Romania Curată

Prea Fericitul de Onoare! PF Daniel, făcut cetățean de onoare al Sucevei într-o zi în care 9 victime ale incendiului de la Colectiv și-au pierdut viața. A avut oare timp să se roage pentru ele?

La mijlocul săptămânii, Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) le cerea iertare tinerilor dacă nu a reușit să le transmită mesajul potrivit legat de slujbele ținute în biserică pentru victimele de la Colectiv. Ieri, la trei zile după actul de penitență, patriarhului BOR i-a fost înmânat titlul de cetățean de onoare al județului Suceava. În aceeași zi, alte nouă victime ale incendiului din Colectiv și-au pierdut viața.

Distincția i-a fost acordată de şefului Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, în momente în care patriarhul BOR a fost criticat dur în spaţiul public pentru atitudinea în urma incendiului al cărui bilanţ a ajuns, sâmbătă, la 41 de morţi, iar duminică au mai decedat alte trei persoane.

Consiliul Judeţean Suceava a decis, în urmă cu două săptămâni, să ofere titlul de cetăţean de onoare al judeţului patriarhului BOR pentru activitatea sa, în special pentru sprijinul acordat judeţului, iar diploma i-a fost înmânată, sâmbătă, la Rădăuţi, unde PF Daniel a sfinţit biserica Mănăstirii „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

„Ne cerem iertare dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite. Înţelegem că tinerii de azi doresc nu numai socializare şi comuniune între ei, ci şi să fie ascultaţi şi încurajaţi în aspiraţiile lor. Biserica noastră îi iubeşte pe toţi tinerii, pe cei care vin la biserică şi pe cei care nu vin la biserică, deoarece ei sunt darul lui Dumnezeu pentru familie şi pentru societate”, spunea, joi, PF Daniel.

„Biserica este acum alături de tineri, înţelegând dorinţa lor de înnoire spirituală şi morală a societăţii româneşti şi se roagă pentru prezentul şi viitorul poporului român, spre a trăi în pace şi unitate”, mai spunea Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, citat într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române.

Marţi, după slujba de înmormântare a uneia dintre victimele din clubul Colectiv, întrebat de ce nu au venit preoţii la locul tragediei pentru a fi alături de oameni, de familiile celor care au murit sau au fost răniţi, patriarhul Daniel spunea: „Nu vrem să se considere că facem spectacol noi (…). Vrem să vină lumea la biserică, nu la club. (…) Au murit acolo, dar noi ne rugăm în biserică, asta este rânduiala bisericii”.

Să ne fi scăpat nouă ceva? Să nu fi fost decernarea diplomei de cetățean de onoare a județului Suceava tot un fel de spectacol, ci rugăciune pentru sufletele celor care au pierit în incendiu și vindecarea celor aflați în spitale…?


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

9 thoughts on “Prea Fericitul de Onoare! PF Daniel, făcut cetățean de onoare al Sucevei într-o zi în care 9 victime ale incendiului de la Colectiv și-au pierdut viața. A avut oare timp să se roage pentru ele?

  1. Constantin TOPALA

    Inca o dovada a nemerniciei politicienilor care au facut dinj slujitorii BOR agentii lor electorali, foarte eficienti de altfel, in mijlocul turmelor pe care le pastoresc cu ajutorul strategiilor de manipulare pe care le stapenesc la fel de bine va si politicienii.

    Reply
  2. Cristina

    In Suceava este un alt MARE corupt, mafiot si ce mai vreti voi aflat in fruntea bisericii: prea-sfintitul (sau cum i-o fi titlul) Pimen. Care, conform conduitei mafiote, trebuie sa cotizeze la seful sau daca vrea protectie…. Exact ca in structurile mafiote. Pacat de religie in sine, ca este atat de pervertita de niste mafioti. Ar trebui sa vina iar un Iisus „sa le rastoarne mesele in templu si sa strige la ei!” Sau justitia…

    Reply
  3. Dorian

    Imi pare rau dar nu pot sa nu comentez. Lasati Biserica in pace. Doar Cel de Sus ii poate judeca pe preoti. Iar tu Emeric, dupa nume nu pari ortodox. Daca nu esti, iti recomand sa vezi de religia ta si fii bun si critica pe preotii religiei tale, lasa-i pe cei ortodocsi in pace.

    Reply
  4. crina

    poate e timpul unei curatenii si prin Patriarhia Romana. Totul a ajuns un business, biserica ortodoxa s-a indepartat de oameni. Pai daca tot e business, sa fie impozitat ca noi toti.

    Reply
  5. Nicoleta

    Din pacate eu cred ca structurile mafiote, de oriunde or fi, nu sunt atat de veroase si bine organizate cum sunt in cadrul bisericii. Aici cotele sunt mari, din an in an mai mari, ne-negociabile incepand din primii pasi: admiterea la institut. Si ma cred ca mafiotii de oriunde or fi ei, nu sunt atat de verosi si venali cum sunt popii astia ai nostrii in frunte cu inalt-intunecimea-sa. Oare cand il vede Dumnezeu de sus?? Autoritati sucevene care v-ati grabit sa pupati poala aurita a popii, pe noi-prostimea- ne-ati intrebat daca suntem de acord sa-l tamaiati pe mafiot?? O tara intreaga il arata cu degetul si Nechifor et.comp ii pupa urma. Rusine!!!!!

    Reply
  6. tooma

    Puţin înapoi; eram în prima duminecă după acest eveniment tragic,în biserici,(mă refer la acele ortodoxe) se ţinea liturghia, cu predica spre final ,al Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian.
    Ca la un ordin primit de sus,mulţi preoţi au făcut referire în speech – ul lor,ţinut enoriaşilor,despre această tragedie din clubul Colectiv ; nici nu se schiţa vreo părere de rău,ba mai mult se zicea că: „aşa a fost voia lui Dumnezeu,iar nouă nu trebuie să ne pară rău fiindcă au fost nişte satanişti ce nu credeau în Cel de Sus”.
    Iată acum,după revoltele din toată ţara ale tinerilor,”apare”şi smerenia înalţilor şi preafericiţilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe române, făcânduşi misiunea,aşa cum ar fi trebuit să fie de la bun început: rugăciuni aduse Mântuitorului,de iertarea păcatelor şi mântuirea sufletelor acelor plecaţi dintre noi.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *