Activez în sistemul de justiţie. Am fost
învăţat la Facultatea de Drept că legea trebuie respectată de oricine şi
că toţi suntem egali în faţa legii. Am mai învăţat că hotărârea
judecătorească e pronunţată în numele legii şi, odată rămasă definitivă,
ea devine lege, astfel că trebuie respectată de destinatarii săi.
Ulterior, când am devenit judecător, am jurat să apăr Constituţia şi
legile ţării.
Singura instanţă pomenită de Constituţie
este ICCJ – asta înseamnă că această curte are o valoare deosebită. Ea
este simbolul justiţiei. De altfel, preşedintele ICCJ este considerat de
legea nr. 317 din 2004 ca fiind reprezentantul puterii judecătoreşti.
Hotărârile date de ICCJ sunt în afara
oricărei contestaţii. Pot fi analizate public, pot fi criticate, dar în
mod obligatoriu trebuie executate. Executarea hotărârilor judecătoreşti
reprezintă finalitatea actului de justiţie. Dacă o hotărâre nu se
execută înseamnă că nu se respectă însăşi justiţia – nici corpul de
judecători care o înfăptuiesc, nici actele pe care le-au îndeplinit.
O astfel de situaţia a apărut ieri, la
nivelul cel mai înalt al statului: Plenul Senatului a refuzat ieri să
aplice o hotărâre judecătorească a ICCJ prin care se confirma starea de
incompatibilitate a unui senator. În felul acesta, o putere a statului a
negat o altă putere a statului: legislativul nu contestă, nu ignoră, ci
încalcă judiciarul. Prin faptul că e entitate decide dacă se supune sau
nu unei hotărâri judecătoreşti, înseamnă că justiţia e dependentă de
voinţa acesteia. Deci, justiţia nu e independentă.
Situaţia este fără precedent, dar ea
reprezintă o escaladare a unei situaţii tensionate ce dăinuie de ceva
vreme: mai întâi au fost insultaţi procurorii (ani de-a rândul), apoi
s-a refuzat inceperea urmăririi penale în cazul unor parlamentari, apoi
au fost atacaţi judecătorii penalişti de la ICCJ (cazul „Trofeul
Calităţii”), apoi au fost atacaţi membrii CSM (dosarul referendumului),
apoi s-a creat comisie pentru anchetarea pretinselor abuzuri ale
procurorilor, iar acum e atacată justiţia în însăşi funcţionalitatea ei.
Prin faptul că Justiţia e negată de
însuşi Parlamentul ţării, Parlamentul încalcă Constituţia. Am arătat mai
sus că într-o astfel de situaţie justiţia e dependentă. FIind vorba de
dependenţa de o altă putere în stat, înseamnă că justiţia este
subordonată acesteia. Ca urmare, nu mai există separaţia puterilor în
stat. De aceea, susţin că Parlamentul se situează, astfel, în afara
ordinii constituţionale. Şi susţin că ne aflăm într-o situaţie de
conflict între puteri care neaparat trebuie supus analizei Curţii
Constituţionale.
Update: Presedintele CSM a decis sesizarea CCR cu privire la conflictul intre puteri.
