Încă un cuvânt despre bac, capacitate, etc şi după aia nu mai zic nimic până la anul. Îmi zgârie urechile tot timpul cuvântul “promovabilitate” auzit pe absolut toate mediile. Prezentatori, invitaţi, chiar profesori
şi universitari îşi frâng limba în gură ca pronunţe sintagma, chiar
dificilă – „rata de promovabilitate”. Mie mi se pare că
e greşit folosită şi că a fost inventată la examenele de simulare iar
apoi împrumutată nepotrivit pentru statistica de după bac şi capacitate.
Poţi spune despre cineva că e promovabil, dacă urmează să promoveze, nu dacă a promovat. Promovabil arată o posibilitate pentru viitor, nu un rezultat de la timpul trecut.
Deci dacă ai dat un examen de simulare înainte de capacitate, poţi
spune că promovabilitatea la capacitate e de 80%. Există adică şansa ca 80% să ia capacitatea. După ce ai dat şi capacitatea nu mai vorbim de promovabilitate ci de promovare (la timpul trecut). De exemplu rata de promovare s-a dovedit de 50%, deşi rata de promovabilitate (după simulare dar înainte de capacitate) era de 80%. Două lucruri
diferite, folosite în situaţii diferite. Şi o salvare pentru săracii
crainici de radio şi tv, care lucrează cu limba română ca principală
unealtă a muncii lor, şi nu numai că o folosesc greşit, dar mai şi
diseminează în popor astfel de erori.
Aşadar, stimaţi colegi, să încercăm să folosim mult mai prietenoasa (la pronunţare) sintagmă – rata de promovare la BAC a fost de 55%. La mai mare!
Trist, dar adevarat.