Compania minieră Varvara Development Group Ltd. a notificat instanța care judecă anularea avizului de mediu (emis în condiții suspecte la finele lunii decembrie, anul trecut) că sistează procedura de obținere a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru exploatarea aurului și argintului din perimetrul Certej. Compania retrage întreaga documentație aferentă, inclusiv avizul de mediu care face obiectul procesului inițiat de Asociația CIDRM, parte a rețelei Mining Watch România, se arată într-un comunicat transmis presei de organizațiile civice, astăzi (joi, 16 iulie).
Compania a notificat, în acest sens, și Primăria Certeju de sus și alte instituții publice, susținând că, ”în următoarele săptămâni” va depune o altă documentație. Pe lângă contestarea în Justiție a avizului de mediu, proiectul de la Certej a fost verificat și de Corpul de control al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), care a solicitat Gărzii Forestiere Naționale (GFN) verificări suplimentare, pe teren.
Proiectul de investigații de mediu Verde Curat, de pe România Curată, a cerut, la începutul acestei săptămâni, răspunsuri suplimentare de la MMAP ȘI GFN cu privire la controlul inițial și verificările ulterioare, pe teren. În concluziile raportului primit de la MMAP, se arată că modul în care s-a stabilit că suprafața care ar urma să fie inclusă în intravilan pentru realizarea proiectului nu s-ar suprapune cu păduri are la bază un raport ”superficial”. Includerea pădurilor intravilanul localităților este interzisă prin lege. Astfel, eventualele „greșeli” din documentațiile depuse ar putea reprezenta, de fapt, fals în acte publice.
Fragment din raportul Corpului de control al MMAP (sublinierile aparțin redacției)

Principala suspiciune legată de documentația depusă de compania minieră canadiană e legată de introducerea în intravilan, implicit defrișarea lor ulterioară, a unor păduri. Foto: vedere panoramică a comunei Certeju de Sus/ sursa: Mining Watch
- ”Din analiza suprapunerii suprafeței care se introduce în intravilan aferentă PUZ-ului în cauză cu harta amenajistică, transmisă de către DS Hunedoara, se constată că, conturul suprafeței se suprapune peste suprafețele de pădure din u.a.- urile 114, 113 și 228.
- Dacă această suprapunere este realizată corect de către DS Hunedoara, atunci prin aprobarea PUZ-ului și introducerea în intravilan a suprafeței respective se încalcă prevederile Legii nr. 331/2024 privind Codul silvic, unde la art. 2 , alin. (3) se menționează: „Este interzisă includerea în intravilan a pădurilor”.
- Raportul întocmit de personalul silvic în urma verificării în teren, în baza căruia s-a concluzionat că suprafața aferentă PUZ-ului în cauză, care se introduce în intravilan, nu se suprapune cu suprafețe de pădure și s-a emis avizul favorabil, este superficial, fără a se menționa în acesta modul în care s-au efectuat măsurătorile în teren, instrumentele utilizate, coordonatele în format Stereo 70 ale suprafeței care se introduce în intravilan.
- Având în vedere aspectele prezentate mai sus, s-a impus efectuarea de verificări în teren de către reprezentanții Gărzii Forestiere Naționale și realizarea de măsurători în ceea ce privește suprapunerea suprafeței care se introduce în intravilan peste suprafețele de pădure menționate mai sus”.
Până la momentul publicării prezentului articol nu am primit răspunsul GFN
”Enclavele de la Certej” și replierea companiei miniere

Fragment din notificarea trimisă Primăriei Certeju de Sus cu privire la renunțarea procesului de avizare a PUZ pentru proiectul de exploatare a aurului

VarDev (Varvara Development – n.a.) spune că va solicita un nou Certificat de urbanism și un PUZ revizuit
Despre modul în care a fost eliberat avizul de mediu, proiectul de investigații de mediu Verde Curat a prezentat detaliat ”metoda enclavelor”:
Conform comunicatului transmis de Mining Watch, replierea companiei vine exact în momentul în care instanța urma să analizeze motivele de nelegalitate invocate de organizațiile civice: lipsa licenței miniere valabile și lipsa evaluării impactului asupra sănătății, climei și apelor.
“Retragerea documentației nu e un gest de bunăvoință, e o recunoaștere a realității. Acest proiect nu poate obține finanțare. De aceea vedem, lună de lună, apeluri disperate către acționari pentru bani proaspeți, tranzacții structurate să evite praguri legale, schimbări suspecte ale acționariatului și de nume de firme care nu rezolvă nimic pe fond. Un proiect care nu are licență minieră valabilă, care nu poate obține terenurile pentru că oamenii refuză să-și vândă casele, nu e un proiect serios, e un proiect care se ține în viață doar prin proceduri administrative la limita legalității. Continuăm să monitorizăm dosarul până la retragerea completă și definitivă a oricărei tentative de reluare,” a declarat Roxana Pencea Brădățan, co-fondatoare a rețelei Mining Watch.
Mining Watch subliniază că avizul de mediu a fost emis într-o perioadă atipică, în 30.12.2025, în condițiile în care licența minieră a companiei expirase încă din 24.01.2025, fapt confirmat oficial de Agenția Națională de Resurse Minerale. Exact acest aspect a fost subiectul central al acțiunii în anulare formulată de CIDRM.
De asemenea, rețeaua civică arată și că proiectul Certej și-a schimbat de trei ori numele acționarului majoritar în mai puțin de un an. Eldorado Gold a vândut proiectul către O Rei Resources Corp., o companie vehicul canadiană abia înființată în octombrie 2025. După tranzacție, compania și-a modificat numele în Varvara.
Condițiile contractuale ale vânzării arată fragilitatea proiectului: 8 milioane de dolari la semnare, alte 2 milioane cu condiția obținerii autorizațiilor, plus câte 10 milioane la fiecare din primii doi ani de exploatare, precum și o redevență de 1,5% din vânzarea producției păstrată de Eldorado. Cu alte cuvinte, investitorul nu a fost niciodată sigur că proiectul va ajunge vreodată la stadiul de exploatare efectivă, avertizează Mining Watch.
Compania cumpărătoare a fost nevoită, la rândul ei, să facă apeluri repetate de aport de capital către acționari pentru a putea continua. Eldorado deține acum exact 19,9%, chiar pragul sub care legislația canadiană privind piața de capital ar declanșa numeroase obligații de transparență sau concurență loială. Nu e o coincidență ci e indicatorul unei companii care are nevoie disperată de fonduri, dar nu inspiră încredere în fața investitorilor, subliniază rețeaua civică.
Verde Curat și România Curată vor reveni pe subiectul mișcărilor din acționariatul companiei Varvara.
IMPORTANT: Cu cât mai multă lume e informată despre interesele din spatele afacerilor legate de exploatarea resurselor naturale și minerale ale României, cu atât mai ușor putem stopa dezinformările și abuzurile. Abonează-te, acum, la Verde Curat, primul proiect de investigații de mediu din România, realizat și distribuit, în fiecare vineri dimineața, de Mihai Goțiu și România Curată:
Proiectul de investigații de mediu Verde Curat există datorită donațiilor celor interesați de salvarea pădurilor și apelor României și de un aer mai curat în localitățile în care trăim. Mulțumim tuturor celor care ne-au oferit sprijinul până acum și mulțumim tuturor celor care veți dona, în continuare.











