Adrian Popescu

Parchetul General a clasat fara explicatii dosarul privind Ordonanța 13

Parchetul General a clasat dosarul privind Ordonanţa 13 fara a comunica insa motivele clasării. Ancheta adoptării celebrei ordonanţe de modificare a codurilor penale a fost începută de DNA. Parchetul anticorupţie a închis-o însă pe fondul deciziei CCR, care le interzice procurorilor să investigheze actele Guvernului. DNA a descoperit însă şi alte fapte cum ar fi distrugere de înscrisuri şi a declinat ancheta la Parchetul General. Acum, şi Parchetul a închis ancheta, deşi Procurorul General, Augustin Lazăr, dădea asigurări că investigaţiile vor continua. Prevederile acestei ordonanţe au scos în stradă sute de mii de oameni la începutul anului.

În luna martie, Parchetul General a deschis un dosar penal în legătură cu adoptarea de către Guvernul Grindeanu, pe 31 ianuarie 2017, a OUG 13, fiind investigate mai multe fapte: sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual, favorizarea făptuitorului, prezentarea cu rea-credință de date inexacte Parlamentului sau președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin. 1 lit. b din Legea 115/1999, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

În cadrul anchetei, procurorii l-au audiat, în aprilie, în calitate de martor, pe fostul ministru al Justiției Florin Iordache.

Inițial, dosarul a fost constituit pe rolul DNA, iar în luna februarie procurorii anticorupție au clasat o parte din dosar, iar restul l-au declinat la Parchetul General, având indicii că unele avize pentru adoptarea OUG 13/2017 au fost distruse ori sustrase la Ministerul Justiției, iar alte documente au fost ”plăsmuite”.

DNA susținea atunci că primul aviz transmis prin fax de la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul către Ministerul Justiției în data de 31 ianuarie ar fi fost distrus, iar originalul acestui document ce a fost predat reprezentanților MJ a fost sustras.

De asemenea, DNA spunea că au fost constatate atestări ale unor date nereale în cuprinsul condicii de predare — primire de la Cabinetul ministrului, precum și indicii privind întocmirea altor documente care să ateste nereal respectivele mențiuni.

Totodată, DNA explica faptul că avizul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul a fost finalizat în jurul orei 20,00, fiind asumat de ministrul de resort care l-a semnat. Imediat după înregistrare, semnare și ștampilare, avizul MRP a fost transmis prin fax, ajungând la Ministerul Justiției în jurul orei 20,00, faxul fiind înregistrat cu ștampilă și număr de înregistrare, conform metodologiei, astfel că a devenit, la rândul său, un act oficial. Procurorii spun că, ulterior, avizul MRP a fost modificat, fiind emis un alt aviz, care era favorabil.

Pe 31 ianuarie 2017, Guvernul Grindeanu a adoptat OUG 13, prin care erau aduse mai multe modificări Codurilor penale, printre care și stabilirea unui prag de 200.000 de lei pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

În urma protestelor masive din București și din țară, OUG 13 a fost abrogată printr-o altă ordonanță de urgență.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *