Romania Curată

O veste bună. Iohannis a refuzat să promulge legea doctoratelor, în forma care i-ar fi ajutat pe plagiatori

Președintele Klaus Iohannis a refuzat să promulge legea privind doctoratele în forma votată de Parlament, spunând că aceasta ”nu stimulează performanța și nu încurajează excelența în școlile doctorale”.

”Nu voi promulga această lege (legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, n.r.), o voi retrimite Parlamentului pentru că prin modificările pe care le aduce nu stabileşte acel cadru legal care să stimuleze cu adevărat performanţa şi care să încurajeze excelenţa în şcolile doctorale. Legea nu este de natură să garanteze respectarea normelor de integritate şi nici nu clarifică regimul juridic cu privire la prevenirea şi sancţionarea eventualelor abateri de la normele de integritate, în primul rând vorbim aici evident de plagiat”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a subliniat că ”este vital să redăm încrederea publicului în şcolile doctorale”, demers care ”se încadrează perfect” în programul său ”România Educată”.

” Vreau să punem capăt fenomenului de plagiat şi cred că pentru acest lucru avem nevoie de o legislaţie care stimulează performanţa, care asigură transparenţa, tranparenţa procesului în acest caz de acordare a doctoratului, dar care clarifică şi cum se retrage în situaţia în care se dovedeşte că lucrarea este copiată sau plagiată”, a accentuat Iohannis.

Reamintim că ordonanța referitoare la doctorate a fost modificată de Parlament astfel încât existau mai multe prevederi care protejau plagiatele. Potrivit legii, sarcina retragerii titlului de doctor revenea universității care l-a acordat, iar măsura era ulterior avizată de CNATDCU. Practic, legea cerea unei universități care a tolerat un plagiat să sancționeze respectivul plagiat. Un alt efect al legii era acela că le permitea doctorilor să renunțe la titlu fără nici o sancțiune (cazul Ponta). Parlamentarii au abrogat și articolul care prevedea că „certificatele şi diplomele de licenţă, de master şi/sau de doctor încetează să mai producă efecte juridice, din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a acestora”.

Citește aici un articol care arată de ce era necesar ca Iohannis să nu promulge această lege.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “O veste bună. Iohannis a refuzat să promulge legea doctoratelor, în forma care i-ar fi ajutat pe plagiatori

  1. corneliu

    Dupa parerea mea toata povestea cu uite comisia, nu e comisia…. impinge lucrurile intr-o directie complet gresita. Eu cred ca este corect ca responsabilitatea doctoratului trebuie sa fie a universitatii. Cine va vrea doctorate bune, va impune standarde inalte. Si acum una e doctorat la Oxford si alta e doctorat la UMMTF din Port Moresby. Universitatile sa isi asume daca vor sa fie curate sau inecate in nenumarate scandaluri de impostura academica. CNCTDCU este o comisie 100% numita politic. Eventual daca CNACTDCU ar fi aleasa prin vot universal al membrilor comunitatii respective … mai discutam. Dandu-i ei dreptul sa arunce un doctorat afara nu va rezolva problema plagiatului. Vezi cazul Ponta. A venit puterea politica si a inlocuit intreaga comisie cu oameni alesi.

    Regula odioasa la care trebuie sa renuntam este ca doctoratul sa ofere un 15% spor la salariu. Acest lucru pur si simplu nu isi are rostul . Punem regula ca fara doctorat nu ai ce cauta in pozitii academice/ de cercetare universitare, iar acele pozitii incorporeaza, implicit, spor de doctorat. Nu esti un functionar de ghiseu mai bun daca ai diploma de doctor; eventual doctor in masini unelte sau muzica. Daca ai facut un doctorat la o univeristate de prestigiu cu o reputatie fara cusur, atunci ai o recomandare implicita pentru o pozitie critica, in domeniul tau.

    Alta chestie: sa se impuna criterii de calitate pentru doctorat: nu iei diploma de doctor pana nu ai N articole in revistele din zona rosie/galbena a UEFISCDI. Echivalent pentru stiintele umaniste. In felul acesta cerem unor recenzenti externi, mai putin atenti la certurile romanesti sa decida daca munca este de interes.

    Facem astea doua lucruri si raportul cost/beneficii pentru cei care urmaresc prin orice mijloace obtinerea unui titlu de doctor va face ca procesul sa fie nerentabil. Vor ramane foarte putini, care pot fi identificati si aratati cu degetul. Comisii, verificare univeristatile sunt bune… ba nu , CNACTCDU e corect … complet inutil

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *