In urma
dezbaterii publice dedicata reformei electorale, organizata recent de SAR si
FES, Alina Mungiu Pippidi, presedintele Societatii Academice din Romania i-a
transmis, in scris, premierului Victor Ponta, articolul cel mai obiectabil si
usor de modificat privitor la limitarea accesului in politica.
Prin legea
partidelor politice (Legea nr. 14 din 9 ianuarie 2003), in Romania este nevoie de 25.000 de membri
fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul
Bucureşti, în timp ce, în ţări precum Austria,
Danemarca, Olanda sau Suedia o singură persoană poate înfiinţa un partid politic. Doar Kazakstanul, ale carui
alegeri nu sunt considerate libere de catre OSCE, are restrictii mai drastice
decat noi, fapt semnalat si de catre Consiliul Europei, si de catre Freedom
House in decursul vremii.
In scrisoarea transmisa
premierului se spune: “Carta Alba a Bunei Guvernari, care s-a redactat impreuna
cu manifestantii din Piata Universitatii, si pe care ati semnat-o acum un an de
zile, prevedea: Simplificarea
conditiilor, in prezent restrictive, de constituire a unui partid politic si
eliminarea conditiilor discriminatorii si favorizante pentru unii actori
participanti la alegeri, scopul fiind acela al stimularii competitiei si a
reducerii pericolului oligopolizarii sistemului de partide”.
In consecinta, Alina Mungiu Pippidi i-a invitat
pe liderii USL ( scrisoarea aici) sa initieze simplificarea procedurilor de asociere astfel incat infiintarea
unui partid sa poata fi realizata cu doar 500 de cetateni cu drept de vot,
domiciliaţi în cel puţin trei dintre judeţele ţării.












Felicitari Doamna!!!!
E cea mai tare scrisoare pe care am putut sa o citesc in ultimii 23 de ani adresata “panglicarilor”de guvernanti/conducatori/ministri/directori/sefi!!!
asta da propunere doamna Mungiu!!
dar ce vor politicienii???
si totusi trebuie facut ceva ca altfel prevad din nou explozii sociale si revolutii si atunci va fi prea tarziu sa mai imbunatatim ceva in viata politica romaneasca…
eu spun sa facem ceva pana se mai poate. si eu doresc sa ma implic in viata politica dar nu cu astfel de partide care sunt azi in Romania…
bravo si va sustinem.
cu stima, Helmuth Diesing, 58 ani, sibiu
Sunt absolut de acord cu idea reducerii barierei de intrare — dar in acest caz, trebuie mutat controlul pe activitate si pe conditiile de exit. In Romania sunt cam 45 de partide inregistrate in momentul de fata pe legea existenta. Eu nu am auzit de mai mult de 10 ever. Legea actuala prevede 2 conditii de exit (dizolvarea partidului pentru inactivitate) : daca ai candidaturi in mai putin de 18 judete, sau daca nu reusesti sa acumulezi 50000 de voturi in 2 alegeri generale succesive. Nu am auzit vreodata ca aceste criterii sa le enforce cineva. Daca reducem bariera de intrare, trebuie neaparat sa aplicam si criteriile de exit, pentru ca altfel ne trezim cu liste de partide fantoma, partide care se infinteaza doar pentru facilitati fiscale. (Am avut asta pe legislatia veche, care era foarte permisiva – 251 de semnaturi pt a forma un partid)
Mi se pare pertinenta propunerea, de altfel ca orice pas care sa combata oligopolizarea.
Ca necunoscator, as dori raspuns la o interbare.
Care este ratiunea algerii pragului de 500 persoane si 2 judete diferite, tinind seama si de afirmatia ca ,,în ţări precum Austria, Danemarca, Olanda sau Suedia o singură persoană poate înfiinţa un partid politic”. Adica in aceste tari nu exista niciun prag.
Aceasta ar da mai mare legitimitate propunerii (poate este explicat undeva dar mi-a scapat mie).
Multumesc anticipat.
Perspectiva regionalizarii ar trebui aplicata si in acest caz .Infiintarea partidelor politice nu ar trebui corelata cu organizarea administrativ-teritoriala actuala ci cu aceea de perspectiva. Mi se pare mult mai logic sa fie asa .
Adoptarea propuneri, cu siguranta ca ar diminua absenteismul la vot, acest fenomen ar trebui sa preocupe actuala echipa politica, aflata la putere.
Sustin aceasta initiativa pentru motivele invocate de initiator.
urmati exemplul societatii civile di Italia, vezi Movimento 5 stelle M5S – ei nu sint un partid, au rupt cliseele; nu numai sub umbrela unui partid se pot unii persoanele si idealurile. Vechile scheme se pare ca nu mai functioneaza….ideile, ajung intr-o clipita in toate colturile folosind internetul. Obama, a invins in campania electorala , multumita internetului si al noului val de tineri.
O propunere cel putin decenta. Am fost nevoit sa inscriu Partidul Democrat (PD) in Olanda, pentru ca in Romania judecatorii si procurorii sunt mai infractori decat criminalii de profesie. Cei care au accesat putewrea politica din Romania, au abuzat la maximum de putere si si-au legalizat infractiunile. A sosi9t timpul sa schimbam acest aspect. Pestele de la cap se impute…