Prin anul 2000, a doua zi după alegeri, mi-am luat o amendă ca reporter pentru că s-a scumpit benzina neanunțat și eu am pierdut știrea. Nu mă așteptam la o astfel de mârlănie politică… să stai să treacă alegerile pentru ca a doua zi să dai veștile proaste. Ei bine, au mai trecut niște alegeri… și, fără legătură cu benzina de data asta, urmează veștile proaste…
Mai știți povestea cu scăderea CAS de la 1 iulie? Povestea a rămas… N-a fost vorba de o scădere a CAS, ci de o reformare a sistemului. Ministrul bugetului, Liviu Voinea, nu mai ia în calcul iulie ci, eventual august… Zic eventual, pentru că la fel de bine ar putea fi și septembrie, dar nu asta contează cu adevărat.
Nu știu exact ce înseamnă o reformare a sistemului contribuțiilor sociale, dar mi se pare că în accepțiunea celor de la Banca Mondială, ce îl asistă pe Voinea, modificarea contribuțiilor trebuie să ajute mai mult pătura săracă și pensionarii…
Ba să avem pardon! Contribuțiile sociale sunt bani pe care oamenii ce încă mai muncesc în România îi dau statului ca să aibă și ei o pensie. Rolul social al contribuțiilor nu este acela de a plăti venitul minim garantat sau pensiile mici, el acționează ca o solidaritate peste decenii între cei care azi muncesc și părinții lor care nu mai pot munci din cauza bătrâneții.
Altfel spus, cu cât îi amestecăm mai mult pe pensionarii care au contribuit, cu cei care n-au contribuit, cu atât unii devin mai asistați social pe banii lor, iar ceilalți devin tot asistați social, dar pe banii celorlalți.
Vă mărturisesc că ceea ce mă îngrijorează la aceste ciudate intenții de a nu mai micșora CAS, ci de a reforma sistemul, este o tot mai puternică bănuială că guvernul Ponta va micșora diferențiat contribuțiile. Cum în final asta ar echivala cu o taxare diferențiată a muncii, mă tem că stânga guvernamentală a găsit o soluție de a impozita diferit salariile, păstrând cota unică de 16%.
Numai că aici nu mai vorbim de impozite, ci de contribuţiile pentru pensie pe care fiecare dintre noi le dăm statului pentru a avea din ce trăi la bătrânețe. Mi se pare că ar fi absolut ilegală o astfel de soluție, iar până o respinge Curtea Constituțională poate mai vorbim de reducerea CAS la anul, după alegerile prezidențiale.
dumneata si cu lucian vasilescu ne tot spuneti povesti, cum ca unii traiesc pe banii altora, prelucrarea basmului cu “contribuabilul american”; cand moneda fizica este de 11%, restul fiind moneda scripturala, fara acoperire in aur, ne bagi cu forta intr-o batalie cu frisca! trebuie sa inlocuim ochelarii de cal cu care suntem invaluiti de ani buni! oare bugetarii platesc cu adevarat impozite?!?