Moise Guran

Ponta se agaţă inexplicabil de Tăriceanu

Pe cuvânt dacă înţeleg insistenţa premierului Victor Ponta de a-l aduce pe Tăriceanu la guvernare. Omul este complet depăşit de realităţile economice şi politice ale ţării noastre şi se hrăneşte din bruma de imagine rămasă de pe vremea când era premier liberal.

Din păcate, domnul Tăriceanu nici propria guvernare nu şi-a înţeles-o, iar acum vine la pachet cu o gaşcă de muschetari desprinsă din sucursala bucureşteană a PNL, mai cunoscută în ultimii ani sub denumirea gruparea Ruşanu. Din ea fac parte fostul ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, finul domnului Ruşanu, dar şi fostul ministru de Interne, Radu Stroe, supranumit Bulă, din cauza obiceiului său frecvent de a trosni cu nuci în perete.

Dincolo de faptul că mă enervează gândul întoarcerii acestora pe nişte posturi de miniştri la conducerea ţării, încerc să înţeleg de ce se leagă Ponta cu lanţuri de Tăriceanu şi de un partid inexistent, riscând pur şi simplu ca noul guvern să nu-i treacă în Parlament.

Da, baronii locali nu o iubesc pe Ioana Petrescu de la Finanţe, dar, din câte am văzut, Liviu Dragnea, şeful baronilor PSD, chiar nu are niciun fel de respect pentru Călin Popescu Tăriceanu şi pentru gruparea acestuia care se chinuie să devină partid şi nu reuşeşte. Aducerea acestei găşcuţe de foşti liberali în guvern l-ar ajuta, poate, pe Tăriceanu să coaguleze în sfârşit un partid cu acte în regulă, dar, încă o dată, ce îi iese lui Ponta la faza asta?

Îşi pregăteşte un vehicul de salvare pentru cazul în care va pierde şefia PSD? Încearcă să-şi renegocieze autoritatea în guvern, după ce n-a reuşit asta cu oamenii mai tineri, pe care i-a adus acolo şi pe care baronii nu i-au acceptat?

Păi şi cum ar putea face asta cu Bulă, cu Finu şi, eventual, cu un Tăriceanu pe un post simbolic de vicepremier?

Cei de la PSD nu şi-au răsturnat niciodată propriul guvern dar, dacă Ponta insistă, probabil vom avea, de Crăciun, negocieri pentru un nou premier.

Sincer să vă spun, îl prefer pe Victor Ponta altora mai radicali din PSD, în fruntea unui guvern de stânga…
În această combinaţie cu Tăriceanu, Ponta are o mare şansă să-şi dea de pământ cu propriul guvern, caz în care PNL, devenit, prin absorbţia PDL, cel mai mare partid din Parlament, va fi adus la guvernare, şi dacă vrea, şi dacă nu vrea…

 

sursa: biziday.ro


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Ponta se agaţă inexplicabil de Tăriceanu

  1. cri

    Dl. Guran nu intelege un lucru foarte simplu: dincolo de consideratiile economice si politice “savante” cu care dumnealui si altii ca domnia sa ne “lumineaza ignoranta noastra”, un lucru ramane cert: singura perioada din 1990 incoace in care cetatenii au trait mai bine si statul a fost mai respectuos nu contribuabilii au fost cei doi ani, 2007-2008, cand Romania a fost condusa de un guvern monocolor marca Tariceanu. Dupa plecarea acelui guvern si inlocuirea sa prin alegeri cu gasca PDL condusa direct de Basescu, imediat au aparut si criza si concedierile masive, si inchiderea de scoli si de spitale, iar coruptia a atins niveluri nemaintilnite pana atunci, iar migratia peste hotare a romanilor s-a transformat intr-un adevarat exod. Aceste sant fapte, oricat de doct ne-ar explica Dl. Guran teoriile domniei sale.

    Reply
    • ls

      dl.Tariceanu s-a nimerit sa fie in fruntea guvernului intr-o perioada buna , n-a avut niciun merit sau foarte putine merite in faptul ca economia “duduia”…

      Reply
    • ceata

      2007 si 2008 sunt anii in care “capsunarii” au trimis cei mai multi bani acasa, ajutand la cresterea consumului si rotind banii, ceea ce a dus la o crestere a PIB-ului, insa bazata nu pe productie, ci pe consum, cu cresterea importurilor. De ce au trimis atatia bani? Pentru ca in 2004, la sfarsitul guvernarii infractorului Nastase, in Uniunea Europeana existau deja 2,6 milioane de romani, emigrati in doua mari valuri, unul dupa mineriade si unul cand a revenit PSD la putere, in 2000-2001. Acesta a fost exodul! Emigratia dupa 2007 a fost reprezentata mai ales de sezonieri, car nu mai aveau probleme de circulatie, dar acestia nu au fost definitivi, si de cei cu studii superioare care nu au mai avut probeleme de echivalare si au facut ceea ce asteptau, unii, de mult sa faca. In 2008 a fost o criza mondiala. Tarile unde conducerea anilor 2007-2008 a avut cap, nu interese in a da o Petromidie unui prieten, sau a vinde blana ursului din padure lui Sterling, cum a fost Polonia, a trecut criza continuand sa creasca. Noi, dupa o domnie PeNaLo-PSD-ista a trebuit sa suportam impartirea a ceea ce nu fusese inca furat si a trebuit sa stam cu mana intinsa pentru pensii. Din 2009 in 2011 s-au pus bazele pentru ca PSD sa poata iarasi sa imparta la diverse TelDrumuri sacrificiile romanilor.

      Reply
    • Romeo

      Domnul Cri, cu tot respectul va spun ca va inselati amarnic, sau cum se mai spune pe la noi , confundati marfa cu ambalajul. Tariceanu a fost si este cel mai elocvent exemplu de persoana iresponsabila si de un egoism feroce. El in acei doi ani de Prim Ministru nu a facut altceva decat sa-l imite pe Ceausescu. Doar Ceausescu dadea ordine fara sa intrebe ,fara sa ceara amanunte si informatii despre lucrul care urmeaza sa-l faca. TOT ce a facut Tariceanu perceput ca “facut bine” a fost facut doar in scop de a fi popular, de a fi in “fata”. Ceea ce a facut Tariceanu a trebuit sa repare Guvernul Boc prin masuri antipopulare pentru ca nu exista o alta “strada” de urmat ceea ce a fost recunoscut si chiar apreciat pentru ca altfel Romania ajungea in situatia Greciei sau chiar mai rau. Cine nu vrea sa admita adevarata fata a lui Tariceanu si a “stilului” de a face, se prosteste singur afara de faptul ca Tariceanu este doar un fanfaron intarziat.

      Reply
  2. silicon_v

    Cred ca Ponta cam are cosmaruri daca se gandeste prea intens la cum o sa arate executia bugetara in 2015. Plus ca simte presiunea din aproape toate partile (propriul partid, aliatii, opozitia, presa, noul presedinte, societatea civila, facebook, popor…)

    De asta cauta sa schimbe ceva in guvern, sa gaseasca mai tarziu niste capete de dat poporului. Sau poate ca pur si simplu i s-a luat de guvernarea asta si vrea omul sa mearga mai des in Dubai sau la Milano, fara sa il frece toti la cap…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *