Romania Curată

„Profesionişti, integri şi deschişi spre dialog”. Cel puțin așa îi prezintă premierul. Lista miniștrilor propuşi de Dacian Cioloş

„M-am orientat să fie oameni deschişi, integri, deschişi la dialog”, a subliniat Dacian Cioloş, când a vorbit în faţa presei despre cabinetul cu care va merge în faţa Parlamentului. Cioloş şi-a stabilit doi vicepremieri, clujeanul Vasile Dâncu, fost ministru în Guvernul Năstase, şi Costin Grigore Borc, şeful cancelariei lui Radu Vasile, prim-ministru al României în mandatul lui Emil Constantinescu.

”Am urmărit să aleg oameni cu competenţe şi experienţă (…) sau chiar români care lucrează în administraţia europeană, oameni care activează în organizaţii din societatea civilă. M-am orientat spre oameni cu viziune, cu idei şi experienţă în management”, a spus premierul desemnat.

Iată lista miniştrilor propuși de Dacian Cioloș:

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: Vasile Dâncu, profesor Facultatea de Sociologie Cluj, dar şi la Universitatea Bucureşti. A fost membru al PSD, senator şi europarlamentar, şi a mai deţinut o funcţie în Guvernul României în perioada 2001 – 2003, când a fost titularul portofoliului Informaţiilor Publice în mandatul de prim-ministru al lui Adrian Năstase. Lider al Grupului de la Cluj, Dâncu era varianta de premier a PSD şi a fost unul dintre sfătuitorii lui Ponta şi George Maior, fost şef al SRI.

Ministerul de Externe: Lazăr Comănescu, consilier prezidenţial, fost şef al misiunii României pe lângă NATO, reprezentanța UE. A mai ocupat acest portofoliu. La data de 14 aprilie 2008, Lazăr Comănescu a fost numit prin decret în funcția de ministru a afacerilor externe, fiind învestit în funcție a doua zi. A rămas în funcție opt luni.

MinisteruI de Interne: Petre Tobă, inspector general al Poliţiei Române

MAPN: Mihnea Ion Motoc, ambasador la Londra. Motoc în MAE din 1991, a fost ambasador în Olanda, reprezentant al României pe lângă ONU şi UE, acum şef al misiunii de la Londra. A fost la un pas să devină ministru de externe în Guvernul Ponta, în plin scandal privind votul din diaspora.

Ministerul Finanţelor: Anca Dragu-Paliu. Este economist în cadrul Directoratului general de economie şi finanţe al Comisiei Europene şi care a lucrat în cadrul biroului local al FMI, dar şi la BNR.

Ministerul Economiei: Costin Grigore Borc, inginer, absolvent Politehicii Bucureşti, a condus mai multe grupuri industriale, în prezent este CEO la CRH (ex-Lafarge) România. A fost şeful cancelariei lui Radu Vasile, prim-ministru al României în mandatul lui Emil Constantinescu.

Ministerul Fondurilor Europene: Aura Carmen Răducu

Ministerul Sănătăţii: Andrei Baciu

Ministerul Sportului: Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, multiplă campioană mondială și olimpică

Ministerul Justiţiei: Cristina Guseth, Freedom House

Ministerul Transporturilor: Marian Costescu. A înfiinţat, dezvoltat şi condus companii de inginerie feroviară, precum Forschung Mess – und Daten-Technik Zentrum (Germania) şi Sistematic Engineering (România).

Ministerul Educaţiei: Adrian Curaj, consultant al Băncii Mondiale, șef al UEFISCDI

Ministerul Muncii: Claudia Anca Moarcăş

Ministerul Agriculturii: Achim Irimescu. A fost secretar de stat în minister în perioada guvernelor Ponta 1 şi 2, iar în prezent ocupă funcţia de ministru-consilier în cadrul Reprezentanţei permanente a României la Bruxelles şi este şeful secţiei Agricultură, reprezentant al României în Comitetul Special Agricol.

Ministerul Energiei: Victor Vlad Grigorescu

Ministru delegat pentru dialog social: Violeta Alexandru

Ministerul Culturii: Vlad Alexandrescu 

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor: Cristina Paşca Palmer

Ministerul Comunicaţiilor Marius Raul Bostan. Este unul dintre foştii lideri ai tinerilor ţărănişti, fondator al VMB Partners şi membru în CA al Telekom, numit de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în februarie acest an.

Ministrul delegat pentru relaţia cu românii de peste hotare: Dan Stoenescu

Ministru pentru relaţia cu parlamentul: Cristian Ciprian Bucur.

Şeful cancelariei prim-ministrului: Ioan Dragoş Tudorache. A lucrat pentru ONU în Kosovo.

***

VOM REVENI cu mai multe detalii


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

10 thoughts on “„Profesionişti, integri şi deschişi spre dialog”. Cel puțin așa îi prezintă premierul. Lista miniștrilor propuşi de Dacian Cioloş

  1. Calin Dejeu

    Ati uitat ministerul mediului, care ar trebui sa fie cel mai important minister, dar pana acum a facut exact opusul a ceea ce ar trebui, s-a ocupat doar cu musamalizarea distrugerii mediului.

    Reply
  2. Dumitru

    Tare. La justitie, o persoana fara nici o calificare in drept. La sanatate, un playboy cu 4 ani de experienta profesionala. Aurescu inlocuit la externe la cererea UDMR (de ce ?). In concluzie, urmeaza o perioada probabil mai nasoala.

    Reply
      • Dumitru

        Ba are relevanta. Ideal, nu ar trebui, dar noi traim intr-un sistem de democratie reprezentativa unde un ales nu e constrans de mandatul lui in nici un fel. Cetatenii trebuie deci sa aiba in fata oameni care sa fi demonstrat ca isi tin promisiunile si ca au un sistem de valori „compatibil”. De unde importanta aspectului „moral”. De exemplu, de aceea era lumea acum impotriva lui Ponta. Nu pentru ca guverna prost, ci din cauza problemei cu doctoratul (problema de moralitate). Schimband acum subiectul, playboy-ul propus de Ciolos la sanatate avea si o problema mai importata decat cele morale : lipsa de experienta. Baiatul asta a terminat facultatea in 2011… E poate foarte destept, in care caz trebuie pus la treaba in minister. Dar nu poti sa-l pui ministru. Mie astea doua numiri (sanatate si justitie) mi-au schimbat imaginea despre Ciolos, despre care aveam a priori o imagine foarte pozitiva. Singura scuza pe care i-o gasesc vine din justificarea refuzului opus lui Aurescu de catre UDMR. Am impresia ca iar au introdus niste „algoritmi”, si ca automat refuzau pe oricine a candidat vreodata pe vreo lista de partid. Dar rezultatul ma deceptioneaza total si il discrediteaza pe Ciolos, care ar trebui sa stie ca nu poate guverna cu incompetenti. Mi-e foarte teama ca societatea civila este din nou pe cale sa se discrediteze, asa cum a facut-o in 1996. Iar politicienii profesionisti (e.g. UDMR) sunt foarte bucurosi sa o lase sa se infunde singura prin aplicarea de reguli aberante. Nu o sa ma ascund : eu as fi preferat ca Ponta sa isi termine mandatul. Dar acum ca Ponta a plecat asa-zisa „societate civila” are a doua sansa de a arata ca poate contribui la guvernare (dupa 1996). Si mie mi se pare ca o iroseste stupid, ca prima oara.

        Reply
  3. Nosferatu

    Intrebare ptr dl Ciolos : Cati dintre viitorii ministrii au condus un proiect de anvergura medie, in care sa fi fost implicati minim 50 de oameni si pe care l-au dus la bun sfarsit? Care sunt acele proiecte si ce bugete au avut?
    Senzatia mea este ca unele nume au fost impuse ( de ex ; de ce Guseth si nu Laura Stefan? ) si tare mult as vrea sa nu am dreptate cand afirm acest lucru!
    Ca o parere personala, acel tanar de la Sanatate nu ar fi trebuit sa accepte nominalizarea . Acceptarea ei imi arata un tanar vanitos , dornic de „avansari” grabnice si peste rand si, in niciun caz, „deschis la dialog” !

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *