra, baietii (+/-deștepți) își văd de treabă. Ce vă rog, d-le Ixulexcu, fiți mai rezervat când trageți clopotele în apărarea multinaționalelor. Și nu ne luați de proști.
Produceti ba desteptilor!!!!!!!!!!!!!!! ca tot ziceceti ca daca sar produce alceva ?????????? ce sa se produca ?????? taiat frunza la catei?????????????Baruri si discoteci??????????Mol sau alceva ????????? Chiar ar fii o idee sa facem din Kronspan un mall ca doar trebuie si sebesul sa aiba locuri de munca . Precizez ca nu sunt angajat Kronospan si nici rude nu am care lucreaza acolo
icsulescule, daca mopare mama ta e relevant? in fond e numai una … la cate miliarde de mame exista… eu as zice ca este total irelevant
Xulescu draga,
Citeste tot articolul inainte sa scri , nu lua doar franturi din el si nu fa rezumat.
Cantitatile rezervoarelor si ce contin puteti cauta la APM sunt publice aceste date.
Apoi in comunicat scrie asa “Conform studiilor, în 2010, la nivel internațional, peste 223.000 de persoane au murit din cauza cancerului la plămâni asociat cu poluarea aerului.”
Deci international inseamna mondial …nu trebuia sa repetati in comentariu ceva ce deja e scris in comunicat si sa ne mai faceti si calcule care nu si au rostul.
Acum intrebarile mele pt dumneavoastra sunt:
1.De unde stiti ca rezervoarele respective sunt asigurate 100% ? Le asigurati cumva dumneavoastra si le garantati?
Daca nu stiati accidente si scurgeri au fost destule in Kronospan, exista si amenzi pt asta.
2. Formaldehida NU e cancerigena pt om?
3. Locuiti in Sebes? Respirati aerul asta? Daca nu locuiti gasiti un ap aici si mai ales in Kogalniceanu daca se poate.
4. Puteti explica dc 40 de copii au fost pe urgente intr o singura zi cu faringita??????
5. Totusi ce e cu comentariul dumneavoastra???
O seara buna,
NU VA FIE FRICA KRONOSPANUL PICA
După ce aflați care a fost primul, oul sau găina, să ne anunțați și pe noi. Noi cei care vă respectăm părerea dar care nu suntem de partea Kronospan, pentru că sunt niste ignoranți și nici de partea protestatarilor ce sunt manipulați.
Acționați cu respect unii față de ceilalți.
Cataline, te rog sa ne spui si noua cine ii manipuleaza pe protestatari…ca sunt foarte curios
Si cum exact sunt manipulati protestatarii? care sunt neadevarurile care li se spun?
De Holzindustrie care chiar taie majoritatea copacilor din Romania nu zice nimeni nimic? Chiar niciun protest impotriva lor? Stiati ca ei distrug mult mai mult mediul decat vecinii lor Kronospan? De ce sa ii lasam sa faca bani in liniste?
Nota: Reghinul se solidarizeaza cu Sebesul si incearca sa organizeze un miting de sustinere (i.e. Reghinul e/va fi in aceeasi situatie ca si Sebesul – Kastamonu SA doreste sa construiasca o fabrica de formaldehida de 4 ori mai mare decat cea de la Sebes, in Reghin)
Mai multe: https://www.facebook.com/groups/reghin1/?fref=nf