Romania Curată

Primarul din Beiuș a candidat degeaba. Tocmai a fost condamnat și a primit interdicția de a fi ales

Actualul primar din Beiuș, județul Bihor, a fost condamnat vineri, definitiv, la 2 ani și o lună de închisoare cu suspendare și i-a fost aplicată și pedeapsa interzicerii dreptului de a fi ales și de a ocupa o funcție publică. În aceste condiții, Adrian Domocoș, care candida pentru un nou mandat ca independent, nu mai poate fi ales primar, scrie ebihoreanul.ro. 

Sentinţa Înaltei Curți de Justiție și Casație a fost dată în dosarul „Top Construct”, în care primarul de Beiuş fusese condamnat în primă instanţă la 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare. În apel, completul de cinci judecători de la Înalta Curte a descontopit pedeapsa rezultantă stabilită de prima instanţă în pedepsele componente şi le-a redus.

Potrivit legii, dacă edilul va obține cele mai multe voturi, mandatul acestuia nu va fi validat.

Site-ul ebihoreanul.ro scrie că primarul a fost condamnat în urma unei escrocherii comise de compania Top Construct, după ce, în 2007, a reuşit să pună mâna pe un contract de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din Beiuş, în valoare de peste 4,5 milioane de lei, plătit din fonduri ale Ministerului Mediului şi din bugetul local.

Din suma totală, firma a încasat, în perioada 2007-2008, aproape 2 milioane de lei în baza unor documente falsificate, care atestau finalizarea unor lucrări prevăzute în contract, în realitate neexecutate. În plus, folosindu-se de un document fals purtând antetul şi ştampila Primăriei Beiuş, administratorul Top Construct a lichidat şi depozitul bancar de 750.000 lei reprezentând garanţia de bună execuţie a lucrărilor.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *