Cristian Franț

Moldova Nouă, trei luni fără buget. Primarul ignoră cele mai banale proceduri de transparenţă

Nici 20 de pagini nu a avut proiectul de hotărâre privind bugetul orașului Moldova Nouă pentru anul 2015: Acesta nu a fost în dezbatere publică, nici afișat cu 15 zile înainte ori publicat în presă.

Primarul Matei Lupu a convocat prima ședință de Consiliu local pentru aprobarea bugetului abia la finele lunii februarie, fiind perfect convins că acesta va fi adoptat, dar surpriza a venit de la majoritatea consilierilor locali, care nu au ridicat mânuţele regulamantar.

”Anul trecut s-a purtat la fel și bugetul i-a fost votat masiv, dar atunci încă funcționa USL-ul. Acum, consilierii liberali și independenții au votat cu noi, așa că proiectul de buget nu a mai trecut”, a spus Eugen Băleanu, consilier local din partea Partidului Verde. Şocat, primarul Matei Lupu nici nu a vrut să audă de dezbatere publică și, la doar câteva zile, pe 3 martie, a convocat o nouă ședință de Consiliu local.

Dacă la prima ședință secretarul a lipsit, la cea de a doua el a fost ținta consilierilor locali, care i-au reproșat nerespectarea procedurilor de publicitate și dezbatere publică: ”Vă rog să rețineți că nu s-au respectat procedurile de dezbatere publică, proiectul de buget nu a fost publicat în presă, nu a fost afișat pe site și nici măcar la avizierul Primăriei, cu 15 zile înainte”, a subliniat consilierul independent Saşa Praja Dolici.

consilierul local Praja Dolici Sasa

Secretarul Ioan Ciovela a găsit o interpretare personală a legilor: ”În cazul acesta vorbim de legi speciale. Legea 52 și Legea 544, deși sunt legi speciale, nu pot fi luate în considerare, căci Legea Bugetului este și ea lege specială și este cea mai nouă”. Eroare este vizibilă cu ochiul liber: legea bugetului este specială doar în ceea ce privește întocmirea bugetului, adoptarea proiectului de buget se face clar cu respectarea Legii 52, singura lege specială în acest caz. Iar, potrivit Legii 52, ” Art. 7 (1) In cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administratiei publice are obligatia sa publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau lcoală, după caz. Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.  (2) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţa publicului, în condiţiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice. Anunţul va cuprinde: data afişării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenul-limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind actul normativ.”

Sedinta CL Moldova Noua 2015-03-03 013

O nouă ședință de consiliu local a fost convocată pe 9 martie, în disperarea de a nu se bloca funcționarea administrației publice. Consilierii locali au căzut de acord că trebuie făcut un nou proiect de buget, transparent și cu toate cheltuielile la vedere și decid să înceapă alcătuirea lui capitol cu capitol. Ulterior, s-a constatat că proiectul de buget inițial fusese amendat de unii consilieri locali, dar amendamentele nici măcar nu se aflau în mapa consilierilor, darămite să se fi discutat și făcut cunoscute dinainte, așa că cei trei consilieri locali ai Partidului Verde au părăsit ședința, fapt ce a dus la imposibilitatea realizării celor două treimi necesare, iar Moldova Nouă a rămas fără buget și în luna martie!

Sesizări la DNA

Imediat după ședința de consiliu local, pentru a sublinia lipsa de transparență, Eugen Băleanu a ținut o conferință de presă în care a explicat că lipsa de informare, transparență și dezbatere publică l-au determinat să sesizeze DNA.

”Acum 30 de zile a fost respins pe baza unor probleme foarte grave. În ceea ce privește execuția bugetară pentru 2014 în tot anul trecut CL nu a făcut altceva decât să voteze rectificările bugetare și alte proiecte foarte importante, cum sunt: 500 de lei pentru porumbei, 2.000 de lei pentru balul bobocilor. În rest, nicio altă investiție nu a trecut prin CL, noi aflând de ele din presă. Toate au fost făcute prin încredințare directă. A încredința direct o lucrare e una, a evita dezbaterea lor în CL e alta. Ne-am trezit că pentru un singur cont, investiții, a trebuit să ridic mâna pentru sume uriașe, care au fost cheltuite fără să fie trecute prin consiliul local. Voi ați vota azi cu ochii închiși niște bani cheltuiți de alții?”, a explicat consilierul local și președintele de ședință Eugen Băleanu.

”Azi mă trezesc hulit de opinia publică că din cauza mea nu se iau salariile. Eu nu pot vota astfel de acte! Am sesizat DNA cu privire la cheltuielile proaste și voi sesiza și cu privire la presiunile care se fac asupra noastră. Astăzi, dacă nu era presa la ședință, primarul Matei Lupu ne-ar fi alergat prin sală. Nu vrea să recunoască faptul că ceea ce a făcut el sunt ilegalități, vine cu presiune publică împotriva noastră. Firmele alea de scrieți că sunt cercetate la Pojejena fac legea în Primăria Moldova Nouă, primesc bani!”, a mai spus Băleanu.

De trei ori ”nu”

La mijlocul lunii martie orașul a fost blocat, căci legea nu prevede aceste situații, ci prevede că în primele 30 de zile se poate funcționa după bugetul din anul anterior. Presiunea devenise uriașă, iar consilierii locali se întreceau în comunicate de presă în care amendau comportamentul lipsit de transparență și opoziția de a dezbate public proiectul, pe care i le atribuiau primarului. Cu toată presiunea creată, imposibilitatea plății salariilor profesorilor și a asistaților sociali, lipsa sumelor de cofinanțare pentru proiectele europene, consilierii locali nu au cedat și au realizat ei propriul proiect de buget, mult mai detaliat și transparent și, abia din luna aprilie, orașul Moldova Nouă a intrat în rândul orașelor cu buget.

Uite site-ul, nu e site-ul

Deși primarul Matei Lupu declara că proiectul de buget a fost afișat pe site-ul primăriei, vechiul site (moldovanoua.ro) era deja suspendat, deși el fusese dat ca site oficial chiar Guvernului, în februarie 2015, iar noul portal (primaria-moldova-noua.ro) nu era funcțional decât parțial, iar proiectul de buget nu a fost afișat în termen. De altfel, în actele oficiale și comunicatele de presă, Primăria Moldova Nouă anunța ca site oficial când moldovanoua.ro (site suspendat din luna februarie 2015), când primaria-moldova-noua.ro, care era aproape gol, fără a respecta măcar liminal prevederile Legii 52.

Nici la această oră site-ul declarat ca oficial al Primăriei Moldova Nouă nu este funcțional, declarațiile de avere ale primarului, viceprimarului, consilierilor locali și funcționarilor publici nu sunt afișate nici pe acest site, nici pe cel al ANI, lipsind cu desăvârșire, ca și restul informațiilor de interes public, pe care legea le impune!

 

 


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *