Romania Curată

Nicușor Dan: ”Votul majorității Consiliului General pentru declararea insolvenței RADET este iresponsabil”

Președintele USR și consilierul general Nicușor Dan a declarat miercuri că votul majorității CGMB în favoarea declarării insolvenței RADET reprezintă un gest total iresponsabil.

„Pe noi ne-au mandatat bucureștenii să gestionăm situația acestui oraș, inclusiv RADET. Bucureștiul are un buget de 900 de milioane de euro. E în stare să gestioneze situația RADET. Faptul de a cere insolvența RADET înseamnă a arunca responsabilitatea pe care oamenii ne-au dat-o nouă unui administrator judiciar, care va avea strict rolul de a nu face pierderi în continuare la RADET. El nu va avea o responsabilitate pentru căldura pe care RADET trebuie să o furnizeze oamenilor, exclusiv pentru a rentabiliza economic RADET. Mi se pare un gest total iresponsabil al majorității din Consiliul General care a votat în favoarea declarării insolvenței RADET”, a declarat Nicușor Dan, potrivit Agerpres.

El a adăugat că, în opinia USB, soluția pe termen scurt pentru rezolvarea problemelor ar fi achitarea unei părți din datoria către ELCEN, fiind necesare în mod egal negocierea și eșalonarea datoriei istorice, dar și un proiect pentru eficientizarea activității Regiei.

„Pe termen scurt: plătirea unei părți din acea datorie de 160 de milioane de lei. Există banii aceștia în Primărie. Pe termen mediu: negocierea, eșalonarea și reducerea unei părți din datoria mare de 800 de milioane de euro. Totodată, refacerea strategiei care datează din 2010 pentru a eficientiza, a vedea ce este de construit, ce este de preluat de la ELCEN. În baza strategiei, preluarea celor 180 de milioane de euro, bani europeni pe care îi avem, cu condiția să depunem un proiect până în 31 decembrie 2017. Iar pe termen lung: realizarea acestei strategii, crearea utilităților de producție — mici centrale termice de apartament sau centrale mari în zona de nord”, a explicat el.

Consilierii USB au lipsit din sală în momentul în care s-a votat acest proiect. Ei au părăsit ședința CGMB, alături de consilierii PNL și PMP, „în semn de protest față de felul în care majoritatea discută cu minoritatea în Consiliul General”.
Conducerea RADET a fost mandatată să deschidă procedura insolvenței, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat în ședința de miercuri a CGMB, mai scrie Agerpres.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Nicușor Dan: ”Votul majorității Consiliului General pentru declararea insolvenței RADET este iresponsabil”

  1. Adrian

    Cine sunt asiguratorii RADET ? pentru diverse tipuri de activitati neexecutate sau prost executate. Elcen se va indrepta impotriva acelora in cadrul procedurii de insolventa, pentru recuperarea sumelor restante.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *