Romania Curată

Procurorii acuză Ministerul de Interne și Poliția că au furnizat doar o parte din datele solicitate în ancheta morții polițistului Gigină

Procurorii care anchetează moartea polițistului Bogdan Gigină susțin că reprezentanții Ministerului de Interne și cei ai Poliției nu au fost furnizate încă toate documente și informațiile solicitate. ”Până în prezent ne-au fost furnizate parțial informații”, spun procurorii. În dosarul privind decesul subinspectorului de poliţie Bogdan Cosmin Gigină, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

„Pentru lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei, au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte lucrătorul de poliţie decedat, precum şi date cu privire la componenţa coloanei la momentul incidentului. Până în prezent ne-au fost furnizate parţial informaţiile solicitate„, anunţă procurorii, într-un comunicat de presă.

Procurorii mai spun că au fost audiate persoane care aveau cunoştinţă despre împrejurările concrete în care s-a produs incidentul, respectiv poliţiştii din coloană şi cei aflaţi în intersecţie, muncitorii care efectuau lucrările de reparaţii, precum şi alţi martori oculari aflaţi în zonă.

„A fost solicitată şi documentaţia privind efectuarea lucrărilor de reparaţie de la locul producerii evenimentului (actele de autorizare, contractele încheiate, procedurile de executare a lucrării, inclusiv elementele de semnalizare şi siguranţă specifice). De asemenea, au fost solicitate datele stocate cu privire la comunicaţiile interne ale poliţiştilor implicaţi în deplasarea coloanei.

În zilele următoare vor fi continuate audierile persoanelor care au cunoştinţă despre circumstanţele în care s-a produs evenimentul ce face obiectul dosarului. Totodată, urmează să fie dispusă expertiza tehnică cu privire la vehicul şi dinamica producerii accidentului, precum şi cu privire la imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti – Secţia de urmărire penală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri”, afirmă procurorii în comunicat.

Subinspectorul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani), de la Brigada Rutieră a Capitalei, a murit la spital, marţi seară, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată pentru lucrări la reţeaua de gaze, pe strada Ştirbei Vodă.

Poliţiştul Bogdan Gigină a suferit în urma accidentului traumatism cranio-cerebral sever, traumatism toraco-abdominal grav, cu fracturi de coaste, rupturi de organe interne şi hemoragie, au declarat surse medicale.

Poliţistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.

Joi, la două zile de la accident, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la „o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice”.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Procurorii acuză Ministerul de Interne și Poliția că au furnizat doar o parte din datele solicitate în ancheta morții polițistului Gigină

  1. Mihai

    Ar trebui cerut un „log” al tuturor formatiilor de coloane oficiale dintr-o saptamana, sau o luna, sa se vada cine a beneficiat de acest serviciu. Printre altele, aste-a costa bani.

    Reply
    • Flavia

      Astea nu costa bani!!! Numai analizele medicale pe care nu le poate deconta Casa de Sanatate, hartia igienica si sapunul pe care il duc copiii la gradinita, bandajele cu care te duci in spital. ACELEA COSTA BANI. Astea nu costa bani.
      Hai nenea Oprea, ia-te de mana cu nenea Radu Stroe si cu nenea Daniel Barbu si dispari. Pa-pa

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *