Romania Curată

Președintele CNAS, arestat de DNA

Paisprezece persoane au fost reţinute în dosarul decontărilor ilegale de la CNAS, intre care fostul consilier al lui George Maior la SRI, Sergiu Ciobanu, şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, anunţă DNA.

Sergiu Ciobanu este acuzat de trei fapte de trafic de influenţă, în formă continuată, şi de instigare la infracţiunea de folosire a influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

La rândul său, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, există date şi probe că, prin activităţile infracţionale desfăşurate de inculpaţi, bugetul CASMB a fost păgubit cu aproximativ 3 milioane euro.

”Concret, în perioada ianuarie 2016 – august 2017, a fost constituit un grup infracţional organizat prin care, sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcţionari din cadrul CSAMB, sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). În multe situaţii, dosarele medicale cu pacienţi fictivi au avut prioritate la decontare şi aprobare, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate. Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”, arată DNA.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Sergiu Nicolae Ciobanu a fost adus de la Ministerul Apărării Naţionale (MApN) la SRI de George Maior, fost şef al serviciului, pentru a îi fi consilier. Acesta a părăsit SRI la finalul mandatului de director al lui George Maior.

Fraudă prin decontarea de servicii medicale fictive

Infracţiunile investigate de DNA ar fi fost comise în perioada ianuarie 2016-august 2017, în legătură cu circuitul de decontare a serviciilor de îngrijiri medicale de către Casa de asigurări de sănătate a municipiului Bucureşti, activităţile fiind desfăşurate pe trei paliere.

Primul palier vizează sume fraudate din fondurile Casei de asigurări de sanatate a municipiului Bucureşti (CASMB), prin decontarea unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive pe baza a sute dosare medicale întocmite în fals”, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Ar fi fost implicaţi funcţionari din cadrul CSAMB, sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor menţionate, ar fi existat numeroase situaţii în care prioritate la aprobare şi decontare au avut dosarele medicale cu pacienţi fictivi, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu erau refuzaţi.

Pentru a îşi ascunde urmele, cei implicaţi ar fi întocmit, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, în paralel fiind introduse şi şterse date din sistemul informatic al CNAS, prin accesare fără drept, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate, susţin sursele citate, prejudiciul constatat de anchetatori fiind de aproximativ 13.200.000 lei.

Un al doilea palier pe care îl investighează procurorii se referă la suspiciuni potrivit cărora funcţionari din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din CASMB, inclusiv cu atribuţii de control şi de constatare a contravenţiilor, ar fi pretins foloase de la reprezentanta unei societăţi prestatoare de servicii medicale (asistenţă medicală la domiciliu), în schimbul renunţării, în viitor, la efectuarea în exces a activităţii de control la societatea respectivă, explică sursele citate.

O altă pistă pe care o verifică DNA se referă la un control al Curţii de Conturi, când persoane din sistem fi încercat să ascundă situaţia decontărilor privind pacienţii fictivi. În această situaţie, medicamente în valoare de 33.000.000 lei ar fi fost decontate prin întocmirea frauduloasă a unor documente medicale de natură să creeze impresia că neregulile constatate de Curtea de Conturi se încadrau într-o excepţie prevăzută în anumite norme ce ar fi fost elaborate de CNAS, mai susţin sursele citate.

Infracţiunile investigate sunt luare şi dare de mită, trafic de influenţă, constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Președintele CNAS, arestat de DNA

  1. O.M.

    De unde se vede că șeful serviciului de inteligență nu a fost chiar inteligent dacă și-a luat consilier un șperțar. Mă ia cu frică gândidu-mă că-i ambasador în SUA: dacă-i place zakuski și borșul, să nu cumva să cedeze tentației de a-și lua bucătari ruși! Probabil, că tov. Maior va năzui și la președinția României prin 2020. Dacă se ia pe reputația ta ceva sclipici de la Licurici, când te întorci în trib, vei părea de două ori mai mare decât ești. Impui R E S P E C T, cum se zice rar, pe litere, la noi la Kolosvar!
    Bravo, băi javrelor: nu furarăți destul prin firmele de medicamente!!! Pasul următor care e: să ieși din spital fără un rinichi, dispărut în urma aplicării unor proceduri? (De etapa cu experiențe pe copii, se pare că s-a trecut.)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *