Romania Curată

MOBILIZARE: Cetățean Sector 3 trece la acțiune împotriva distrugerii spațiilor verzi

Grupul civic ”Cetățean Sector 3” a lansat un apel de mobilizare pe pagina proprie de Facebook împotriva distrugerii spațiilor verzi ca urmare a lucrărilor coordonate de primarul Robert Negoiță. În cadrul apelului, cetățenii sunt rugați să trimită personal câte o petiție tip către ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer, către comisarul general al Gărzii de Mediu, Bogdan Gheorghe Trif, și către șeful Comisariatului municipiului București, Ionel Viorel Glăman, prin care să le solicite stoparea distrugerii spațiului verde în Sectorul 3.

Conform motivației din petiție, ”Primăria Sectorului 3 prin S.C. ADPB. S.A a contractat lucrări ample de desființare și modificare a spațiului verde și a realizat tăieri de copaci pe mai multe străzi și în mai multe parcuri din sector.”. Acțiunea vine după ce în ultimele zile pe grupul de Facebook au fost publicate mai multe imagini în care se vede cum porțiuni importante din spațiul verde sunt pavate, iar o parte din copaci sunt, practic, încorporați în pavaj, unii din aceștia începând să se uște prematur.

***

Apelul la acțiune și modelul petiției:

A venit momentul sa acționăm organizat pentru a opri lucrările din Sectorul 3.

Avem nevoie de implicarea tuturor pentru a ne face auziți.

URMEAZĂ PAȘII DE MAI JOS

  1. copiază textul de mai jos într-un nou email cu titlul „Opriți distrugerea spatiilor verzi din Sectorul 3, București”
  2. introdu-ți datele de contact
  3. adaugă la destinatar:srp@mmediu.ro, gardamediu@gnm.ro și cmbuc@gnm.ro
  4.  trimite emailul.
  5.  opțional se pot adăuga și câteva poze sugestive cu lucrările in curs sau cu cele finalizate

***

  • În atenția Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, doamna Cristiana PAȘCA PALMER
  • În atenția Comisarului General al Gărzii de Mediu, domnul Bogdan Gheorghe TRIF
  • În atenția Comisariatului Municipiului București, domnul Ionel Viorel GLĂMAN

Subsemnatul _________________
Cu adresa de contact __________
Stimată doamnă,
Stimați domni,

Vă aduc la cunoștință situația gravă care se petrece în Sectorul 3 din Municipiul București unde Primăria Sectorului 3 prin S.C. ADPB. S.A a contractat lucrări ample de desființare și modificare a spațiului verde și a realizat tăieri de copaci pe mai multe străzi și în mai multe parcuri din sector.

În momentul de față s-au finalizat sau sunt în derulare lucrări de distrugere a spațiului verde din fața blocurilor pe mai multe artere principale din sector pentru construirea de trotuare și piste de biciclete, respectiv: bulevardele Camil Ressu, Theodor Pallady, 1 decembrie 1918, Nicolae Grigorescu și strada Lucrețiu Pătrășcanu.

De asemenea, s-au realizat reamenajări și pavări în Parcul Brâncuși, zona Barajului Bicaz și în zonele adiacente Parcului IOR prin care au fost desființate spațiile și scuarurile verzi sau au fost tăiați arbori maturi.

Având în vedere toate aceste aspecte cât și graba și amploarea cu care sunt efectuate lucrările în sector vă rog sa îmi comunicați și să faceți publice următoarele:

  • Care au fost măsurile și acțiunile întreprinse de comisarii Gărzii de Mediu și de alte structuri responsabile din cadrul Ministerului Mediului în urma sesizărilor făcute de către cetățeni?
  • Câte din lucrările efectuate au avut avize și autorizații la zi și câte au fost făcute pe baza unui plan de fundamentare/plan urbanistic?
  • Dacă s-a făcut în cadrul Comisariatului București o analiză și daca se lucrează la un raport în care să se prezinte suprafața de spațiu verde desființată și numărul de copaci tăiați în sectorul 3 din luna iunie, de când au început lucrările menționate, și până acum.

Vă mulțumesc și aștept răspunsul dumneavoastră,
Cu stimă,

***

Fotografii postate pe grupul de Facebook Cetățean Sector 3 cu lucrările de ”modernizare” din ultimele săptămâni. Suprafața meschină rezervată copacilor s-a răzbunat: o parte dintre aceștia s-au uscat deja!

sector 3 1 sector 3 2 sector 3 3 sector 3 4 sector 3 5 sector 3 6 sector 3 7 sector 3 8 sector 3 9


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “MOBILIZARE: Cetățean Sector 3 trece la acțiune împotriva distrugerii spațiilor verzi

  1. Moisi Petruta

    Si la Galati se intampla acelasi lucru, se taie pe capete iar oficialitatile locale rostogolesc responsabilitatea de la unul la altul si se explica folosind articole de lege, ordine, etc, de te ametesc; in timpul cat dureaza petitiile, protestele, presa, etc, se continua masacrarile. Vom folosi modelul recomandat, multumim,

    Reply
  2. Marius

    Nu pot sa inteleg ce se intampla in orasul acesta. Eu stau in sectorul 4, am 2 pomi uscati de 2 ani de zile fix in fata blocului, la prima furtuna nasoala clar vor pica peste masini. Au venit, au mai ciuntit niste crengi din ceilalti pomi, astora uscati nu le-au facut nimic. Nu este de ajuns ca s-a creat un efect de sera in Bucuresti, mai ne batem joc si de copaci, sa fie si mai rau cu fiecare vara care vine

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *