Romania Curată

Nicușor Dan: Moscheea presupune realizarea unui PUZ și consultarea cu bucureștenii

Construirea celei mai mari moschei din Europa în Capitală se poate face doar după realizarea unui plan urbanistic zonal, care include consultări cu bucureştenii, a declarat, sâmbătă, Nicuşor Dan pentru Mediafax, afirmând că dacă va fi primar va avea grijă ca locuitorii din Bucureşti să fie cei care decid.

”Promisiunea mea este că pentru orice intenţie de construire în Bucureşti care înseamnă o execpţie de la ce prevede planul urbanistic general, cum este în cazul de faţă (construirea unuie moschei-n.r.), va fi o dezbatere publică reală şi oamenii decid”, a afirmat candidatul la primărie al Uniunii ”Salvați Bucureștiul”, întrebat fiind de Mediafax dacă va autoriza construirea unei mari moschei în Bucureşti dacă va fi primarul Capitalei.

El a explicat că locaţia în care ar trebui să se construiască moscheea asupra căreia au convenit Guvernul României şi cel turc constituie o excepţie de la planului urbanistic general, care prevede pentru respectiva locaţie funcţiunea CD 5 – centre de conferinţă şi expoziţii internaţionale, parc expoziţional.

”Trebuie (să existe-n.r.) o motivaţie foarte importantă pentru ca ceva ce în planul urbanistic general al Bucureştiului care a fost prevăzut ca parc expoziţional să devină altceva, să îşi schimbe funcţiunea. Calea legală este să se facă un plan urbanistic zonal prin care să se schimbe atât funcţiunea, cât şi să se dea parametrii de construire ai noii construcţii”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a susţinut că declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis ”nu este corectă din punct de vedere juridic, în sensul că nu se poate trece la etapa autorizaţiei de construire înainte să se dea un plan urbanistic zonal”.

Nicuşor Dan a mai spus că realizarea unui plan urbanistic zonal are patru etape care implică şi consultări publice, afirmând că va avea grijă ca ”toate etapele legale să fie respectate şi bucureştenii să decidă în urma unei consultări publice obligatorii pentru orice plan urbanistic zonal”.

Candidatul USB a adăugat că, în prezent, planurile urbanistice zonale se fac în câteva luni, dar niciunul dintre acestea nu respectă etapele obligatorii prevăzute de legea urbanismului şi ordinul de consultare a publicului în elaborarea documentaţiilor de urbanism.

”Să faci un plan urbanistic zonal este o chestiune serioasă şi trebuie să privească o zonă extinsă dintr-un oraş, nu tipul de abuzuri pe care le-am văzut noi în care se dau planuri pe parcele ca cineva să îşi mai pună două etaje în plus. Un plan urbanistic urbanistic zonal ar trebui să dureze cu toate studiile de fundamentare şi consultarea populaţiei (…) cam doi ani”, a conchis Nicuşor Dan.

Declarația candidatului la primărie vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că proiectul construcţiei unei moschei în Bucureşti a ajuns în faza solicitării autorizaţiei de construcţie. „După cum ştiţi, chestiunea este de competenţa Primăriei şi se lucrează la aceste documentaţii”, a precizat Iohannis.

„A fost oferit un teren în Bucureşti Muftiatului musulmanilor din România pentru construirea unei moschei în Bucureşti. Muftiatul se ocupă de obţinerea autorizaţiilor necesare. Iar Turcia este gata să acorde tot sprijinul pe care îl poate acorda acestui proiect”, a declarat, la rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Întrebat dacă intenţionează să continuie proiectul, având în vedere opoziţia din România, Erdogan a spus: „Bineînţeles, vocile contra se pot auzi în orice ţară. În timpul vizitei pe care am făcut-o la Bucureşti, am discutat această chestiune cu domnul preşedinte.” Totodată, preşedintele turc a spus că proiectul este definitivat şi că moscheea „va fi expresia cea mai frumoasă a dialogului şi a solidarităţii dintre cele două ţări”.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Nicușor Dan: Moscheea presupune realizarea unui PUZ și consultarea cu bucureștenii

  1. Walter von Grappendorf

    De la familia mea care locuieste in Bucuresti aveti 27 de voturi,cunostintele si prieteni mei in numar foarte mare va va vota cu siguranta.In Germania conform revistei Focus Online si Autoritatea de Straini se aflau 1 657 000 de romani la sfrsitul anului2015.Eu ma inplic de citeva luni pentru sustinerea Dlui Nicusor Dan in Mediu online si offline prin legaturile pe care le am cu romanii din Germania.
    Walter von Grappendorf
    Frankfurt am Main

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *