Mihai Goțiu

”Penibil!”, ”Demisia!”, ”Impostorule!”, ”Plagiatorule!”. Cîmpeanu, desființat pe propria pagină de Facebook. Numărul semnatarilor petiției prin care se cere demiterea lui a trecut de 55.000

Tentativa ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de ”demontare” a acuzațiilor de plagiat s-a soldat cu un eșec major. Scrisoarea fostului său coordonator de doctorat și unul dintre cei doi autori ai textelor pe care Cîmpeanu și le-a însușit sub propria semnătură într-un curs universitar nu i-au fost de vreun ajutor. Nu doar că scrisoarea nu a fost ”mărturia edificatoare”, cum a prezentat-o ministrul, ci a stârnit un val de revoltă suplimentar.

Marți, în jurul prânzului, Sorin Cîmpeanu a postat scrisoarea pe propria pagină de Facebook, cu mesajul: ”Acuze demontate și de această dată – mărturia edificatoare a Profesorului Ioan Pleșa”. Înspre seară, din cele peste 1.100 de reacții la postare, 950 erau de dezaprobare (”ha-ha”) și furie, comparativ cu doar 144 de apreciere. Mai mult, din cele peste 800 de comentarii la postare, cvasi-majoritatea erau negative și cât se poate de dure (”penibil”, ”demisia”, ”impostorule”, ”plagiatorule”).

Așa-zisa ”demontare” a acuzațiilor și reacțiile jignitoare de luni, au reactivat și petiția lansată pe Platforma Declic, prin care se solicită demiterea lui Sorin Cîmpeanu. Lansată în urmă cu o lună, ca reacție la mimarea dezbaterii publice pe legile educației, petiția strânsese până marți dimineață 46.000 de semnături. Până seara, s-au adăugat alte aproape 10.000, numărul total trecând de 55.000.

Pentru cei care nu ați semnat-o încă și vreți să o faceți, puteți accesa link-ul aici (clic).

Aici puteți citi modul în care Emilia Șercan, jurnalista care a dezvăluit plagiatul ministrului, desființează scrisoarea postată de Sorin Cîmpeanu. Asta dacă mai e nevoie și nu e clar pentru cineva că inclusiv scrisoarea în discuție CONFIRMĂ că Sorin Cîmpeanu nu a fost primul autor al textelor pe care și le-a asumat sub propria semnătură.

Mai jos, drept mărturie, o parte din comentariile la postarea de pe Facebook (cele pe care am apucat să le salvez, o altă parte fiind șterse).


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “”Penibil!”, ”Demisia!”, ”Impostorule!”, ”Plagiatorule!”. Cîmpeanu, desființat pe propria pagină de Facebook. Numărul semnatarilor petiției prin care se cere demiterea lui a trecut de 55.000

    • Mihai Goțiu Post author

      tot timpul există un ”moment oportun”; nu e nimic ieșit din comun/tipare că CV-urile persoanelor publice și, în mod special, a persoanelor care ocupă funcții publice importante, să fie analizate mult mai atent în perioadele când sunt în centrul atenției (și tot atunci să apară și dezvăluirile); de mai bine de un secol, din vremea lui Theodore Roosevelt, se întâmplă lucrul ăsta; e un lucru absolut firesc

      Reply
      • Catalin

        E firesc, bineinteles. Ceea ce ma pune pe ganduri e faptul ca dl. Campeanu era o persoana la fel de publica si acum 6-7 luni. Fiind neincrezator de felul meu am tendinta sa cred ca in spatele demolarii ministrului sunt alte obiective, munca admirabila a doamnei Sercan fiind folosita pe post de ciomag.

        Reply
        • Mihai Goțiu Post author

          de mai bine de o sută de ani e povestea asta că ”munca jurnaliștilor e folosită ca un ciomag” în anumite momente și tot de pe atunci răspunsul la această acuzație e același: nu e treaba jurnalistului să judece motivația celui care oferă o informație sau un pont, obligația lui e să verifice dacă informația ori pontul respectiv se confirmă; altfel, legat de motivația celui care a oferit pontul putem specula cât dorim – dacă privim un pic retrospectiv, vedem că Sorin Cîmpeanu a generat un val de revoltă publică înainte de scandalul cu plagiatul, cu mimarea așa-zisei ”consultări publice” pe legile educației, în toiul verii/vacanțelor, invocând experți pe care nici până în ziua de azi nu i-a nominalizat, ignorând cvasi-majoritatea criticilor și a amendamentelor propuse etc.; înaintea scandalului erau deja 45.000 de semnături strânse pe petiția Declic pentru demiterea lui; nu e chiar așa greu de imaginat că cineva care îi cunoaște cariera mai bine să nu fi fost printre cei revoltați și să-și dea seama că una dintre cele mai controversate prevederi din legile educației – cea cu prescrierea plagiatelor mai vechi de trei ani – îi profită chiar ministrului; e pur și simplu uman explicabil că într-un asemenea moment, respectivul să vrea să ia legătura cu presa, iar din presă să caute să ofere/transmită informația unui jurnalist în care are încredere datorită activității lui de pe până atunci; iar faptul că a ales-o pe Emilia Șercan (adică un jurnalist care își verifică informațiile la sânge) îmi zice că motivația ține chiar de dorința respectivului/respectivei de a se afla nu doar că ministrul a plagiat, ci că legile pe care le promovează îi profită direct (cine vrea doar ”demolări” se duce către alte categorii de ”jurnaliști” și/sau de ”presă”, care ar publica orice pentru rating, audiență, trafic și/sau contra-cost, fără vreo verificare)

          Reply
  1. Ceasca

    Campeanu – Rector la al treilea mandat !!!!! Triplu academician, doctor honoris causa la o gramade de universitati si mare stab al francofoniei. Ce nu pot face securistii dintr-un plagiator?
    Ca si Ramona Lile de la Arad sau Pirtea de la Timisoara.
    Toti cu acuzatii de plagiat !

    Reply
    • George D.

      Mă bucur că ați redevenit activ pe această platformă, dle Goțiu!
      Dacă vă mai interesează problemele de mediu, vă rog tratați problema măgăriei pregătită de Academia Română prin numirea unor ghiocei în consiliile științifice ale parcurilor naționale. Călin Dejeu v-ar putea spune mai multe. Doar dacă veți publica CV-urile noilor (vechi, în cazul unora) cozi de topor, și veți face un serviciu societății.
      Succes!!!

      Reply
  2. George

    Cred ca ar trebui introdusa prin lege obligativitatea publicarii, verificarii si confirmarii diplomelor de studiu, lucrarilor de diploma, etc. pentru toti politicienii. Vrei sa intri in politica? Arata ce studii legale ai. Nu este normal ca doar cand ajungi in functii de conducere sa ti se verifice situtia „scolara”, daca „ai copiat” sau nu. Esti politician pentru a face bine natiei, pentru a fi un model de corectitudine pentru cetateni, pentru a implementa bunele practici de comportament loial si democratic, nu pentru a-ti completa veniturile tale si ale familiei tale sau pentru alte avantaje necuvenite.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *