Noua lege a ilicitului

1. Propunere de EXPUNERE DE MOTIVE la o viitoare lege a ilicitului.

“Progresul continuu al ţării noastre, întărirea şi dezvoltarea bazei economice a societăţii, ştiinţei şi culturii(1), ridicarea nivelului de viaţă materială şi culturală a întregului popor consolidează şi lărgesc drepturile şi libertăţile celor ce muncesc(2), printre care şi dreptul de proprietate personală(3).

Statul ocroteşte veniturile şi economiile provenite din muncă.

Există însă cazuri cînd, datorită rămăşiţelor burgheze(4) în conştiinţa oamenilor, a vechilor moravuri, a influenţelor pe care le mai exercită concepţiile ostile socialismului(5), se manifestă unele fenomene negative în procesul dezvoltării noastre sociale, cum este şi tendinţa de înavuţire a unor persoane, de acumulare de bunuri prin alte mijloace decît prin muncă cinstită.

Asemenea interese egoiste, străine eticii societăţii noastre şi principiilor de echitate şi justiţie socială, nu pot fi tolerate sub nici o formă.

În societatea noastră, veniturile obţinute trebuie să fie în concordanţă cu munca depusă, cu rezultatele efective ale activităţii fiecăruia în producţie, iar avutul personal trebuie să fie dobîndit din venituri cinstite.

Acumularea de bunuri din venituri neprovenite din muncă este de natură a transforma proprietatea personală într-un instrument de exploatare a muncii altora sau de speculă.

În vederea înlăturării unor asemenea situaţii şi în scopul de a apăra proprietatea socialistă(6) şi de a ocroti proprietatea personală provenită din muncă, a apărut necesară instituirea unui control asupra provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobîndite în mod licit.

Potrivit legii, este supusă controlului provenienţa averii oricărei persoane fizice, dacă sînt date sau indicii că există o vădită disproporţie între valoarea bunurilor acesteia şi veniturile sale şi nu se justifică dobîndirea licită a bunurilor.

Reglementarea adoptată nu are în vedere situaţiile în care din probele efectuate rezultă că bunurile provin din săvărşirea unei infracţiuni care poate fi urmărită, în acest caz urmînd a se aplica dispoziţiile legii penale.

Valoarea bunurilor a căror provenienţă nu este justificată este supusă unui impozit de 80%(7).

Pentru descoperirea şi sancţionarea cazurilor la care se referă legea şi, totodată pentru a preveni denunţările neîntemeiate şi a apăra onoarea, demnitatea şi proprietatea personală, s-a instituit o anumită procedură în ce priveşte declanşarea controlului, organele de cercetare şi judecare a unor astfel de cauze, modul de soluţionare a sesizărilor, precum şi stabilirea răspunderii celor care fac afirmaţii mincinoase cu privire la provenienţa bunurilor unei persoane fizice.

Astfel, controlul poate începe numai pe baza unei sesizări scrise şi semnate şi numai după ce din relaţiile obţinute de la denunţător şi organele de stat şi obşteşti(8) rezultă date că între valoarea bunurilor persoanei în cauză şi veniturile acesteia există a disproporţie vădită.
(…)
Ţinîndu-se seama de dificultăţile de justificare a provenienţei bunurilor dobîndite la o dată prea îndepărtată, s-a prevăzut că va fi supusă controlului, în condiţiile legii, provenienţa averii dobîndite după data de 1 ianuarie 1962(9).”

Aceasta este o mare parte din expunerea de motive la Legea nr. 18/1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobîndite în mod licit. Mai era cunoscuta sub denumirea populara de “legea ilicitului”.

Ar putea fi preluata, in 2011, expunerea de motive din 1968, pentru o noua lege a ilicitului? Se pare ca DA, cu unele mici actualizari/adecvari ale termenilor. Dorinta generala de justitie sociala nu pare sa fi scazut sub cota anului 1968. E rau asta? Poate ca DA, pentru ca aceasta dorinta a fost alimentata, in principal, de lipsa unor satisfactii, in toti acesti ani.

2. Cum se mai simte Legea nr. 18/1968

Legea 18/1968, vechea lege a ilicitului, a fost abrogata expres prin Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere.

Legea 115/1996 poate fi considerata strabunica legii A.N.I. – Agentia Nationala de Integritate. De mentionat ca A.N.I. are si stra-strabunici. Spre exemplu: Legea nr. 4/1980 privind obligatia cadrelor de conducere din activitatea economico-sociala si a altor activisti de partid si de stat de a declara bunurile de valoare, proprietate personala.

Pana la abrogarea Legii 18/1968 in luna octombrie 1996, in luna mai a aceluiasi an, prin decizia nr. 64/1996 a Curtii Constitutionale s-a stabilit ca instituirea prin Legea nr. 18/1968 a unei obligatii de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea sau sporirea bunurilor este neconstitutionala, fiind contrara art. 41 alin. 7 din Constituţie(10) care instituie prezumţia caracterului licit al dobândirii bunurilor. Citam din decizia nr. 64/1996 a Curtii Constitutionale:

“Dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 18/1968, care stabilesc că “prin justificarea provenienţei bunurilor se înţelege obligaţia persoanei în cauză de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea sau sporirea bunurilor“, sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (7) teza II din Constituţie care instituie prezumţia caracterului licit al dobândirii bunurilor. Urmează, deci, să se constate că art. 2 alin. 2 din Legea nr. 18/1968,
cu modificările ulterioare, este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie.”

3. Necesitatea/periculozitatea unei prevederi constitutionale anti-Legea 18/1968

Cum s-a ajuns la introducerea in Constitutia din 1991, imediat dupa schimbarea de sistem din decembrie 1989, a unui articol prin care se prevede ca se prezuma caracterul licit al dobandirii averii?

O explicatie ar fi ca prezumtia dobandirii licite a averii este o fateta, in haine civile, a prezumtiei de nevinovatie care opereaza in cauzele penale.

Dar, aceasta explicatie nu este suficienta, intrucat si in alte tari este recunoscuta/ingaduita prezumtia de nevinovatie, fara ca in constitutiile respective sa fie prevazuta expres si prezumtia de doabandire licita a averii.

Plusul de argumentatie ar putea consta in istoria si istoriile legate de aplicarea Legii 18/1968. Era o reglementare care, teoretic, raspundea unei nevoi de echitate, dar care, prin modul de aplicare, se tranformase in contrariul ei: legea se aplica intr-un sistem corupt, in felul lui(11), care permitea ca “sefii” si cei puternici/influenti sa scape de control; existau indicatori anuali care trebuiau raportati in legatura cu numarul de personae cerecetate si valoarea averilor confiscate, ceea ce ducea la situatia in care cei cercetati ajunsesera sa fie oamenii simpli (muncitorii scl), iar unii dintre ei ajungeau sa fie controlati de mai multe ori (pentru a se putea raporta ca indeplinit numarul planificat de persoane verificate); durata controlului era nedeterminata, astfel ca persoana respectiva ramanea “in verificari” pana nu se stie cand; descuraja orice “iesire din rand”, orice “deviationism”, intrucat ereticul era imediat supus unei verificari “pe legea 18” si se linistea. Ca exemplu, facem trimitere la articolul “Controlul averilor, un veac de eşecuri” publicat de Evenimenul zilei in anul 2008(12).

Ar fi nu doar interesant, ci si necesar, sub acest aspect, un studiu al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc cu privire la aplicarea Legii 18/1968 in perioada 1968 – 1989.

Potrivit unor opinii exprimate in spatial public, periculozitatea unei prevederi constitutionale anti-Legea 18/1968 ar consta in imposibilitatea confiscarii averilor ilicite, din cauza faptului ca organele statului sunt obligate sa faca dovada caracterului ilicit al averii ce urmeaza a fi consfiscate, ceea ce este complicat si greu. Mult mai usor pentru mecanismul confiscarii ar fi ca fiecare cetatean sa fie obligat sa dovedeasca dobandirea licita a averii, iar in cazul in care nu este convingator, statul sa-i confiste partea din avere nejustificata legal.

Recent, Curtea Constitutionala a reafirmat ca prevederea constitutionala in discutie nu impiedica “sanctionarea” prin confiscare a averilor dobandite illicit. Astfel, prin decizia nr. 960/2010, Curtea Constitutionala a stabilit ca, citam:

“…textele constitutionale ale art. 44 alin. (1) teza finala si ale alin. (9), care cuprind prevederi referitoare la protectia proprietatii private si limitele acestui drept, demonstreaza ca insasi Constitutia exclude protectia bunurilor folosite la savarsirea unor fapte ilicite sau dobandite prin asemenea fapte; in concordanta cu dispozitiile din Constitutie, proprietatea privata poate constitui obiectul unor masuri restrictive, cum sunt cele care vizeaza bunurile folosite sau rezultate din savarsirea unor infractiuni ori contraventii; potrivit dispozitiilor art. 44 alin. (8) teza intai din Constitutie, “Averea dobandita licit nu poate ii confiscata”, ceea ce presupune, per a contrario, ca poate fi confiscata averea dobandita in mod illicit…

In ceea ce priveste stabilirea caracterului licit sau ilicit al faptei, precum si vinovatia persoanei in cauza, Curtea a constatat ca acestea reprezinta probleme de aplicare a legii care excedeaza controlului instantei de contencios constitutional.”

Cu alte cuvinte, Curtea Constitutionala a reamintit, si in anul 2010, ca organele statului, daca vor sa obtina confiscarea averilor ilicite, trebuie sa depuna eforturile necesare pentru a dovedi ca acele averi au fost dobandite prin fapte ilicite. Mai pe scurt, marile satisfactii cer multa munca.

4. Ar fi suficienta abrogarea prevederii constitutionale anti-Legea 18/1968?

Raspunsul scurt este NU, intrucat, daca s-ar abroga art. 44 alin. 8 din Constitutie (textul care prezuma dobandirea licita a averii) si, ca urmare a acestei abrogari, ar fi adoptata o noua lege a ilicitului (lege privind controlul provenientei unor bunuri), noua lege nu ar putea dispune decat pentru viitor, potrivit principiului neretroactivitatii legii, prevazut in art. 15 alin. 2 din Constitutie.

Aceasta inseamna ca averile “maneliste” cu care suntem contemporani si care au fost acumulate pana la intrarea in vigoare a noii legi a ilicitului, tot nu vor putea fi cercetate, pentru ca legea nu poate retroactiva.

Nu trebuie uitat ca Legea 18/1968 prevedea initial ca se aplica averilor dobandite dupa 1 ianuarie 1962 (deci, cu circa 5 ani si jumatate inainte de intrarea in vigoare a legii), iar ulterior, si-a extins aplicarea retroactiva la 15 ani inainte de data sesizarii comisiei de verificare a provenieintei averii, putandu-se aplica retroactiv chiar nelimitat in timp (daca existau dovezi certe ca bunurile dobindite anterior celor 15 ani au provenienta ilicita).

In concluzie, ar trebui modificat si art. 15 alin. 2 din Constitutie, care interzice retroactivitatea legii, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Daca, in prezent, cele 2 exceptii de la principiul neretroactivitatii legii se refera doar la situatii mai favorabile persoanei (legea penala sau contraventionala mai favorabila), acesta ar fi primul caz de retroactivitate permisa de Constitutie pentru o lege defavorabila persoanei.

Noul text, modificat, al art. 15 alin. 2 din Constitutie ar putea avea urmatorul continut: “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile si a legii privind controlul provenienţei unor bunuri.”

Intrebarea care se pune este cat de mult va ajuta la aplicarea noii legi a ilicitului rezolvarea problemei constitutionale legata de neretroactivitate?

Raspunsul este: foarte putin, pentru ca, in practica, persoanele cercetate in baza noii legi a ilicitului vor sustine ca nu si-au preconstituit si/sau pastrat acte doveditorare/justificative privind dobandirea averii, intrucat, in acea perioada, s-au bazat pe dispozitia constitutionala potrivit careia caraterul licit al dobandirii averii se prezuma; existand aceasta prezumtie legala, nu mai era necesar sa se preocupe de documente doveditoare/justificative.

Deci, in practica, noua lege a ilicitului va putea fi cat de cat eficienta numai cu privire la averile (cotele de avere) dobandite dupa intrarea ei in vigoare.

5. Cui se va aplica noua lege a ilicitului?

Legea sa va aplica tuturor(13), nu numai demnitarilor sau unor categorii profesionale.

Fiecare va trebui sa se astepte la un astfel de control al provenientei averii. Nu trebuie, insa, sa se ingrijoreze nimeni din acest motiv, pentru ca, daca va dovedi provenienta licita a bunurilor sale, si –daca e cinstit- o va putea face,
nu i se va intampla nimic.

6. Cum se va aplica noua lege a ilicitului?

Ca si Legea 18/1968, ar fi raspunsul imediat, dat fara a sta prea mult pe ganduri.

Daca insa stam si analizam “la rece” situatia, raspunsul va fi tot acelasi.

Obiceiurile si metehnele nu s-au schimbat semnificativ, coruptia a avansat de la “PCR”(14) la “banii adevarati” si s-ar putea tranforma intr-o ramura economica, iar in spatial public conteaza imaginea (ce se vede), nu si continutul (ce se face).

Adoptarea unei noi legi a ilicitului inseamna si introducerea unei noi surse de venituri la buget, constand din valoarea averilor confiscate.

Ca atare, legea anuala a bugetului de stat va introduce printre veniturile bugetare si pe cele provenind din conficarile in baza noii legi a ilicitului. Se va ajunge la conturarea unui “plan anual” de venituri la bugetul de stat in baza acelei legi. In mod sigur se va intocmi si un plan/strategie de actiune, care va contine un numar minim anual de verificari ce vor trebui efectuate si de personae care vor trebui verificate.

Realizarea planului anual de venituri bugetare si/sau de actiune va fi destul de grea pentru ca, din cauza mediului corupt, la fel ca si in cazul Legii 18/1968, principalii destinatari ai legii se vor “descurca”.

Din acest motiv, principalele tinte vor fi cei din asa-numita clasa mijlocie, care nu au avut norocul unor venituri sau relatii sufient de puternice pentru a se “descurca”. Odata epuizata (destul de rapid) si aceasta resursa de persoane verificabile, se va ajunge tot la omul obisnuit, “vecinul de bloc”, care va asigura, cel putin numeric, realizarea planului de actiune.

O importanta resursa de verificabili va consta in cei cu “gura mare” (“opozantii politici”, intr-o denumire soft), pe care initierea unui control “pe legea ilicitului” ii va linisti o mare perioada, imaginea lor publica fiind de “apropae corupti” (corupti inca nedovediti). Desigur, nimeni nu va putea contesta initierea unei actiuni de verificare de catre organele statului abilitate in acest sens, pentru ca ele trebuie lasate sa-si faca datoria, iar un control nu poate deranja, nu-i asa, decat pe cineva care are ceva de ascuns.

Numai ca, de data asta, pe langa politicienii (“opozantii”) de profesie, vor putea fi controlati pentru “illicit”, de exmplu, si ONG-istii cu “gura mare” si, in sfarsit, ziaristii (in cazul lor sitagma “cu gura mare” este redundanta).

Se va realiza astfel si un efect preventiv pentru altii, nevizati direct de verificare, dar care ar putea fi dispusi, la un moment dat, la gesturi de opozanti.

Sigur, se poate replica acestui pesimism privind modul de aplicare a noii legi a ilicitului ca, daca asa e situatia, inseamna ca nu s-ar mai putea adopta nicio lege, in niciun domeniu, pentru ca se va aplica prost. Precizez ca nu extind pesimismul la toate legile, ci numai la categoria celor care s-au dovedit rele in aplicare si care prezinta acelasi risc de rea aplicare.

Pe de alta parte, s-ar putea experimenta, timp de 6 luni sau un an, ca Parlamentul si Guvernul sa se abtina din activitatea de legiferare (avem zeci de mii de legi, pana acum) si sa se ocupe doar de aplicarea legilor deja existente (Guvernul) si de dezbateri politice, inclusiv controlul Guvernului (Parlamentul). Poate ca am iesi mai castigati din experiment.

7. Exista alternative la legea ilicitului?

Raspunsul este DA, exista. Daca n-ar exista, ar trebui inventate, pentru ca acest lucru este posibil si pentru ca trebuie renuntat la mijloacele medievale intr-o lume moderna.

Trebuie doar ca finantistii nostri sa aloce timpul necesar prezentarii acestor solutii, iar legiuitorii nostri sa gaseasca intelegerea necesara (ca timp au) adoptarii solutiilor moderne.

Am convigerea ca exista solutii moderne pornind si de la un exemplu, relatat in media, privind masura adoptata in unele tari pentru reducerea evaziunii fiscale in cazul meditatiilor: deducerea din suma totala impozabila a sumelor platite pentru meditatii, desigur pe baza documentelor din care rezulta achitarea meditatiilor.

Astfel, fara controale sau circulare care-i obliga pe cei ce dau meditatii sa se “autodenunte” si sa dea tot felul de declaratii (sistemul folosit la noi, desigur), un alt stat, care foloseste mintea si nu pumnul a reusit sa puna la punct un mecanism prin care platitorul este interesat sa primeasca bonul/chitanta (pentru a beneficia de deducere), obligandu-l pe prestator sa emita bonul/chitanta, deci sa intre in circuitul fiscal.

Deci, se poate si fara incrancenare, fara mascati, fara muschi. Doar gandind.

Nu imi plac deloc averile “maneliste”, viloaiele stupide, sufrageriile pe 4 roti care circula aiurea prin oras si se blocheaza si ne blocheaza pe stradutele inguste dintre blocuri. Nu imi place deloc intreaga fauna dezvoltata in acest mediu. Nu vreau sa le apar nici specia si nici mediul. Dar, la fel de mult, nu vreau sa ma intorc in evul mediu recent, la procedurile etic-inchizitoriale.

In concluzie, cu privire la modificarea Constitutiei pentru triumful justitei sociale, ramane de actualitate punctul de vederede deja exprimat si devenit notoriu, pe care mi-l insusesc: se se revizuiasca, primesc…

Note:
(1) Se va actualiza cu “procesul de reformare a statului”
(2) Se va actualiza cu “cetatenesti”
(3) Se va actualiza cu “privata”
(4) Se va actualiza cu “comuniste”
(5) Se va actualiza cu “capitalismului”
(6) Se va actualiza cu “publica”
(7) Se va actualiza cu “100%”
(8) Se va actualiza cu “autoritatile publice”
(9) Se va actualiza cu “2005”. Se poate actualiza si cu “1996”, intrcat prin Decretul nr. 141/1983, durata de control a provenientei bunurilor prevazuta de LEgea 18/1968 a fost extinsa la 15 ani dinaintea sesizarii, cu posibilitatea unei prelungiri nelimitate in timp (art. 2 din Legea nr. 18/1968, modificata in 1983, prevedea: “Controlul priveste bunurile dobindite in ultimii 15 ani dinainte de sesizare, atit cele existente in patrimoniul persoanei in cauza, cit si cele instrainate cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Daca sint dovezi certe ca bunuri dobindite anterior acestei perioade au provenienta ilicita, controlul va fi extins si asupra acestora.”)
(10) Actualmente art. 44 alin. 8 din Constitutia revizuita in 2003.
(11) Definit, popular, prin sintagma” PCR” – pile, cunostinte, relatii.
(12) “Controlul averilor, un veac de eşecuri” de Liviana Rotaru, publicat in Evenimentul zilei din 7 august 2008, disponibil la adresa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/controlul-averilor-un-veac-de-esecuri-815433.html .
(13) Si manelistilor, si ONG-istilor, si fotbalistilor, si ziaristilor.
(14) Vezi nota de subsol cu nr. 11.

Citeste si despre: ilicit, retroactivitate, ONG, ziaristi, contract.

---

Articole cu aceeasi tema:
I. Petitia
II. Cererea de informatii de interes public
III. Cum se depune o sesizare penala (plangere si/sau denunt)