Romania Curată

Președintele UNJR ar vrea referendum despre relația SRI cu sistemul de justiție

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, îi atrage atenția președintelui Klaus Iohannis să aibă în vedere faptul că un referendum privitor la lupta anticorupție ar putea primi și un răspuns majoritar negativ. De asemenea, aceasta îi solicită președintelui să nițieze un referendum „în care să întrebe cetățenii dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiție”.

„Intentia Președintelui Klaus Iohannis de a face un referendum pentru „continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice” relativizeaza legea și discreditează lupta anticorupție, deoarece face din ea, dintr-un instrument de aplicare a legii, o armă în bătălia politică”, scrie președintele UNJR pe Facebook.

„Din punct de vedere juridic, lupta împotriva corupției trebuie să fie una ce ține strict de aplicarea legii. Cu alte cuvinte, există un cadru legislativ și instituții ce sunt dedicate luptei împotriva corupției. Să înțeleg că Președintele Iohannis dorește să întrebe poporul dacă vrea în continuare respectarea și păstrarea acestui cadru legislativ? Adică întrebam poporul dacă legile mai trebuie respectate în România?”, scrie Dana Gîrbovan.

„În anticiparea consecințelor referendumului, trebuie pornit de la premisa că rezultatul acestuia este incert. Care atare, poporul poate răspunde la fel de bine DA sau NU. (…) Iar în ipoteza unui răspuns NU, cum va armoniza Președintele voința poporului de suprimare a luptei împotriva corupției cu obligativitatea respectării legii?”, se întreabă președintele UNJR

„Din păcate, problemele ridicate mai sus nu fac altceva decât să arate că lupta anti-corupție a devenit un slogan, iar justiția continuă să fie folosită ca armă în bătăliile politice”, mai spune Dana Gîrbovan. „Profit însă de interesul arătat de Președintele Iohannis pentru apărarea independenței justiției și îi propun un referendum în care să întrebe cetățenii dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiție ori lămurirea modului în care instanțele de judecată au devenit „câmp tactic” pentru SRI.

Iar până când un astfel de referendum va fi inițiat, reiterez cererea adresată Președintelui Iohannis de a face toate demersurile pentru a declasifica deciziile secrete CSAT prin care, într-un mod ce contravine Constituției și legii, serviciilor de informații, cu precădere SRI, li s-au dat competențe extinse, care s-au materializat inclusiv prin acele „echipe mixte operative” formate din procurori și agenți SRI, a cărui mod concret de acțiune nu a fost încă lămurit”, mai spune președintele UNJR.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Președintele UNJR ar vrea referendum despre relația SRI cu sistemul de justiție

  1. marius

    Nu sufar inclinatia psd_ista a unjr dar demersul impotriva organizatiei sri am sa_l sustin fara rezerve. La fel ca si partidele politice, organizatiile secrete denumite generic „servicii” nu sunt altceva decat niste grupari de crima organizata si mai mult de atat sunt inarmate pana in dinti!

    Reply
  2. mihaela

    ma indoiesc ca presedintele va raspunde la o astfel de provocare. dar si daca nu raspunde…in fond, e si tacerea un raspuns.

    Reply
  3. no name

    Iar daca populatia va raspunde ca nu vrea sa se clarifice implicarea SRI in sistemul judiciar inseamna ca acceptam implicarea? In replica la o sterilitate invocam o alta? Pai atunci mai formulez si eu una: populatia considera ca puscariile au conditii bune atata timp cat judecatorii accepta prin sentintele de eliberare inainte de termen faptul ca in detentie se elaboreaza creatii literare si stiintifice originale, valoroase, ce denota completa reabilitare a condamnatilor?

    Reply
  4. CSebastian

    Asculta tovarasa! Atata vreme cat SRI se implica in furnizarea de date, dovezi, pentru DNA in scopul solicitat, nu este nicio problema. In schimb matale si cozile de topor din UNJR sa va implicati in debolsevizarea justitiei si aplicarea de exemplu a confiscarii extinse a averilor infractorilor, iar pentru cei din justitie chiar pierderea drepturilor speciale, inclusiv de a profesa ca avocati. A-propos, ce condamnari ai dat matale in dosare de mare coruptie, jaf, etc. ale onor politicienilor nostrii? Ce masuri ai propus in cazurile, Barsan, Costiniu, Pivniceru? Daca nimic nu ai de raspuns, ce mai cauti in magistratura si mare sefa la UNJR?

    Reply
  5. Costin Pavel

    ___Cestiunea e că judecătorii inșiși se simt cu musca pe căciulă…Prin eliminarea SRI din procesul de eradicare a coruptiei intr-o țară ca Romania, deja bolnavă, măcinată de acest flagel care va duce țara către nicăieri, judecătorii urmăresc in fapt obtinerea monopolului pe actul de justitie privind ciorditorii banului public, independență totală, care ar incetini procesul de combatere și trimitere la gherlă a marilor corupti…
    __Să nu uităm că in ultimii ani am avut destule situații care au dus la devoalarea cazurilor de coruptie inclusiv in rândul magistratilor, numai șinumai datorită parteneriatului DNA-SRI…Am convingerea că DNA mai are in lucru dosare in legătură cu acte de coruptie privind judecători, așa că atitudinea/pozitia UNJR este una de securizare/protectie a castei, a șpăgilor trecute sau viitoare, a averilor de multe ori ilicite ale multor magistrati din Romania…
    ___Coruptia rămâne cea mai mare amenințare pentru Securitatea Natională a Romaniei (see Ukraina, Bulgaria, Albania!), a viitorului ei și al copiilor noștri…Pentru a nu mai exista discuții, acest fapt ar trebui prevăzut in Constitutie…Iar participarea SRI in procesul luptei Anti-coruptie ar descuraja, accelera eliminarea acestui fenomen distrugător pentru stat, institutii, societate…In plus ar fi necesară și cooptarea Curtii de Conturi, cu atributii sporite, inclusiv de sesizare a furăciunilor dar și de participare in instanțe…
    ___Watch Trump’s America, schimbările democratice de acolo!___Plus transformările radicale (Trump syndrome!)in Europa anilor ce vin…Cresterea valului public anti-incompetentă, anti-coruptie, anti-globalizare, fenomene care vor crea dificultăți majore clasei politice, reticente la restructurare/reformare/modernizare in ansamblul ei…
    Există riscul ca Romania (in ritmul cu care se fură in țara noastră), chiar să ajungă ultima găină a Europei

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *