Romania Curată

Ministrul Educației va propune retragerea titlurilor de doctor în cazurile Tobă și Pandele, după ce contestațiile acestora au fost respinse

Contestațiile depuse de Florentin Pandele și Petre Tobă împotriva deciziilor CNATDCU prin care lucrările lor de doctorat au fost declarate plagiate au fost respinse. În aceste condiții, ministrul Educației, Mircea Dumitru, va semna ordinele de retragere a titlurilor de doctor deținute de Tobă și Pandele.

„Comisia de specialitate care a analizat contestaţiile formulate de dl. Florentin Pandele şi dl. Petre Tobă a constatat că acestea nu se susţin, prin urmare ambele au fost respinse. Conform procedurii, comisia juridică va lua act de această decizie şi după ce va da avizul, raportul complet va ajunge la ministrul Educaţiei. Asta înseamna că, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare Mircea Dumitru va semna cele două ordine de retragere a titlului de doctor obţinute de Petre Tobă şi Florentin Pandele”, a declarat Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei, pentru Mediafax.

Potrivit unor surse din Ministerul Educaţiei, comisia de analiză a contestaţiilor a descoperit că plângerea formulată de fostul ministru de interne, Petre Tobă, conţine mai multe pasaje care fac referire la legislaţia în vigoare, fără a menţiona sursa citată, deci, conform normelor academice, se consideră, de asemenea, plagiat.

La jumătatea lunii octombrie, Petre Tobă a depus plângere penală la Parchetul General împotriva membrilor Consiliului General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) care au votat constituirea ultimei comisii tehnice în cazul analizei doctoratului său, dar şi a membrilor acesteia din urmă. Procurorii Parchetului General au început deja urmărirea penală în dosarul constituit, pentru presupuse fapte de abuz în serviciu. Surse judiciare au precizat pentru agenţia Mediafax că Petre Tobă a fost chemat şi audiat deja la sediului Parchetului General, în perioada următoare urmând să fie audiaţi şi cei din Consiliul General şi comisia tehnică.

Preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice din CNATDCU, Dan Mircea Bob, a declarat, pentru MEDIAFAX, că dacă va fi chemat la Parchet în dosarul deschis ca urmare a plângerii lui Petre Tobă, va face la rândul său sesizare pentru denunţ calomnios pentru că „nu ajunge că a plagiat, mai face şi plângeri”.

„Dacă este aşa şi voi fi citat, voi face plângere pentru denunţ calomnios. Ce am făcut noi este perfect legal. Avem temei legal. Potrivit ordinului de ministru, preşedintele consiliului general poate numi orice comisie de lucru, în funcţie de necesităţi. Este text expres care oferă bază perfect legală. Avem aici anexa 1 din Ordinul ministrului nr. 3482 din 2016. La capitolul 3 întâlnim atribuţiile şi competenţele CNATDCU, aveţi art. 13 alin 1 unde se notează că preşedintele are următoarele atribuţii: punctul e- preşedintele poate înfiinţa comisii de lucru, pe durată determinată, care pot include membri CNATDCU sau experţi externi. Pe baza acestui text s-a votat numirea unei comisii de lucru. Este o chestiune perfect legală. Plângerea este de-a dreptul fantezistă iar domnul Tobă dacă vrea să se joace cu focul, să se joace cu focul”, a declarat, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, Dan Mircea Bob, preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice din CNATDCU, mai scrie Mediafax.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *