Cristian Franț

Procesul şpăgii din baronia lui Frunzăverde. „Banii îi puneam direct pe birou sau în dulap”

Omul de afaceri Valentin Armaşu a mărturisit, în faţa Tribunalului Caraş-Severin, că a venit în Reşiţa cu intenţii curate, dar că sistemul l-a obligat să-şi „cumpere” lucrările.

„Eu în acest oraş am crescut, am investit, am câştigat bani şi am avut un cuvânt. Iar acum nu-l mai am. Am făcut evaziune fiscală – şi am recunoscut – tocmai pentru a putea da aceşti bani”, le-a spus Armaşu judecătorilor. Acesta afirmă că pentru toate lucrările din bani publici se cere şpagă, nu numai la Consiliul Judeţean, ci şi la primării. „Toţi primarii şi demnitarii ne consideră nişte sclavi”.

La un moment dat, Armaşu le-a spus judecătorilor că avea contracte atât cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, direct, cât şi cu Direcţia de Administrare a Patrimoniului şi că dădea şi acolo şpagă pentru lucrări. Iniţial, judecătorul a întrebat „Ce este cu direcţia cealaltă”, dar martorul a spus „Nu face obiectul acestui dosar” şi judecătorul a acceptat răspunsul, deşi, potrivit legii, instanţa atunci când sesizează alte încălcări ale legii penale se autosesizează şi dispune procurorului urmărirea penală sau cercetarea respectivei fapte. Aici judecătorul a trecut foarte uşor şi indiferent faţă de o mărturie de dare de mită.

Ianăş Roşeţi, fostul şef al Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din Caraş-Severin, cel care se subînţelege că a fost indicat că ar fi luat şpagă, a făcut parte într-un alt dosar de luare de mită. Roşeţi declara atunci că „a fost singura dată în viaţă” când a luat mită, ori această mărturie a lui Valentin Armaşu i-ar aduce fostului director al DAPPPC, condamnat cu suspendare, încă o condamnare şi l-a duce la închisoare, pentru că ar fi dovedit de mărturie mincinoasă în faţa instanţei.

Ghiorghini a pus întrebări care l-au defavorizat. “Pentru cine erau, de fapt, cele 2 miliarde de lei şpagă pentru lucrări”

Într-una dintre întrebările puse Ghiorghioni, acesta îi atrage atenţia lui Armaşu că este sub jurământ şi îi cere să spună pentru cine erau, de fapt, cele 2 miliarde de lei şpagă pentru lucrări. Armaşu susţine că era direct pentru Ionesie Ghiorghioni, care i-a şi luat, însă, după şedinţă, Ghiorghioni insinua că şpaga respectivă ar fi fost luată pentru altcineva. Deşi nu a vrut să spună cui sugera că i-ar fi revenit şpaga, este posibil ca Ghiorghioni să sugereze că zeciuiala luată nu ar fi fost pentru el, ci pentru un lider de partid care îi era superior.

O altă întrebare pe care a pus-o Ionesie Ghiorghioni a fost dacă Valentin Armaşu poate spune care sunt etapele unei licitaţii şi în câte comisii de licitaţie a fost Ghiorghioni. „Domnul Ghiorghioni era preşedintele comisiilor de recepţie a lucrărilor, el aproba şi stabilea dacă lucrările sunt bine făcute şi tot el stabilea dacă se poate face plata pentru lucrări sau nu”, a spus Armaşu.

Şi tot provocat, Armaşu a destăinuit şi unde îi lăsa şpaga, chiar în biroul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin din Palatul Administrativ. „Banii îi puneam direct pe birou sau în dulapul din dreapta (dulapul din stânga dumnealui). Şi mai puneam banii în bucătăria din stânga biroului lui”, a explicat cu patos Armaşu. „Menţionez că acest birou nu a fost singurul loc de întâlnire, ne mai întâlneam şi în alte locuri”, a subliniat martorul.

La rândul său, Adina Armaşu, soţia lui Valentin Armaşu, a povestit cum a sunat-o Ghiorghioni şi i-a spus că îi trimite pe cineva să închirieze un utilaj. Închirierea ar fi fost doar fictivă şi numai un motiv pentru ca Ghiorghioni să primească bani de la SC Camand Impex SRL.

Dosarul de evaziune fiscală bate pasul pe loc

Peste 25 de descinderi în trei judeţe au efectuat în septembrie 2013 procurorii DIICOT, după ce încă din 2011 monitorizau o reţea de oameni de afaceri care emiteau facturi fictive pentru a recupera TVA-ul. Capul reţelei era considerat omul de afaceri Valentin Armaşu, patronul SC Camand Impex SRL, la audieri procurorii aducând-o şi pe soţia sa, dar şi pe fostul comisar şef al Gărzii de Mediu Caraş-Severin, Marius Cârpean.

Despre Marius Cârpean s-a scris în repetate rânduri că ar avea mari probleme financiare, în urma unor împrumuturi pe care nu le-ar mai fi putut achita. Atât Cârpean, cât şi Armaşu erau şantajaţi de către interlopul Dan Mândriloiu, reţinut anul trecut de DIICOT după ce a tras două focuri de armă în maşina soţiei lui Valentin Armaşu de la Camand Impex SRL.

„În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii S.C.C.O. Caraş-Severin şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin a reieşit că membrii grupării ar fi înregistrat în fals, în evidenţele contabile, documente care atestau efectuarea unor acte comerciale fictive. În baza acestor documente false introduse în contabilitate, s-a prejudiciat bugetul de stat, pe de o parte, prin restituirea ilegală de TVA, iar, pe de altă parte, prin diminuarea profitului impozabil, atestând cheltuieli fictive. În activitatea infracţională erau interpuse mai multe societăţi comerciale, prin care se derulau activităţi comerciale (plăţi) fictive, sumele de bani rezultate fiind însuşite în interes personal. În acest circuit comercial exista o ultimă firmă, în sarcina căreia rămânea datoria fiscală şi care era deschisă fictiv pe numele unor persoane care nu puteau fi găsite de autorităţi ale statului cu atribuţii în domeniu fiscal, întrucât erau, fie persoane fără adăpost, fie persoane care locuiau, în fapt, în străinătate. Prejudiciul estimat până în acest moment este de peste 7.000.000 de lei“, detaliază ag. princ. Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

În august 2014, dosarul a fost preluat de către procurorii de la structura centrală a DIICOT şi Valentin Armaşu a fost arestat preventiv. El a fost pus sub control judiciar chiar pe 12 mai 2015, la o zi înainte de flagrantul lui Ionesie Ghiorghioni.

Omul de afaceri spune că, deşi a făcut puşcărie pentru evaziunea fiscală cu care finanţa partidul, nici măcar cât a fost în închisoare Ghiorghioni nu-i dădea lucrări firmei lui, ci îi favoriza pe Remus Rof, MaxxAgro şi Arabela. El spune că, iniţial, nu a vrut să facă denunţuri, dar, când a văzut cum este umilită în continuarea soţia şi firma lui, a decis să denunţe şi să rupă toată caracatiţa şpăgii din Caraş-Severin.


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *