E fascinant modul în care sar la unison discuțologii de la televizor
când vine vorba de protejarea celor care au fost prinși cu șpagă la Bac.
Cum îi compară ei pe acești rătăciţi ai societăţii noastre de azi (care
nici măcar n-au mai fost plimbați cu autocarul până la poliție), cu
dizidenții obsedantului deceniu 50, luați în creierul nopții de lângă
familie, confiscați de tot ce aveau și trimiși direct la canal… Și cum
imaturul nostru premier conduce țara în funcție de comentariile acestor
discuțologi formatori de opinie intrați în direct și în șlapi de la
malul mării… Mi se pare că un Ponta care spune apoi cu gura lui la
televizor că-l sună pe ministrul Justiției ca să oprească o acțiune
judiciară e fix în aceeași greșeală ca un Becali care se lăuda pe la
televizor că umblă cu valiza după jucătorii altei echipe.
Dar discuțologii pot spune ce vor, pot susține azi că nu e bine că se
dă șpagă la Bac iar mâine pot susține că Ponta însuși e vinovat că n-au
luat copiii Bacul. La rândul lor, politicienii pot conduce țara cum se
pricep, chiar și pe baza unor istericale de la televizor, comise în
șlapi de pe plajă. Mi se pare însă imposibil de acceptat ca un procuror
sănătos la cap, un om care desfășoară legal o acțiune de cercetare
penală să nu aibă suficientă coloană vertebrală pentru a merge mai
departe dacă un premier îl critică la televizor, sau dacă îl sună un
ministru al justiției (un vai de levier al premierului). Spre deosebire
de ceilalţi, pe el, procurorul, îl obligă legea să meargă mai departe,
să aibă puterea de a le da cu flit politicienilor care își bagă nasul
în Justiție. Iar dacă n-a avut-o (și e clar că n-a avut-o căci mandate
s-au schimbat apoi în citaţii ca să scape toată lumea), procurorul
trebuie trimis acasă de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Pentru că el nu mai e demn de serviciul public al Autorităţii ci tocmai a
fost transformat într-o cârpă de mai marii zilei. Sper să nu ajung
niciodată în locul părinților care au făcut zid uman în fața autocarului
în care ar fi trebuit să se urce împreună cu copiii lor pentru a da cu
subsemnatul. Ca părinte trebuie să fie într-adevăr tragic, căci apăsat
de greşala cumplită în educarea lui îţi dai seama că nu mai poţi da
timpul înapoi.
Dar trebuie să recunosc că tare mi-aș fi dorit ca toți părinții
copiilor care dau Bacul la anul să vadă azi în direct la toate
televiziunile un astfel de autobuz încărcat cu bacalaureți care n-au
înțeles că maturitatea și examenul ei îți pot aduce inclusiv pușcăria.
Mi-e și teamă să mă gândesc ce au înțeles până la urmă cei care dau
bacul la anul din faptul că Operațiunea AUTOBUZUL a eșuat lamentabil.